Connect with us

Emisiuni

Andrei Gîrjob: ”Cea mai puternică reacție a fost când am reușit să fac oameni să plângă”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Prezent pentru a doua oară pe scena ”iUmor”, Andrei Gîrjob a primit voturile necesare pentru a ajunge în finală, dar a aflat și că se situează pe primul loc în topul celor mai drăguți concurenți iUmor făcut de Delia.

În sezonul cu numărul 5 ”iUmor”, Andrei a reușit să ”fure” voturile juraților cu un număr de magie folosind cărți de joc. Mai exact, Andrei a reușit să scoată cărțile semnate de Delia, Cheloo și Mihai Bendeac dintr-un pantof, dintr-o pungă de pufuleți și, respectiv, dintr-o pungă de hârtie în care amestecase tot pachetul.

”Temerile au loc acasă când creez scenariul, dar când sunt pe cale să urc pe scena voastră, sunt deja pregătit. Diferența între mine de acum și cel de la început este că acum caut doar numere cu care oamenii să rezoneze și să aibă o reacție: de uimire, de suspans, de râs sau pur și simplu de empatie”, povestește Andrei, care de-a lungul timpului a avut parte de reacții memorabile la numerele sale.

”Cea mai puternică a fost când am reușit să fac oameni să plângă. Numele unei persoane dragi a apărut pe cartea pe care o ținea o spectatoare în mână. Ulterior am aflat că acea persoană nu mai este printre noi, iar șocul apariției numelui a fost atât de puternic încât ea a început să plângă. Atunci am știut că am în mână o armă care poate mișca oameni și trezi în ei sentimente puternice”, povestește magicianul care poate fi văzut din nou duminică, în finala ”iUmor”. Andrei Gîrjob lucrează de la câteva ore până la câteva luni pentru a putea pregăti un număr complex. ”După ce stăpânesc tehnic un număr, vine partea provocatoare când trebuie să gândesc și să scriu un scenariu și să îi ofer un ambalaj cu adevărat… magic! Mi-ar plăcea să demonstrez că și magia are potențial de câștig și că publicul român se bucură de un astfel de moment. Ar însemna totul pentru mine”, a mai spus Andrei.

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al cincilea sezon. Duminică, 27 mai, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul din acest sezon! Irinel și Diana, Andrei Gîrjob, Sevi și Francesca, Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mirela Buhuș, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru, Cătă Dum și Dan Țuțu sunt cei care se luptă de această dată pentru marele premiu. Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câștigătorii celor 11 ediții își va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați. În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin  SMS la 1313 (numai în reţelele mobile VODAFONE, ORANGE, TELEKOM) marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Horia Brenciu, dezvăluire pe scena X Factor: ”Eu am fost călușar când eram mic”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Horia Brenciu și Carla’s Dreams sunt cuprinși de nostalgie în cadrul celei de-a opta ediții X Factor, difuzată diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, după ce unul dintre concurenți le amintește juraților de propria copilărie.

Ștefan Leonte a surprins pe toată lumea în momentul în care a mărturisit că face parte din trupa de dans a lui nea Mărin.

”Fac parte din trupa ”Larisa și Marin Barbu”. E un om care ține ștafeta sus și asta este foarte bine. Dacă te vede că îți dorești un lucru te ajută foarte mult. Văzând că am ureche muzicală mi-a zis ”merită să încerci, du-te și vezi ce se întâmplă și noi te susținem”. Nea Mărin mi-a urat succes și m-a sfătuit să nu am emoții”, a declarat Ștefan, care a ales să cânte o melodie patriotică intitulată ”Când avea să moară Ștefan”.

Piesa a fost una care i-a stârnit amintiri lui Carla’s Dreams, dar și o părere de rău lui Horia Brenciu care spera să aibă ocazia să joace dansul călușarilor în compania unuia dintre dansatorii din trupa lui nea Mărin.

”Piesa asta o știu de la grădiniță. Eu vă mulțumesc că ați validat copilăria mea”, a declarat Carla’s Dreams.

”Mie îmi pare foarte rău că nu am dansat. Eu am fost călușar când eram mic. Acum dezvăluirile sunt la ordinea zilei”, a spus, la rândul lui, Horia Brenciu.

Dacă Horia Brenciu va dansa sau nu până la urmă călușarul și dacă talentul muzical al lui Ștefan Leonte este pe măsura talentului său de dansator, telespectatorii vor vedea diseară, de la ora 20.00, la Antena1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Mihai Bendeac către Horia Brenciu, în culisele X Factor: ”Eu nu merit asta”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cea de-a opta ediție X Factor, difuzată diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, este presărată cu o mulțime de momente neprevăzute. Mihai Bendeac va fi protagonistul unei secvențe neașteptate în culisele X Factor.

Diseară, pe scena X Factor, va urca pentru a doua oară Mihaela Platon, pe care însă Mihai Bendeac o vede pentru prima dată. După ce tânăra de 18 ani interpretează piesa ”It’s a man’s world”, actorul îi face o mărturisire surprinzătoare: ”Te voi conduce în culise în genunchi, asta este penitența mea pentru că nu am crezut în tine.”

Și pentru că jurații au fost uimiți de gestul lui Mihai Bendeac, Horia Brenciu s-a oferit să-i cureţe acestuia pantalonii după ce a mers în genunchi prin culise.

”Nu cred, nu cred așa ceva. Eu nu merit asta”, îi spune Mihai Bendeac lui Horia Brenciu.

Cum va reuși Mihaela Platon să-i impresioneze pe jurați și ce-l face pe Mihai Bendeac să aibă o astfel de reacție, telespectatorii vor afla diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Ce rețete inedite își vor face apariția în cel de-al șaselea sezon ”Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se află la masa jurizării Chefi la cuțite pentru un nou sezon al celui mai iubit show culinar, ce are premiera pe 29 și 30 octombrie, de la 20:00, pe Antena 1.

Banda misterioasă le-a dat ocazia să încerce până în acest moment cele mai inventive, bizare, sau delicioase preparate, iar sezonul cu numărul șase nu vine mai prejos. Creativitatea concurenților va fi pusă față în față cu un juriu obiectiv și dur, tocmai de aceea unii dintre candidați au făcut alegeri culinare aparte, pentru a se asigura că apariția lor va fi una memorabilă.

Astfel, în cel de-al șaselea sezon, telespectatorii vor afla și mai multe secrete culinare, sau pașii prin care pot obține o serie de rețete atipice. Dacă o studentă le va propune chefilor un preparat egiptean, “porumbel umplut cu orez”, un arhitect este convins că va face impresie cu „rocoto la cuptor”, un ardei cu o iuțime de trei ori mai puternică decât cunoscutul jalapeño mexican. Nici „înghețata de mici”, sau „sarmalele vietnameze” nu vor lipsi de sub cloșurile misterioase, dar lista preparatelor ce vor surprinde cu adevărat trioul imbatabil nu se încheie aici.

Cea mai mare frică a chefilor, rețetele vegane și vegetariene, își vor face și ele apariția, desprinse din gastronomia indiană sau turcească. Astfel, telespectatorii vor putea afla cum pot găti o tartă franțuzească cu un blat sănătos din multicereale și ce ingrediente pot folosi pentru a realiza rețete ideale și în perioada de post. O nutriționistă ce adoptă stilul de viață vegan va încerca să facă impresie cu o tocăniță ce conține un ingredient interesant, un fruct asiatic rar, ce nu s-a mai aflat până acum sub cloșuri: jackfruitul.

Ce părere vor avea chefii despre această farfurie exotică și cum vor juriza preparatul neobișnuit, cei din fața micilor ecrane vor vedea în noul sezon Chefi la cuțite, ce va avea premiera pe 29 și 30 octombrie, de la 20:00, pe Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending