Connect with us

Emisiuni

Angelo Simonică este unul dintre ”The Four – Cei 4”: ”Mereu am muncit pentru ce mi-am dorit”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Nicoleta Nucă, Anastasia Sandu, Dragoș Udilă și Angelo Simonică se vor lupta în fiecare ediție ”The Four – Cei 4”, difuzată în fiecare sâmbătă, începând cu data de 31 martie, de la ora 20.00, pentru șansa de a ajunge în topul industriei muzicale din România!

Fiecare dintre cei patru are o vastă experiență în muzică și nu este străin de scenele mari din România. Tocmai de aceea, jurații Antonia, Feli, Carla’s Dreams și Cheloo i-au selectat și au decis că ei merită să ocupe scaunele rezervate pentru ”The Four – Cei 4”. Dacă în mod normal finalistul unei competiții este așteptat de-a lungul mai multor ediții, noua provocare a ”The Four – Cei 4” va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleși să își păstreze locul deja câștigat și să devină mai buni de la o săptămână la alta.

Angelo Simonică are doar 22 de ani, fiind cel mai mic dintre ”Cei 4”, însă cântă la chitară, tobe, bass și pian și compune muzică. ”Cred că undeva pe la 13 ani m-am apucat să cânt la chitară și ascultam numai rock și metal. Știu că m-am îndrăgostit prima oară de chitară când am fost cu părinții mei la un restaurant cu specific mexican și au venit niște băieți costumați în mariachi și cântau muzică tradițională la chitară”, povestește Angelo, care încă de la vârsta de 15 ani a început să cânte alături de trupe rock, iar unele din piesele sale au avut milioane de vizualizări pe YouTube. “Esti gata baby” a avut 1,4 milioane de vizualizări, iar colaborarea să cu Nicole Cherry, a avut aproape 4,5 milioane de vizualizări.

Nu s-a oprit însă nici o clipă din lucru, ci petrece ore în șir în studio. ”Mereu am muncit pentru ce mi-am dorit, deoarece ce nu sunt cel mai talentat om, dar consider că munca este net superioară talentului. Degeaba aș putea să am cea mai bună voce, cea mai bună ureche muzicală, dacă nu aș sta 15 ore din 24 în studio, dacă nu aș face vocalize în fiecare zi, dacă nu aș studia la chitară sau pian în fiecare zi. Cu cât lucrezi din ce în ce mai mult, cu atât ceea ce faci devine din ce în ce mai bun. Eu sunt adeptul mitului cu cele 10.000 de ore de muncă, abia apoi devii bun în ceea ce faci”, povestește Angelo.

Susținut de familia sa în tot acest timp, tânărul muzician se declară norocos, iar sprijinul lor i-a permis să se dedice în totalitate pasiunii sale. ”Am o familie minunată, am o prietenă super mișto pe care o iubesc, iar în rest totul este despre muzică. Singurele momente grele au fost atunci când nu mi-au intrat piesele pe radio sau în top 10”, râde Angelo.

Încântat de posibilitatea de a participa la ”The Four – Cei 4”, Angelo mărturiseşte că are foarte multe de învățat de la cei patru jurați. ”Cheloo, chiar dacă exagerează prin modul de a spune lucruri, le zice foarte corect, iar anii lui de experiență își spun cuvântul. Pe Feli am apreciat-o mereu și cred că ea este cea mai în măsură să vorbească despre calitățile vocale ale unui artist. Antonia mi se pare că are capacitatea să vadă potențialul unui artist de a putea promova muzica în afară, cât despre Carla’s Dreams… este preferatul meu!”, a mai spus Angelo.

 

Încă din prima ediție a emisiunii, pe 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, challengerii, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să ocupe un loc ocupat de cei patru artiști selectați deja de membrii juriului, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își piede locul, există o șansă de salvare. Înainte de semifinalã, doar patru dintre artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun, în funcţie de numãrul de voturi primite, pot fi votați de public și pot fi întorși la ”The Four – Cei 4” direct în semifinală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje, iar cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Carla’s Dreams, înainte de prima gală ”X Faxctor”: ”Vor urma niște surprize serioase”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cu doi băieți începători în echipa sa, Carla’s Dreams pregătește câteva surprize pentru prima gală live ”X Factor” de duminică, de la 21.30, la Antena 1.

Chiar dacă Alex Stremițeanu și Cristian Moldovan nu au experiență pe scenă, mentorul lor este convins că cei doi au resursele necesare pentru a surprinde în prima gală live din acest sezon. ”Dacă observați, tuturor le este tot una de noi. Nimănui nu îi pasă de noi, nu existăm practic aici, eu cred că vor urma niște surprize serioase. Pentru că varianta cea mai bună a lui Cristian este mult peste  orice concurent de aici, iar în cazul lui Alex de asemenea. Variantele cele mai bune ale celorlalți, noi le-am văzut, acum să vedem ce se întâmplă în gale!”, a spus juratul Carla’ s Dreams.

Alexandru Stremițeanu a urcat anul acesta pentru a doua oară pe scena ”X Factor”, după ce în ultimii patru ani a încercat să-și găsească o altă pasiune în afară de muzică: ”Am încercat de toate, ospătar, casier, operator call-center, asistent vânzări, dar nu m-am regăsit în niciunul dintre aceste joburi. Tot muzica a rămas pasiunea mea și acum iau lecții de canto.” Și Cristian Moldovan iubește muzica foarte mult după ce bunicul lui care a fost preot l-a îndrumat pe acest drum a fost. Carla’ s Dreams, cel care i-a devenit mentor în Bootcamp, a fost convins de talentul lui înainte de primul acord muzical: ”Dacă tu cu timbrul ăsta cânți prost, eu îmi tai ceva”. Iar după ce l-a auzit cântând a realizat că a avut dreptate: ”Eu cred că băiatul acesta poate să câștige ”X Factor!”, a spus juratul după ce l-a ascultat prima dată.

Cei opt concurenți aleși de jurații ”X Factor” vor intra duminică, 9 decembrie, de la ora 21.30, la Antena 1, în prima gală live din cel de-al optulea sezon. Ștefan Bănică pariază pentru finală pe Doinița Ioniță și Ioana Bulgaru, în timp ce Delia își pune speranțele în Cristina Vasopol și Bella Santiago. Horia Brenciu merge mai departe cu trupele Vox și Diamonds, în timp ce Carla’s Dreams intră în gale cu Alex Stremițeanu și Cristian Moldovan.

Celor opt concurenți aleși de Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams li se va alătura în prima gală ”X Factor” din acest an un concurent salvat de public, care a adunat cele mai multe voturi pe parcursul audițiilor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Concurenții de la “Te cunosc de undeva!” se transformă în Michael Jackson, într-o gală dedicată Regelui muzicii pop

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Premieră absolută în istoria transformărilor, sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”.

Toți concurenții se vor transforma într-un singur personaj, Michael Jackson, într-o gală dedicată Regelui muzicii pop. De asemenea, la sfârșitul acestei ediții-tribut se vor desemna finaliștii celui de-al 13-lea sezon al show-ului transformărilor.

Așadar, Ana Baniciu și Raluka, Alexandra Velniciuc, Romică Țociu, Connect-R, Carmen Rădulescu, Jean de la Craiova, Barbara Isasi, de la Mandinga, Alin Gheorghișan și Mihai Trăistariu îl vor imita pe Michael Jackson, cu câteva dintre cele mai mari hit-uri ale sale, lansate în diferite etape ale fabuloasei sale cariere, într-o gală fără precedent jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan și prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Așadar, sâmbăta aceasta, la “Te cunosc de undeva!”, Mihai Trăistariu va interpreta “I want you back”, o piesă pe care Michael Jackson o cânta, la vârsta de 11 ani, împreună cu frații săi, în The Jackson 5, Carmen Rădulescu va interpreta o sensibilă baladă de dragoste cu care viitorul megastar făcea, la 17 ani, furori în Europa,  “One day in your life”, în timp ce Alexandra Velniciuc ne va reaminti de acel Michael care, în 1979, lansa melodia  “Rock with you”.

Romică Țociu va întruchipa un Michael Jackson de numai 20 de ani, care cânta “Blame it on the boogie”, alături de The Jacksons, Ana Baniciu și Raluka vor interpreta unul dintre cele mai mari hituri ale artistului, „Black or White”, o melodie cu un mesaj puternic, în care megastarul face unele dintre cele mai complicate tehnici de dans din toată cariera sa, în timp ce Barbara Isasi, de la Mandinga, va interpreta “Bad”, una dintre marile lovituri muzicale din cariera artistului.

Jean de la Craiova va cânta “You are not alone”, una dintre cele mai lente piese din repertoriul Regelui muzicii pop, Connect-R ne va reaminti  “Billie Jean”, piesa care a făcut din „Thriller” cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor, pe când Alin Gheorghișan va performa cântând “They don’t care about us”, un hit controversat și militant, lansat în culmea carierei nemuritorului artist.

Deschiderea galei din această seară va aparține baletului condus de Furnica, Furnix Team care, de asemenea, va aduce un omagiu celui care a fost Michael Jackson. Alături de Furnica va urca pe scenă fiul ei cel mic, Andrei (6 ani), care va dansa pentru prima dată alături de mama sa.

Cine îl va imita cel mai bine pe Michael Jackson, dar și care vor fi finaliștii celui de-al 13-lea sezon al show-ului transformărilor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 20.00, numai la “Te cunosc de undeva!”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Magdalena Iurescu a scris istorie în cel de-al patrulea sezon „Câștigă România!”

Published

on

 

În ediția de joi, 6 decembrie, a concursului de cultură generală prezentat de Virgil Ianțu la TVR 2, ea a câștigat cea de-a 10-a ediție consecutiv și este prima femeie și cea mai tânără concurentă care va pleca acasă cu MARELE PREMIU: o mașină Logan și suma de 15.700 lei.

„M-a bucurat foarte mult prezența Magdalenei pentru că este tânără, are doar 27 de ani, iar bagajul ei de cunoștințe despre România este fabulous. Este prezența feminină pe care noi am dorit-o în competiție de mult timp, pentru că până în acest sezon doamnele au fost mai timide. Întâlnirea cu Magdalena a fost pentru noi toți o lecție de viață și chiar am rugat-o pe fetița mea să urmărească aceste ediții”, a spus Virgil Ianțu. 

Serioasă, tenace și bine pregătită, tânăra nevăzătoare din comuna Bilca a străbătut întreaga harta a României cu ajutorul unui șablon de plastic și a unui bagaj solid de cunoștințe de cultură generală. Modestă, Magdalena Iurescu spune că cea mai mare bucurie a ei este că a participat și îndeamnă doamnele să lase emoțiile deoparte și să vină la „Câștigă România!” pentru că „sunt la fel de importante ca și bărbații”.

„Când am venit aici, nu mă gândeam că voi câștiga și nici nu îmi propusesem asta. Cu cât ne propunem mai multe, avem emoții și nu ne putem concentra asupra întrebărilor. Este extraordinar să participi, dar mai ales să și câștigi o mașină… Nu este o competiție ușoară dacă nu ești bine pregătit și mă bucur de Marele Premiu”, a spus Magdalena Iurescu.

Absolventă a două facultăți din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, ca șefă de promoție, Magdalena Iurescu are doctoratul în gramatica limbii române. Lipsa vederii nu a împiedicat-o să se bucure de viaţă, iubeşte să înoate și să meargă pe bicicletă. Pasionată de concursul difuzat de TVR 2, „Câștigă România!”, Magdalena Iurescu a venit la preselecții la îndemnul mamei sale. Visul ei este să devină profesoară chiar la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Buzau, pe care l-a urmat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending