Emisiuni
Aniversare. Mircea Badea, 10 ani de „În gura presei”
Emisiunea „În gura presei cu Mircea Badea” a împlinit, pe 13 septembrie, 10 ani de când a fost difuzată pentru prima dată pe micul ecran. Momentul a fost marcat aseară, la „Sinteza zilei”, prin cadouri şi urări din partea colegilor pentru realizatorul emisiunii.
La împlinirea a 10 ani, Mircea Badea a povestit că atunci când vremurile nu au fost tocmai favorabile, a rămas să înfrunte „uraganul”, aşa cum îl numeşte el, şi nu a abandonat lupta. „În condiţiile ultimei decade, nu mai pot vorbi doar de prietenie sau de amiciţie, ci în multe cazuri este vorba de camaraderie. Câştigul meu real, în aceşti ultimi 10 ani, este că am devenit camarad cu nişte oameni cu care pot să stau oricând spate în spate în orice fel de război şi am dezvoltat nişte legături sufleteşti, imposibil de distrus”, a spus acesta.
Realizatorul a mulţumit telespectatorilor care au ales să urmărească emisiunea timp de un deceniu şi indiferent ce se va întâmpla în viitor, le-a promis că va avea aceeaşi intensitate în tot ceea ce va face.
Mircea Badea a performat constant, de-a lungul anilor, pe tronsonul orar dedicat emisiunii, detaşându-se ca audienţă faţă de competitorii săi direcţi. În 2014, absolut fiecare ediţie a emisiunii „În gura presei cu Mircea Badea” a fost preferată de telespectatorii din mediul urban în vârstă de peste 18 ani şi în proporţie de 90% de publicul comercial (18-49 urban, leadership calculat pe nişa de ştiri), conform cifrelor oferite de Kantar Media.
Realizatorul a fost apreciat şi de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România, doi ani la rând consecutiv, câştigând premiile APTR la categoria „One man show”.
De asemenea, Mircea Badea, alături cu Mihai Gâdea, a fost invitat să facă parte din marele juriu al New York Festivals World’s Best TV&Films, unul dintre cele mai importante festivaluri de televiziune ale lumii, unde Antena 3 şi Observator au fost multimedaliate.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Sport2 săptămâni ago
La ce post TV vedem meciul ROMÂNIA – FINLANDA
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 13-19 Iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- ADVERTORIALE4 zile ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 12 iunie 2022