Connect with us

A-Z NEWS

Anne Hathaway apare goală, Brad Pitt se plânge că seamănă cu George Clooney, iar Javier Bardem visează deja la Oscaruri!

Published

on

În ,,Lumea Pro Cinema” de duminică, 14 noiembrie de la 15.30, Anne Hathaway apare complet dezbrăcată în „Love and Other Drugs”, Brad Pitt crede că personajul său din „Megamind” seamănă mai mult cu George Clooney, Denzel Washington este „De neoprit” în materie de cascadorii, iar Javier Bardem şi Alejandro Gonzalez Inarritu se pregătesc deja pentru Oscarurile de anul viitor.

Anne Hathaway şi Jake Gyllenhaal fac din nou cuplu pe marele ecran, după „Brokeback Mountain”, de această dată în „Love and Other Drugs”, un film plin de scene pasionale în care Hathaway apare pentru prima dată complet goală. Telespectatorii îi vor putea vedea împreună în Lumea Pro Cinema, înainte de premiera în România a filmului, care va avea loc în ianuarie. Brad Pitt, Ben Stiller şi Tina Fey păşesc pe covorul roşu la premiera filmului de animaţie „Megamind” de la New York, unde Pitt povesteşte că, de când a devenit tată, are alte criterii de selecţie a rolurilor. În plus, actorul glumeşte despre personajul său şi spune că acesta seamănă mai degrabă cu George Clooney, decât cu el. Filmul a intrat direct pe locul întâi la box office, ceea ce este încă un motiv de satisfacţie pentru Ben Stiller, care este şi producător executiv.

Tot în ,,Lumea Pro Cinema” de duminică, 14 noiembrie, Denzel Washington va povesti despre cum şi-a făcut singur toate cascadoriile în thrilerul „De neoprit”, al doilea film al său cu şi despre trenuri, după producţia de anul trecut, „Ostatici în Pelham 123”. Todd Phillips, regizorul de la „Marea mahmureală”, şi Robert Downey Jr. îşi unesc forţele într-o comedie suculentă, „Sorocul”, un road movie care rulează deja în cinematografele din România.

Mai mult, filmul european este şi el prezent în Lumea Pro Cinema, iar actriţa suedeză Noomi Rapace vorbeşte despre cum i s-a schimbat viaţa după ce a interpretat-o pe nonconformista Lisbeth Salander în ecranizările trilogiei Millenium, scrise de Stieg Larson. Romanele, care au avut un succes uriaş în întreaga lume, au atras şi atenţia producătorilor de la Hollywood, iar varianta în limba engleză este deja în lucru, în regia lui David Fincher, cu Daniel Craig şi Rooney Mara în rolurile principale. Javier Bardem şi regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu se pregătesc deja pentru premiile la festivalurile de anul viitor cu pelicula „Biutiful”. Cel mai în vogă actor spaniol face un rol de senzaţie, care i-a adus deja trofeul pentru cel mai bun actor la festivalul de la Cannes. Javier Bardem şi Alejandro Gonzalez Inarritu vorbesc în Lumea Pro Cinema despre realizarea filmului „Biutiful”, dar şi despre aşteptările pe care le au de la cel mai nou film al lor.

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending