A-Z NEWS
Antena 1 dă startul marilor transformări în showul Marele Câştigător
Joi, 23 septembrie, Antena 1 va difuza prima editie din cel mai provocator show al toamnei, Marele Câştigător. Este o zi importantă pentru cei 20 de concurenţi înscrişi în competiţie, dar şi pentru telespectatorii postului Antena 1 care vor putea asista în fiecare joi, de la 20.30 la transformările incredibile prin care vor trece curajoşii participanţi. Mai mult, cei de acasă se vor putea bucura de sfaturile oferite în exclusivitate de doi antrenori renumiţi, Cori Grămescu şi Florin Uceanu.
Concurenţii înscrişi în marea competiţie a toamnei au fost aleşi în urma unei selecţii stricte care a durat 4 luni şi la care au participat sute de persoane din toata ţara, din toate categoriile sociale. Doar 20 dintre ei, 10 bărbaţi şi 10 femei, au avut şansa să intre în cantonamentul showului. Pe lângă principalul câştig se elibera de kilogramele acumulate, participanţii vor fi motivaţi şi de posibilitatea unui câştig financiar substanţial.
Pentru una din cele patru persoane care ajung în finală, premiul va fi de 25.000 E iar premiul pentru cel care slăbeşte cel mai mult de acasă de 15.000 E. Showul „Marele Câştigător” va fi prezentat de frumoasa Daiana Anghel iar alături de concurenţi pe tot parcursul marii transformări vor fi antrenorii Florin Uceanu şi Cori Grămescu.
După ce a înregistrat un succes extraordinar în întreaga lume, showul Marele Câştigător propune românilor să pornească alături de cei 20 de participanţi în lupta pentru a câştiga un stil de viaţă sănătos şi echilibrat.
-
PREMIILE RADAR DE MEDIA4 săptămâni agoSTART VOT pentru desemnarea câștigătorilor Premiilor RADAR DE MEDIA 2025
-
ADVERTORIALE4 săptămâni agoNEW! We write and publish sponsored articles for your budget!
-
Digital4 săptămâni agoPROMOȚIE RADAR DE MEDIA la publicare de advertoriale seo – tu stabiliști necesarul de articole sponsorizate dar și prețul. Beneficile de a alege acestă oferă!
-
Digital3 luni agoWe publish sponsored articles with a multitude of advantages and top prices
-
ENCICLOPEDIA RADAR3 luni agoINSULA IUBIRII, reality show difuzat la Antena 1 și prezentat de Radu Vâlcan. A fost supranumit fenomenul verii!
-
Program TV2 luni agoProgramul TV pentru PRO TV, săptămâna 08-14 septembrie 2025
-
ENTERTAINMENT2 luni agoRadio DEEA, primul post de radio din România cu un playlist alcătuit 100% din muzică electronică a implinit 28 de ani – La multi ani! –
-
REVISTA PRESEI MEDIA2 luni agoREVISTA PRESEI MONDENE – 15 septembrie 2025 – Vedete, showbiz & evenimente. Secrete, cenzură, căsaătorie, vacanțe, acuzații și modă.






