Connect with us

Emisiuni

Antena 1: Ediții speciale la Observator dedicate vizitei Papei Francisc în România

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Între 31 mai și 2 iunie, Observator a pregătit o serie de ediții speciale pentru a le oferi telespectatorilor un tablou complet al vizitei Papei Francisc în România. Din primele momente ale călătoriei istorice făcute de Suveranul Pontif în țara noastră și până la finalul vizitei, reporterii jurnalului de la Antena 1 vor fi, timp de 3 zile, în mijlocul evenimentelor. Telespectatorii vor putea urmări, în direct, cele mai importante momente ale vizitei și vor fi conectați la atmosfera din teren cu informații și cele mai bune imagini.

“Personal, abia aștept să aibă loc această vizită, pentru că dincolo de orice confesiune religioasă am avea, Papa Francisc este un lider spiritual de care oamenii zilelor noastre au nevoie. Este o ocazie să fim împreună, român cu român, să ne cunoaștem mai bine regiunile istorice, să căutam valorile morale și spirituale care ne unesc și să daruim, asa cum Papa ne îndeamnă, iubire, pace și toleranță. Este și o provocare profesională, recunosc. Vom fi 150 de jurnaliști, în 6 orașe din 2 țări, care le vom aduce telespectatorilor Antenei 1 cele mai bune informații și imagini de pe tot parcursul zilei, iar alături de noi, în studio, vor fi invitați speciali care ne vor ajuta sa înțelegem semnificațiile acestei vizite istorice”, a dezvăluit Andreea Țopan, prezentatoare a jurnalului Observator de prânz.

Reporterul Mădălina Iacob și cameramanul Loredana Popovici vor fi la Roma, la plecarea Papei către România și-l vor însoți în avion. Laurențiu Rădulescu va fi pe Aeroportul Otopeni, pentru a surprinde primii pași ai Sfântului Părinte pe pământ românesc.

În edițiile speciale Observator, Andreea Țopan și Bogdan Alexandru le vor oferi celor din fața micilor ecrane imagini în direct și vor comenta, alături de invitații lor, însemnătatea acestei vizite. Din punctele-cheie ale traseului urmat de Papa Francisc, Octavia Geamănu, Bianca Iacob, Ionela Lucan, Robert Kiss, Sabrina Preda, Olivia Păunescu și Valentin Butnaru vor transmite permanent informații. Momente și imagini inedite vor fi dezvăluite la București, Șumuleu Ciuc, Iași, Blaj și Sibiu de reporterii Sonia Simionov, Cristi Popovici, Clara Mihociu, Sergiu Cora și Francesca Simionescu.

Iar la Observatorul orei 19.00, cu Andreea Berecleanu, telespectatorii Antena 1 vor descoperi cele mai importante momente ale fiecărei zile din cadrul vizitei și vor afla poveștile emoționante ale românilor care și-au dorit să fie alături de Papa Francisc. Astfel, echipa Observator se va asigura că toți cei de acasă vor fi martorii unui eveniment istoric.

Comentarii

Emisiuni

Despre situaţia gărilor litoralului românesc, duminică la „Asta-i România!”

Avatar

Published

on

            Duminica aceasta, de la ora 14:30, la Kanal D, o nouă ediţie Asta-i România !” intră în casele românilor. În plin sezon estival, echipa emisiunii ne prezintă situaţia dezastruoasă din  gările litoralului românesc. Imagini surprinse în vagoanele care duc la mare, cu peroane prin care am putea ajunge, ne sperie, iar acestea reprezintă din păcate, o realitate.

 

Vagoanele arată exact ca acum 30 de ani, nimic schimbat.  „Nostalgicii” pot fi fericiţi că au parte de o călătorie cu acelaşi tren cu care au mers în copilărie. Mai grav este că, deşi există risc de îmbolnăvire, iar virusul care a blocat o lume întreagă încă îşi face simţită prezenţa, călătorii nici nu se pot spăla pe mâini, pentru că nimic nu funcţionează.

Vara îşi intră în drepturi, iar gările de pe litoral îşi aşteaptă călătorii români şi străini. Gara din Constanţa, poarta de intrare în cel mai vizitat oraş în sezonul estival, trebuia să fie demult renovată, măturată măcar, şi pusă pe o hartă turistică europeană. Gara e un şantier, iar turiştii care vin la mare, fac un adevărat test de echilibristică pentru a coborî din vagoane, printre materialele de construcţii, ori ca să ajungă la peron.

 

Unul dintre exemple este Tuzla, loc care „ascunde” una dintre cele mai frumoase plaje sălbatice, cu nisip fin şi apă verde turcoaz, cum nu mai găseşti pe litoralul românesc. Locul este un adevărat paradis căutat de turişti de pretutindeni. Din păcate, cine soseşte cu trenul în Gara Tuzla, are parte de o imagine şocantă. Gările Eforie şi Costineşti au peroane care arată ca după război, iar aceste imagini îi poartă pe vizitatori mai degrabă înapoi în timp.

Murdăria din gări şi vagoane, lipsa condiţiilor de călătorie şi biletele scumpe, raportat la aceste condiţii de drum sunt motivele pentru care românii merg tot mai rar cu trenul. Urmăriţi duminică, de la ora 14:30, un material inedit la Asta-i România !”, emisiune prezentată de Mihai Ghiţă, la Kanal D.

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

George Mihai, gazda „ROventura”, uluit de frumuseţile unui sat din România

Avatar

Published

on

            Sâmbătă de la ora 15:00, la Kanal D urmăriţi o nouă ediţie ROventura”. George Mihai, gazda emisiunii, a fost impresionat de unul dintre locurile mai puţin ştiute din ţara noastră, o destinaţie ideală de vacanţă.

 

Cu toate că a străbătut ţara în lung şi-n lat şi se poate mândri că a văzut locuri pe care mulţi dintre noi nu am reuşit încă să le vedem, călătorul nostru a ajuns la o destinaţie care l-a cucerit iremediabil. După 10 zile petrecute în Delta Dunării, în zona Clisurii, aproape de intrarea în ţară a „Amazonului Europei”, George Mihai are o perspectivă completă asupra turismului din jurul acestui curs de apă absolut fabulos.

„Cu adevărat uluit am fost, odată ce am ajuns la Berzasca, în Caraș-Severin. Nu prea bătusem zona asta, vă mărturisesc. Deşi albia Dunării nu e la fel de spectaculoasă ca în zona Eselnisa – Dubova, din Mehedinţi, aveam să descoperim că oamenii locului fac eforturi să ţină pasul şi au investit enorm în dezvoltarea turismului. Am petrecut noaptea în singurul complex hotelier lacustru din România. Să pescuieşti de pe terasa bungalow-ului tău privat, să deschizi fereastra şi să priveşti direct în altă ţară vecinii sârbi, acestea nu sunt lucruri pe care le poţi trăi oriunde. Am trăit o experienţă cu adevărat fabuloasă!” mărturiseşte  George Mihai despre călătoria sa.

„Tot la Berzasca m-am bucurat şi de, probabil, una din cele mai frumoase piscine infinite din România. O experienţă de neuitat care mi-a marcat întreaga călătorie din Clisura Dunării şi pe care abia aştept să v-o dezvălui, sâmbăta aceasta, la „ROventura!”, a mai adăugat prezentatorul emisiunii.

 

Aşadar, nu rataţi mâine, de la ora 15:00, o nouă ediţie „ROventura”, prezentată de George Mihai şi Andreea Stravoiu, la Kanal D.

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Au început preselecţiile pentru show-ul iUmor. Se caută numere de comedie care să doboare noi recorduri

Avatar

Published

on

            iUmor a început preselecțiile pentru sezonul cu numărul nouă, la Antena 1, iar înscrierile se pot face deja pe http://casting.a1.ro/iumor/.

 

De-a lungul celor opt sezoane de până acum, umoriști de peste tot i-au făcut pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac să râdă, i-au uimit sau i-au șocat cu numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, iar cei care vor să participe în noul sezon se pot înscrie pe adresa casting.a1.ro. Indiferent dacă au sau nu experiență pe scenă, oricine crede că le poate demonstra juraților că nu le-au văzut încă pe toate, se poate înscrie la castingul pentru următorul sezon.

 

iUmor este singura emisiune TV din România cu aproape două milioane de abonați pe canalul de YouTube care „savurează” din plin clipurile concurenților și invitaților, ce au făcut senzație pe scenă. Canalul de YouTube iUmor a acumulat peste 1,3 miliarde de vizionări, iar în continuare, cel mai apreciat număr de până acum rămâne cel al lui Ionuț Rusu, din sezonul cu numărul 2, cu peste 14 milioane de vizualizări.

 

Cei opt câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul 1), Maria Popovici (sezonul 2), Doina Teodoru (sezonul 3), Ana Maria Calița (sezonul 4), Andrei Cojocaru (sezonul 5), Irena Boclincă (sezonul 6), Mukinka (sezonul 7) și Edi Văcariu (sezonul 8).

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0