Reality Show
ANTENA 1: Raymond şi Constantina vor să îşi unească destinele la “Nuntă cu scântei”
După ce prima săptămână a reality show-ului matrimonial de la Antena 1 s-a încheiat în forţă, cu o “Nuntă cu scântei” la propriu, cum rar s-a mai văzut într-un show de televiziune, Ionela şi Teodor, concurenţii primei săptămâni şi-au dus soacrele acasă şi au fugit în luna de miere într-o destinaţie exotică.
Astăzi, începând cu ora 14.00, la Antena 1, telespectatorii vor putea face cunoştinţă cu noul cuplu participant în cadrul reality show-ului, format din Raymond şi Constantina, dar şi cu familiile acestora, iar dacă totul va merge bine, vineri vor putea participa deja la nunta lor.
Raymond şi Constantina s-au îndrăgostit unul de celălalt în sezonul celui de-al treilea sezon al reality show-ului “Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1, formând un cuplu. Cei doi au câştigat competiţia, fiind cei mai votaţi concurenţi ai sezonului, însă au refuzat să se căsătoreasă în marea finală. De atunci, Raymond şi Constantina sunt împreună, iar după aproape patru ani de relaţie au decis că este vremea să îşi unească destinele şi nu oricum, ci în cadrul celui mai nou reality show matrimonial de la Antena 1, “Nuntă cu scântei”.
Cum relaţia lor a fost mereu una zbuciumată, cu multe certuri şi reproşuri dure, cu siguranţă şi în această săptămână stresul şi miza concursului îi vor trece pe cei doi prin clipe grele şi vor genera reacţii extreme. Dacă, într-un final, Raymond şi Constantina vor avea parte de o nuntă de vis sau de coşmarul vieţii lor, telespectatorii Antenei 1 vor putea urmări începând de astăzi, de la ora 14.00, numai la “Nuntă cu scântei”.
Foto Credit: ANTENA 1
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV6 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău