vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneSerialeAntena 1 va difuza un nou sezon al serialului BAIETI DE ORAS

    Antena 1 va difuza un nou sezon al serialului BAIETI DE ORAS

    Un nou sezon al unuia dintre cele mai așteptate seriale de comedie – ”Băieți de oraș” – are premiera, duminică, 3 iunie, de la ora 22.00, la Antena 1.

    Cel de-al treilea sezon ”Băieți de oraș” vine cu foarte mult umor și un scenariu autentic ce îmbină teme cât se poate de actuale care parodiază viaţa „băieţilor de oraş“.

    ”E un motiv de bucurie. Telespectatorii vor putea urmări aventuri surprinzătoare, care au loc pe măsura ce personajele încearcă să cucerească lumea (sau măcar să trăiască în ea); aceștia trebuie să se aștepte la o cascadă perpetuă de umor, pentru că filonul de umor autohton nu va muri niciodată.

    Cea mai mare provocare este ca această producție să reflecte realitatea în care trăim, să conștientizăm hibele oamenilor și să evităm abil situațiile neplăcute în care ne poate strecura prostia.  Cred că acest serial are efect terapeutic chiar și în zilele mai puțin bune. Personal asta mă motivează. Apreciez implicarea celor care au contribuit la realizarea serialului, cât și susținerea voastră, a celor ce ne urmăriți”, spune Anca Dinicu, actrița care interpretează într-un mod absolut genial rolul Ginei Felea.

    Filmările pentru cel de-al treilea sezon al serialului ”Băieți de oraș” i-au pus pe actori în situații limită, scenariul scris de Mihai Bendeac cuprinzând și scene filmate în condiții extreme, în plină iarnă, pe Transfăgărășan. La aproximativ -20 de grade Celsius și cu picioarele adâncite în zăpada ce prin multe locuri atingea și chiar depășea un metru, filmările au fost o adevărată provocare.

    ”Pentru ”Băieți de oraș” sezonul III a fost efectiv nevoie de o echipă de comando. Și veți înțelege în curând de ce spun asta. Foarte, foarte greu, dar frumos”, declară Mihai Bendeac.

    Personajele inspirate din actualitatea românească, umorul de situație și limbaj sunt doar câteva dintre ingredientele ce vor asigura distracția la cote maxime în noul sezon al serialului ”Băieți de oraș”, începând de duminică, 3 iunie, de la ora 22.00, la Antena 1.

    START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

    Arina Voicu - Redactor

    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

    Arina Voicu - Redactorhttps://www.radardemedia.ro
    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente