Antena 3 amendata pentru Bacul lui Funeriu! - RADAR DE MEDIA
Connect with us

ALL MEDIA

Antena 3 amendata pentru Bacul lui Funeriu!

Published

on

Întruniţi în şedinţă publică în data de 11.08.2011, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât aplicarea următoarelor sancţiuni:

§         amendă în cuantum de 25.000 de lei postului Antena 3 pentru emisiunea “La ordinea zilei”,  difuzată în perioada 08 – 12 iulie 2011. În ediţiile respective a fost abordat şi un subiect legat de examenul de bacalaureat susţinut în Franţa de ministrul Educaţiei, dl. Daniel Funeriu, informaţiile prezentate fiind insuficient verificate, demonstrându-se ulterior că acestea au fost eronate. Radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare cu privire la obligaţia asigurării informării obiective a publicului şi dispoziţiile  art. 40  (1) din Decizia 220/2011 privind Codul audiovizualului care reglementează dreptul oricărei persoane la propria imagine. De asemenea, la stabilirea sancţiunii a fost reţinută şi încălcarea art. 64 alin. (1) lit b) şi alin. 2 din Codul audiovizualului, potrivit căruia “(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă. (2) În cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare”;

§         somaţii publice posturilor UNU TV Piatra-Neamţ şi Maramureş TV. Cele două posturi de televiziune nu au ţinut cont în de prevederile Deciziei CNA nr. 210  din 28 ianuarie 2010 privind principiile şi regulile de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerile parţiale parlamentare, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale (art. 1 -Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune începe cu 15  zile înainte de ziua votării şi se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării; art.11 În perioada dintre data aducerii la cunoştinţă publică a zilei alegerilor şi începerea campaniei electorale, radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni de promovare electorală şi spoturi sau alte producţii audiovizuale care constituie forme de promovare electorală).

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement

IN Trending