Emisiuni
Antena Stars: De Crăciun, Mihai Morar mută polul distracției în Maramureș
Sărbătorile de iarnă vin cu o mulțime de surprize pentru telespectatorii Antena Stars care vor putea urmări ediții speciale de Crăciun ale unor emisiunii deja îndrăgite.
Startul distracției este dat încă de sâmbătă, 23 decembrie, când Nicolai Tand, unul dintre cei mai îndrăgiți chefi din România, și Maria Simion vor fi gazdele unei petreceri de pomină în platoul show-ului Star Chef. Iar în Ajunul Crăciunului, Adi Cristescu și Mădălina Bălan, cei doi prezentatori ai emsiunii ”Cool Sunday Nights” vor merge să colinde vedetele la ele acasă.
Tot în weekendul dinaintea Crăciunului, Florentina Fântânaru va avea două invitate speciale în emisiunea ei. Astfel, sâmbătă va trece ”Dincolo de aparențe” împreună cu Andreea Marin, care vorbește despre felul cum și-a schimbat viața, iar duminică va fi o ediție specială acasă la Nadine.
Tot duminică, în Ajunul Crăciunului, Oana Turcu va sta de vorbă cu Mădălina Ghenea care, acum, de sărbători, a decis să facă o bucurie copiilor dintr-un centru de îngrijiri paliative. Cu această ocazie, frumoasa actriță vorbește despre marele ei regret, acela că nu a devenit mamă mai devreme.
În prima și a doua zi de Crăciun, începând de la ora 19.45, la Antena Stars va fi un adevărat festival al tradițiilor românești, o ediție specială cu invitați de seamă, preparate neaoșe, cântec și joc. Mihai Morar a decis ca anul acesta să părăsească temporar platoul emisiunii ”Răi da’ buni” și să aducă voia bună în casele oamenilor din Maramureș, locul pe care îl numește ”acasă”.
De la ora 22.00, Cristi Brancu împreună cu Adriana Bahmuțeanu și Bianca Sârbu vor continua petrecerea la Antena Stars cu invitați surpriză și muzică românească pe toate gusturile.
Foto Credit: ANTENA STARS
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiuni3 zile ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Emisiuni3 zile ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Reality Show4 zile ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie