Connect with us

Premieră TV

Antonia, Feli, Carla’s Dreams și Cheloo vor fi jurații ”The Four – Cei 4”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Antonia, Feli, Carlas Dreams și Cheloo sunt cele patru nume mari ale industriei muzicale din România care vor ocupa câte un loc la pupitrul de jurat ”The Four – Cei 4”, în curând la Antena 1.

Cu ani de experiență în industria muzicală, prezenți în topurile de specialitate și pe scenele din întreaga țară, și chiar și pe cele internaționale, Antonia, Feli, Carlas Dreams și Cheloo sunt cei care vor decide cine merită să fie ”The Four – Cei 4”.

Cu o experiență de aproape zece ani în industria muzicală, Antonia a reușit să domine topurile, dar și playlisturile radiourilor din România, iar acum patru finaliști ”The Four – Cei 4” vor putea profita de sfaturile sale. Alături de Antonia, la pupitrul de jurat, dar și în topuri, Feli se bucură de statutul de cântăreață, dar și de acela de compozitoare și își scrie propriile piese încă din adolescență.

Latura masculină a juriului ”The Four – Cei 4” este reprezentată de Cheloo și Carlas Dreams, doi artiști care și-au construit carierele în timp și cu răbdare, fără să accepte compromisuri în ceea ce privește identitatea lor muzicală.

Noutatea absolută de pe piața din România constă în faptul că Antonia, Feli, Carla’s Dreams și Cheloo îi vor prezenta pe cei patru cei mai buni încă din prima ediție a emisiunii, difuzată în curând, la Antena 1, iar lupta abia atunci începe!

Dacă în mod normal finalistul unei competiții este așteptat de-a lungul mai multor ediții, noua provocare a ”The Four – Cei 4” va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleși să își păstreze locul deja câștigat și să devină mai buni de la o săptămână la alta.

În fiecare ediție a emisiunii, noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să le ia locul, îi vor provoca, astfel că niciunul dintre ”Cei 4” nu va fi în siguranță! Iar dacă pentru a obține șansa de a provoca pe cineva la duel fiecare nou-venit are nevoie de toate cele patru voturi ale juraților, scaunul acestuia îl poate avea doar dacă reușește să cucerească inimile publicului.

Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje! Cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor beneficia de sprijinul celor mai buni din acest domeniu și vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.

De partea cealaltă, în perioada emisiunii, ale cărei filmări vor începe în această primăvară, orice muzician care consideră că are talentul necesar se poate înscrie pentru a încerca să obțină un loc pe unul dintre scaune!

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Premieră TV

Scena misterelor, cu Dan Negru, începe din 28 februarie, la Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Joi, 28 februarie, de la ora 20.00, măștile invadează România, la Scena misterelor, cel mai nou show al Antenei 1, prezentat de Dan Negru.

La Scena misterelor, două tabere formate din zece vedete se vor lupta între ele pentru a ghici cine se ascunde în spatele unor măști spectaculoase. Miza este să strângă cât mai multe puncte care, la final de emisiune, se vor transforma în bani pentru o cauză umanitară. Starurile sub acoperire, adică celebritățile care se ascund în spatele măștilor realizate de echipa de make-up special condusă de Andreea Rădulescu, sunt dintre cele mai diverse: de la mari actori de cinema, legende sportive și staruri din muzică, la vedete de televiziune și politicieni.

Șase vedete permanente – Pepe, Rona Hartner, Cosmin Seleși, Diana Munteanu, Andrei Duban și Dorian Popa – și patru vedete care se vor schimba de la o ediție la alta au misiunea să ghicească cine se află în spatele măștilor. Fiecare ediție “Scena misterelor” va aduce în fața publicului șase măști, în trei Tablouri distincte. Fiecare tablou ar putea fi considerat o călătorie în timp căci, prin intermediul acesteia, se va ajunge în Roma antică sau pe Marte, în junglă sau la Polul Nord, într-o secvență dintr-un film artistic celebru sau într-un desen animat.

Cum formatul e românesc 100%, are șansa să poată fi adaptat din mers. Am învățat de la prezentatorii mari că un format nu va avea priză dacă nu știi să-i pui o etichetă. Ăsta e primul show polițist. Cu detectivi care trebuie să descopere deghizații. Simplu”, mai spune Dan Negru. La Scena misterelor, noul show care va începe, din 28 februarie, la Antena 1, Dan Negru va avea alături un co-prezentator surpriză: cunoscutul actor de comedie Romică Țociu.

Cine se ascunde în spatele primelor șase măști care vor urca pe scena emisiunii prezentate de Dan Negru, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, joi, 28 februarie, de la ora 20.00, în prima ediție a show-ului Scena misterelor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

SuperSpeed la PRO TV demarează în forță în noul sezon!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Sâmbătă, 16 februarie de la 10:30, SuperSpeed la PRO TV revine cu un nou sezon. În sezonul 5, Bratu si Giurgea își vor încânta telespectatorii cu super masini testate. Și așa cum i-au obișnuit, cei doi vor răspunde cu argumente la întrebarea: ce mașina să-mi cumpăr?

Vor fi mașini remarcabile în fiecare emisiune, teste cu tot ce se lansează nou în România, de la mașini de 10.000 de euro până la supercaruri pe care nu ți le permiți nici dacă câștigi la Loto trei săptămâni la rând.

“Cea mai urmărită emisiune de mașini va face și mai mult conținut pentru online. Ce vom face nou în acest sezon este că vom încerca să împachetăm conținutul nostru astfel încât să răspundă celor două directive primordiale #giurgeasibratu: o idee memorabilă și o execuție spectaculoasă, pentru că #SuperSpeedEAtunciCând aceste două cerințe sunt îndeplinite. Si nu uitati, uitati-va la SuperSpeed la PRO TV pentru ca o să vă motiveze să faceți și mai mulți bani.”, au declarat cei doi prezentatori.

Sâmbăta, de la 10:30, echipa SuperSpeed la PRO TV aduce în exclusivitate din Valencia imagini cu noul Porsche 911, un Seat Tarraco filmat în Spania, dar și un Nissan Leaf filmat în București.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Cel mai asteptat show muzica “Canta cu mine” are premiera, la PRO TV

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Cântă acum cu mine, cel mai așteptat show de muzică și entertainment, începe pe 3 martie, la PRO TV! 100 de muzicieni care formează cel mai exigent juriu văzut vreodată într-un show de televiziune întâlnesc pentru prima dată concurenții Cântă acum cu mine, duminică, 3 martie, de la ora 20:00. Cabral, prezentatorul emisiunii, și Loredana, căpitanul celor 100, le promit telespectatorilor un spectacol extraordinar plin de muzică, dans și energie.  

Cântă acum cu mine e un show surprinzător, vesel. Se râde mult, se cântă și mai mult. În emisiune sunt 100 de specialiști din zona muzicală, oameni care știu să cântărească un act artistic din multiple puncte de vedere. Ideea e că nu ne bazăm pe un juriu din 3, 4 sau 5 jurați… Aici avem 100! 100 de păreri, 100 de așteptări, 100 de idei. Sunt greu de mulțumit, greu de convins, dar și dacă reușești, cei 50.000 de euro sunt ai tăi!”, spune Cabral. 

Loredana crede că prin diversitatea juraților și implicit a deciziilor lor, aceștia vor reuși să găsească cel mai bun entertainer din România, artistul complet pentru care românii ar plăti bilet la un spectacol. ”Cântă acum cu mine este un show revoluționar datorită formatului. În acest show nu este vorba doar despre voce, ci despre găsirea performerului, entertainerului care să aibă emoție, carismă, voce, talent. Pe scurt, trebuie să aibă toate ingredientele pe care publicul și le dorește atunci când cumpără un bilet la un spectacol și vrea să vadă un artist. Căutăm artistul complet!”, spune Loredana.

Cântă acum cu mine, în fiecare duminică, de la ora 20:00, la PRO TV.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending