Connect with us

Emisiuni

Antonia, vizitată de mama sa la filmările ”The Four – Cei 4”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
Reclame

Mama Antoniei i-a făcut artistei o surpriză și a vizitat-o pe platoul The Four Cei 4, emisiune care va începe pe 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Denise Iacobescu, mama Antoniei, a mers zilele trecute în vizită la filmările ”The Four – Cei 4” pentru a-i face o surpriză fiicei sale. ”E prima zi în care reușesc să ajung, am tot încercat să vin la fiica mea, dar am fost cu cei mici până acum, am avut grijă de ei. Mă bucur pentru Antonia, e o experiență nouă pentru ea. Avea puțin emoții, când m-a anunțat că va fi jurat era foarte entuziasmată, e ceva constructiv pentru ea”, ne-a povestit Denise Iacobescu.

De altfel, mama Antoniei a avut ocazia să îi cunoască și pe ceilalți trei jurați și chiar și-a făcut o poză alături de Carla’s Dreams. ”Atmosfera la filmări e foarte cool, fiecare jurat are personalitatea lui, concurenții la fel. Uneori se întâmplă să fie totul previzibil, cumva știi la ce să te aștepți în astfel de competiții, dar acesta este diferit de restul show-urilor. I-am cunoscut și pe colegii jurați ai Antoniei, Carla’s Dreams e un tip mai calculat, mai retras, gândește totul înainte, iar Cheloo e foarte haios, are stilul lui”, a mai spus mama Antonie.

Și cum în ultima lună o răceală a ținut-o mai mult în casă, Denise a profitat de ocazie pentru a-și răsfăța fiica, astfel că i-a adus și o gustare și a avut grijă să mănânce într-o pauză de filmare.

 

Doi 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, telespectatorii îi vor putea cunoaște pe ”Cei 4” aleși de către jurații ”The Four – Cei 4”. Fiecare dintre ”Cei 4” are o vastă experiență în muzică și nu este străin de scenele mari din România. Tocmai de aceea, jurații Antonia, Feli, Carla’s Dreams și Cheloo au decis că ei merită să ocupe scaunele rezervate pentru ”The Four – Cei 4”, însă în fiecare ediție aceștia trebuie să lupte pentru a-și păstra locul.

Macanache, cel care va urca pe scena ”The Four – Cei 4” în calitate de prezentator, le reamintește concurenților că în fiecare ediție lupta se dă pe loc, astfel că noua provocare a emisiunii va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleși să își păstreze locul deja câștigat și să devină mai buni de la o săptămână la alta!

Astfel, începând cu data de 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, Cei 4 vor fi pregătiți să lupte în fiecare ediție cu challengerii care vor încerca mai întâi să convingă juriul că merită să primească șansa de a se duela.

Fiecare challenger care obține toate cele patru voturi ale juriului poate alege un artist din Cei 4 să îl provoace la duel. Astfel, fiecare va interpreta o nouă piesă, iar de această dată, publicul din sală este cel care decide câștigătorul, votând prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending