ENTERTAINMENT
Antonio Pican a lansat „SuperEroi”, o piesă dedicată părinților săi

2022 a fost, cu siguranță un an de cotitură și schimbări pentru Antonio Pican care nu numai că s-a transformat fizic, ci s-a maturizat și muzical. Iar noul său single „SuperEroi” vine să întărească cele spuse.
Pentru cei mai mulți dintre fanii lui Antonio Pican noua piesă „SuperEroi” este o surpriză plăcută, un cântec lansat împreună cu Sprint Music ce îi va face pe mulți să suspine. Antonio Pican a fost cel care a făcut muzica și textul iar de orchestrație s-au ocupat Cătălin Năstase și Alex Leceanu.
„Pot să spun că noul single este scris cu gândul la părinții mei care mi-au fost mereu alături, la bine și la greu, atunci când am avut nevoie de ei. Sunt mereu acolo și mă ajută necondiționat, așa că ei sunt supereroii mei, oamenii care și-au sacrificat timpul pentru ca să fie cu mine în turnee, să mă aștepte după concerte și să îmi spună o vorbă bună atunci când sunt căzut sau dezamăgit. Ei sunt „SuperEroii” mei și le dedic piesa asta”, spune idolul a milioane de adolescenți care a avut parte în ultimul an de o evoluție spectaculoasă, transformându-se din puștiul Antonio Pican în bărbatul Antonio Pican. Artistul pregătește multe surprize muzicale căci compune muzică și scrie versuri iar pentru 2023 va aduce în atenția fanilor săi și mai multe piese cu care vrea să urce în topuri. „Va voi surprinde”, a mai declarat tânărul solist.
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- AUDIENȚE TV5 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Reality Show3 zile ago
PRO TV în război cu KANAL D! Cele două posturi de top luptă pentru supremație! Survivor în duel cu noul show fenomen de la KANAL D. După ce le-a „furat” turcilor Survivor PRO TV le fură şi startul! Ce va alege publicul
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Analize Audiente TV5 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Concerte2 săptămâni ago
Maria Clara va asteapta la Concert Magic Christmas
- A-Z NEWS3 săptămâni ago
Ceremonia Premiilor Radar de Media 2023 se va difuza în premieră pe 24 noiembrie la Cinemaraton
- Timp Liber3 zile ago
Micuța ploieșteancă Theoris Darya luptă, de 11 luni, să învingă cancerul. Fetița are nevoie de transplant.
- Reality Showo săptămână ago
KANAL D pregăteşte cel mai inedit reality de aventură! Miza este uriaşă 1.000.000 de lei! Lovitură fatală pentru PRO TV! Celebrul post va „spulbera” concurența cu cel mai mare experiment social televizat din istoria televiziunii!
- Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 1 – 7 decembrie 2023