Companii
Aproape 80% dintre angajații Gen Z petrec timp liber cel puțin o dată pe lună alături de colegii din echipă.

În cazul generației milenialilor, procentul ajunge la 56%, iar la generația X la 52%
Opt din zece angajați din Gen Z petrec timp liber alături de colegii din echipă, relațiile interpersonale la birou fiind pentru mulți dintre ei un criteriu de care țin cont în alegerea sau păstrarea unui loc de muncă.
Astfel, aproape 80% dintre angajații Gen Z desfășoară activități cu colegii lor în timpul liber cel puțin o dată pe lună. În cazul milenialilor și al angajaților din generația X, procentele ajung la 56%, respectiv 52%, potrivit unui sondaj realizat de Genesis Property în rândul a 1.247 de respondenți la nivel național.
Indiferent de generație, angajații vor să aibă acces rapid la activități și locuri unde pot petrece timp liber cu echipa sau cu prietenii, aproape de birou. Peste 87% dintre respondenți își doresc opțiuni la cel mult 30 de minute de mers față de birou, potrivit sondajului realizat de Genesis Property. În plus, când vine vorba de tipurile de activități pe care vor să le desfășoare în timpul lor liber, peste 45% doresc să petreacă timpul în aer liber, peste 35% să se dedice hobby-urilor, iar aproape 27% să se ocupe de proiecte personale, potrivit sondajului.
„La Genesis Property am înțeles chiar înainte de pandemie că timpul liber petrecut frumos a devenit cel mai de preț bun al oamenilor, și în special al angajaților. Socializarea și sentimentul de apartenență la o comunitate în care să împărtășească activități diverse au devenit fundamentale, mai ales pentru tinerii aflați la început de drum.
Iar în campusurile noastre de birouri, YUNITY Park și West Gate Business District, reușim să construim pentru comunitatea de angajați experiențe și destinații care, pur și simplu, le fac ziua mai frumoasă atunci când vin la birou”, susține Marcela Stancu, Community Director, Genesis Property.
Mai mult de jumătate dintre cei intervievați au subliniat că facilitățile și spațiile pentru timpul liber în clădirile de birouri sau în apropierea acestora ajută atât la un echilibru mai bun între viața la job și timpul liber, dar și la o stare de bine și deconectare după job. Mai mult, dacă ar avea facilitățile necesare aproape de birou, 44% dintre respondenți susțin că ar face mai multă mișcare în aer liber, peste 34% ar avea mai multe activități recreative, iar aproximativ 26% ar dedica mai mult timp hobby-urilor.
Importanța implicării managerilor în construirea și consolidarea conexiunilor echipei, atât la job, cât și după program, este recunoscută de toate generațiile.
Astfel, circa 75% dintre respondenți consideră, în diferite grade, că o implicare mai mare a acestora în activitățile echipei după program ar apropia mai mult oamenii din echipele de lucru. Genesis Property răspunde nevoilor angajaților din toate generațiile cu YUNITY Park, un concept imobiliar care redefinește complet experiența angajaților.
Lângă spațiile de birouri ultramoderne, YUNITY Park include o pădure urbană de 1.000 de metri pătrați și un amfiteatru în aer liber cu o capacitate de 1.500 de persoane, destinată evenimentelor sociale și culturale. În plus, au fost construite alei pietonale și o promenadă etajată pe o lungime de 2.000 de metri, precum și oglinzi de apă în trepte și spații creative pentru lucru în aer liber, relaxare, întâlniri și evenimente. Faza II a proiectului a fost finalizată anul trecut, în urma unei investiții de 20 de milioane de euro, iar YUNITY Park a intrat anul acesta în ultima etapă de dezvoltare.
Sondajul Genesis Property a analizat care este părerea românilor despre viața la birou și a fost desfășurat în martie 2024, la nivel național, prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.247 utilizatori de internet din România. Circa 48% dintre participanți sunt de sex feminin, iar peste 51% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Emisiuni și producții noi/consacrate ce vor începe în grila de toamnă a principalelor televiziuni. Care este vedeta sezonului?
-
ENCICLOPEDIA RADAR3 săptămâni ago
Dan Negru supranumit regele audiențelor, cunoscut pentru succesul în televiziune și pentru longevitatea rating-ului pe care îl obținea de-a lungul carierei
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul TV pentru HAPPY CHANNEL, săptămâna 04 – 10 iulie 2025
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
TOP 20 SERIALE ROMÂNEȘTI POPULARE, din perioada 1990-2025
-
ACTUAL2 săptămâni ago
Nunta anului 2025, fiica lui Gheorghe Hagi, Kira și-a unit destinele cu afaceristul grec Thomas Ferfelis
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
INSULA IUBIRII, reality show difuzat la Antena 1 și prezentat de Radu Vâlcan. A fost supranumit fenomenul verii!
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Contele Dracula din Transilvania este un personaj ficțional, creat de Bram Stoker. A fost inspirat de personajul istoric real Vlad Țepeș. De ce sunt atrași turiștii de mitul Contelui Dracula?
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Cătălin Măruță – Povestea unui profesionist desăvârșit și a unui familist convins. O carieră construită cu răbdare și pasiune
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Edward Sanda și Cleopatra Stratan iau o decizie radicală după 4 ani de căsnicie: „E timpul pentru un nou început”
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
SURPRIZE, SURPEIZE cu Andreea Marin, producție ce a fost ani de zile pe placul telspectatoriilor. Rămâne, oare cea mai urmarită emisiune TV din România? Sunt șanse ca emisiunea să revină?
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul TV pentru KANAL D, săptămâna 30 iunie – 06 iulie 2025
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul TV pentru KANAL D2, săptămâna 30 iunie – 06 iulie 2025
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Săptămâna trecută, toți ochii au fost pe Vorbește Lumea! Emisiunea s-a clasat în topul preferințelor celor de acasă
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Iulia Vântur: „Părinții mei încă nu au fost în India. Îi iau în vacanțe ca să avem momentele noastre”Ce s-a discutat la ultima întâlnire cu Salman Khan
-
ENCICLOPEDIA RADARo săptămână ago
Puya, viața dincolo de scenă! A fost afectat de moartea fratelui său. Detalii neștiute din viața artistului
-
Analize Audiente TVo săptămână ago
Kanal D, lider de audiență în Day Time, la nivel Național, în prima jumătate a anului 2025; Știrile Kanal D din Prime Time, locul 2 în prima jumătate a anului, la nivel Național