Connect with us

BREAKING NEWS

Arena și masca – cele două realități ale noastre

Published

on

Reclame

Vrem, nu vrem, întrebările sunt foarte importante în viața noastră.

Chiar dacă nu mereu ne place, o întrebare bine pusă ne poate oferi răspunsurile vitale legate de ce facem și cine suntem. Asta dacă și răspundem la ele, evident.

Ce ne facem, însă, atunci când răspunsurile se lasă așteptate? Atunci când ne întrebăm ce ne face să ne blocăm, să reintrăm în aceleași tipare sau să nu atingem succesul?

Răspunsul, potrivit cunoscutului psiholog  Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), pare simplu, dar în realitate este mult mai complex de atât: pentru că avem niște mecanisme de apărare destul de performante și utile, al căror rol este să ne ferească de eventuale suferințe.

“În acest context, cuiva din afară îi este mult mai ușor să le ocolească și să vadă răspunsurile reale.

În pătrunderea sensului acestor mecanisme ne este util să înțelegem conceptul Ferestrei Johari, care lămurește pozițiile perceptuale în diferitele situații și relații în care ne căutăm răspunsurile.

Fereastra Johari este un model al tipurilor de exprimare a personalității ce arată diferitele puncte de vedere din care putem percepe, înțelege și trăi o situație.

Modelul a fost conceput de psihologii americani Joseph Luft și Harry Ingham în 1955, în cadrul activității lor privind cercetarea și optimizarea proceselor de grup.

A rezultat un instrument util în cunoașterea stilului interpersonal de relaționare și comunicare, care oferă o oportunitate de a învăța și de a înțelege relaționarea cu ceilalți. Această “fereastră” are patru cedrane: arena, masca, pata oarba și necunoscutul”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Arena – realitatea despre noi pe o văd toți
Arena este sinele public, ceea ce și noi și ceilalți putem vedea. Practic e locul în care exprimăm deschis față de noi și de ceilalți anumite aspecte ale ființei noastre.

Este o zonă deschisă pe care noi o exteriorizăm: vorbim deschis, povestim experiențe și acționăm la suprafață, în mod transparent. Exprimăm opinii, comportamente, atitudini, sentimente, emoții, cunoștințe, experiență, aptitudini, puncte de vedere etc. și le facem cunoscute celorlalți.

“Scopul, din punct de vedere relațional, atunci când relația cu celălalt contează, este să dezvoltăm această zonă deschisă, pentru a oferi o comunicare eficientă și productivă, care va crea o relație stabilă. Astfel, optimizarea relației presupune creșterea acestei zone în care își va face loc comunicarea bună, relația de cooperare, bazată pe încredere și care nu lăsa loc instalării confuziei, tensiunilor sau a neînțelegerilor.

Cum extindem Arena?

Prin ascultarea în mod activ a feedback-ului venit de la ceilalți și solicitarea, totodată, a acestuia.

De asemenea, o putem face și prin dezvăluirea sentimentelor, emoțiilor și stărilor afective; prin a ne deschide cu sinceritate, autenticitate, astfel formând o bază solidă de încredere pentru relațiile noastre”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Masca sau Zona de umbra – realitatea despre noi pe care o ascundem de oameni

Masca reprezintă ceea ce noi vedem, dar nu permitea celorlalți să vadă.

În această zonă se ascund lucruri care sunt foarte personale pe care nu vrem să le împărtășim cu alții – sau în orice caz, nu cu oricine.

De cele mai multe ori o folosim pentru a ne proteja. În această zonă doar noi avem acces la răspunsurile pe care ni le putem da, dacă ne privim sincer.

Zona de umbră poate fi asociată cu rușinea, conștientizarea unor vulnerabilități personale, a punctelor slabe sau modestia (transpusă din teamă) de a arăta unele puncte de putere. Ea ascunde aspecte pe care le considerăm prea incomode sau jenante pentru a le manifesta în fața celorlalți. Problema este că aspectele reprimate mai mult timp, păstrate în acestă zonă de umbră, pot ajunge să se manifeste în Arenă în mod exploziv (în manieră pozitivă sau negativă).

Advertisement

“La fel de important este să găsim ascultătorii potriviți, să conștientizăm rolul benefic al exprimării emoțiilor și de a le împărtăși cu ceilalți. Mai mult decât atât, cu cât vom îmbrățișa, accepta și integra mai multe părți din această zonă, cu atât vom simți mai puțin nevoia de a purta orice fel de „mască” în relațiile noastre.

Evident, nu este necesar să dezvăluim informații care considerăm că nu merită a fi dezvăluite sau care considerăm că nu pot fi înțelese de cei din jur.

Ce putem face este să exprimăm starea de deranj sau disconfort pe care ne-o pot crea anumite situații sau faptul că simțim nevoia de a ne proteja și pentru a minimiza efectele de confuzie ori pentru a ne diminua temerile”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială.

A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui.

Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending