Connect with us

Reality Show

ASIA EXPRESS: CRBL și Oase au câștigat pentru prima dată amuleta

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Luni seară, pe Antena 1, șapte echipe au reînceput cursa în Sri Lanka, pe Drumul Elefantului. Având în vedere că Anca Sigartău și Teo au câștigat deja imunitatea acestei etape, s-au bucurat de o zi fără stres și au avut ocazia să vadă Sri Lanka prin ochii unor turiști, însă colegii săi au continuat aventura Asia Express într-o altă zi plină cu provocări.

Vremea capricioasă le-a dat mari bătăi de cap, autostopul a fost o problemă pentru cei mai mulți dintre ei, iar cazarea s-a dovedit a fi cea mai dificilă parte a cursei, de care toate vedetele se tem în momentul în care Gina Pistol oprește cursa: ”Am cedat, nu mai știam ce să fac, a fost foarte greu astăzi., a spus Cosmin Seleși aseară, cu lacrimi în ochi, după patru ore de căutat un adăpost.

Pentru a câștiga o șansă de a juca Proba Amuletei, echipele au fost nevoite luni seară să își însușească rolul de vânzători ambulanți. După ce au avut de ales câte trei pietre semiprețioase, vedetele au încercat să convingă trecătorii să le cumpere, pentru a face rost de o sumă cât mai mare de bani. Îndemânarea și abilitatea lor de a convinge le-au fost vitale, iar tehnicile de negociere au cântărit foarte mult în joc. Dacă Șerban Copoț și Cosmin Seleși au făcut negoț cu o româncă, iar Teleșpan a convins o franțuzoaică datorită faptului că i-a demonstrat că stăpânește limba ei nativă, Cocuța și Bogdan au făcut o demonstrație de dans, toate pentru a determina trecătorii să le cumpere talismanele. Ulterior, cu banii obținuți, echipele au plecat în căutarea unor cadouri pentru un cuplu de mineri din Sri Lanka, însă proba nu a fost deloc ușoară. Fără niciun indiciu și fără a avea o sumă ce le-ar putea permite să cumpere un cadou impresionant, concurenții au încercat să improvizeze, motiv pentru care au ales să le ofere de la alcool, la obiecte tradiționale.

Doar primele patru echipe ajunse la punctul de control au avut o șansă de a demonstra că merită să participe la Proba Amuletei. Deși Cocuța, Bogdan, Șerban Copoț și Cosmin Seleși au fost la un singur pas să se califice, echipele formate din Jojo și Paul Ipate, alături de CRBL și Oase, au fost cele care au ținut cele mai convingătoare discursuri și au câștigat dreptul de a lupta pentru recompensă. Proba a fost una extrem de complexă. În vreme ce unul dintre coechipieri a îndeplinit diverse sarcini contracronometru, de la teste de forță, la teste de îndemânare, celălalt a stat într-o piscină așteptând să primească un săculeț cu pietre, pentru fiecare misiune îndeplinită de către colegul său. Jojo și Oase au fost nevoiți să spele pietrele obținute pentru a găsi cinci safire, iar primul care a reușit să ducă misiunea la bun sfârșit a fost coechipierul lui CRBL. Astfel, Oase și CRBL au câștigat prima lor amuletă, în valoare de 1000 de Euro, dar și avantajul de a stabili ordinea plecării în cursă.

Ultima misiune a zilei a fost una opțională. Vedetele au avut avut de ales între posibilitatea de a face poze într-un Safari și a câștiga timp în clasamentul final, sau a merge direct către punctul de control. Doar trei mașini au fost disponibile pentru a îndeplini ultima provocare a zilei, motiv pentru care doar CRBL și Oase, Bogdan și Cocuța, alături de Șerban Copoț și Cosmin Seleși au fost cei care au avut parte de o experiență unică și au făcut fotografii elefanților, în mediul lor natural. Restul echipelor s-au îndreptat direct către locul unde îi aștepta Gina Pistol, iar clasamentul final, dezvăluit în această seară, de la 20:00, se va recalcula în funcție de minutele obținute de cele trei echipe care au luat parte la proba Safari-ului.

Diseară, de la 20:00: Anca și Teodor, cadouri pentru colegii de cursă

În această seară, de la 20:00, pe Antena 1, cea de-a doua etapă din Sri Lanka se apropie de sfârșit, iar acest lucru presupune o cursă pentru ultima șansă. Două dintre cele trei echipe ce vor participa în misiunile acestei seri vor fi impuse prin clasamentul ordinii de sosire, influențat de pozele cu elefanți făcute în Safari. O a treia echipă, votată de toți concurenții rămași în joc, se va alătura în această probă tensionată: ”Cred că cel mai important lucru în această competiție este să nu ai așteptări, pentru că lucrurile se schimbă foarte repede.”, va afirma Ana Morodan înainte de aflarea clasamentului.

În ciuda stresului și a presiunii, concurenții vor avea parte în această seară și de o surpriză, din partea Ancăi Sigartău și a fiului său, Teodor. Cei doi, care au câștigat imunitatea duminică seară și suma de 100 de Euro, au decis să îi recompenseze și pe colegii aflați în cursă, după o zi grea în Sri Lanka. Așa se face că cei doi le vor oferi cadouri tradiționale, brățări cu simbolul sezonului doi Asia Express, elefantul:  ”Cei care au brățară cu elefant roșu, noi vă dorim să fie singurul pe care îl primiți în emisiunea asta!”, va spune Anca.

Care sunt cele trei echipe ce vor participa în cursa pentru ultima șansă din cea de-a doua etapă din Sri Lanka, ce misiuni îi vor provoca să se autodepășească și, mai ales, cum va arăta clasamentul final și verdictul impus de elefantul din cutia securizată, telespectatorii Antena 1 vor afla diseară, de la 20:00, pe Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

Cine va pleca din Ferma – Un nou început! în această seară?

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

În seara aceasta, de la 21:30, concurenții trec din nou printr-un duel de eliminare. Emoțiile vor atinge un nivel nou pentru bandiți: este prima oară când unul dintre cei din cabană participă la un duel de eliminare!

Vali Bărbulescu este cel care pășește cu siguranță în arenă, pregătit pentru duel. Însă pe cine va alege el pentru confruntarea care îi poate alege eliminarea din show? Pe Remus, chiar dacă acesta este accidentat? Pe Marius, care are abilități fizice redutabile? Pe Silviu, care își poate folosi înălțimea ca avantaj? Decizia nu este deloc una ușoară pentru fostul bandit.

Însă un lucru va fi clar: deși au trecut prin multe neînțelegeri în ultima perioadă, prietenia dintre Otniela și Vali este încă foarte puternică, iar ea îi va fi antrenor la duel!

Imediat după Las Fierbinți, la Ferma – Un nou început! se decide care va fi al șaselea concurent care părăsește show-ul.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

PRO TV: Concurenții din fermă încep să reabiliteze clădirea istorică în care locuiesc!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

În ediția din seara aceasta, concurenții din Ferma – Un nou început! încep poate cel mai important proiect din această perioadă: reabilitarea clădirii în care locuiesc de câteva luni! După ce sute de copii și-au petrecut săptămâni de neuitat în taberele organizate și chiar Regele Mihai a studiat pentru o perioadă aici, Vila Klaus și-a pierdut din importanța de odinioară.

Cristi Bozgan, mentorul concurenților, vrea să readucă această clădire pe harta destinațiilor turistice cu importanță istorică din România, așa că le va da concurenților noua provocare: să amenajeze camerele, să lucreze la interior și la exterior și să facă tot ce le stă în putere ca această clădire să poată primi pe viitor, din nou, musafiri.

Pe lângă această sarcină complexă, concurenții trebuie să continue jocurile în fermă: cine vor fi cei doi servitori aleși de Moro? Cu excepția Ioanei, care a primit imunitate, sunt toți surprinși atunci când află că fermierul nu va mai alege care sunt servitorii, iar asta le va da multe planuri peste cap.

În ediția din seara aceasta, imediat după Las Fierbinți, Ferma – Un nou început! vine cu emoții și multă strategie.

Ediția Ferma Un nou început! de săptămâna aceasta este disponibilă integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind linkul de iframe din platformă.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

EXATLON. Mario Fresh s-a intors acasa, in Romania!

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Eliminare din tabara Faimosilor, dupa o decizie controversata a echipei

Atmosfera extrem de incarcata in tabara Faimosilor, dupa ce au pierdut meciul de protectie, cu scorul de 10 la 8, in fata Razboinicilor, care se afla intr-o forma fizica de invidiat si par tot mai determinati sa castige teren in fata adversarilor.

Mario Fresh a intrat automat la duel, fiind jucatorul cu cele mai slabe procentaje, impotriva lui Andrei Botoaca, nominalizatul echipei, dupa o disputa aprinsa. Costin Gheorghe a fost cel care nu a mai fost de acord cu metoda Vladimir, “duelul” improvizat la vila, intre membrii echipei, precizand ca, dupa o perioada atat de lunga petrecuta la “Exatlon”, corect ar fi sa se analizeze intreaga performanta sportiva a fiecarui concurent.

Ion Surdu, player of the week, a fost cel care a decis ca Andrei Botoaca, Costin Gheorhe si Ciprian Maris sa se dueleze intre ei, „Giubi” (Andrei Botoaca) obtinand scorul cel mai mic.

“In momentul in care toata echipa a pierdut la eliminare, fiecare dintre noi ne asumam vina, in mod egal. Dupa doua luni jumatate  petrecute aici, in care toti am muncit, mi se pare la fel de corect ca si restul de trei baieti, care am putea fi nominalizati, sa plece cu sanse egale. Personal mi se pare corecta decizia pe care am luat-o”, a subliniat Andrei Botoaca, inaintea duelului de eliminare cu Mario.

Dupa o lupta extrem de tensionata intre cei doi, Mario a fost cel care si-a luat ramas bun de la echipa sa, cu lacrimi in ochi. La revenirea in tara, a declarat ca “Exatlon” a fost o experienta extraordinara. Mai mult, indragitul artist a precizat ca nu ar ezita sa repete experienta, daca ar avea vreodata aceasta ocazie.

“Pot sa spun ca Exatlon a fost cea mai frumoasa experienta din viata mea, pe care am trait-o pana acum. N-am trait atatea sentimente, atatea combinatii de sentimente in acelasi timp, niciodata; sa fiu si suparat si bucuros, in acelasi timp, sa trec prin toate starile. Mi-a fost dor de toti oamenii de aici, de acasa si de vechile obiceiuri, de studio, de muzica, de microfon si pot sa spun ca si de mancare. Dar, cel mai mult si cel mai mult, mi-a fost dor de familie, de prieteni si de iubita”, a spus Mario Fresh.

Faimosul spune ca s-a ales cu un prieten pe viata, din aventura din Republica Dominicana.

„Costin Gheorghe a fost mentorul meu si cel care m-a <tinut> in Exatlon atat de mult!”, a marturisit artistul.

Aventura Faimosilor si Razboinicilor continua pe traseele “Exatlon”, de sambata pana marti, incepand cu ora 20.00, la Kanal D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending