vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăAUDIENȚE TVAnalize Audiente TVAsia Express- Drumul Elefantului, lider detașat de piață: Ruby și Robert au...

    Asia Express- Drumul Elefantului, lider detașat de piață: Ruby și Robert au câștigat imunitatea a doua oară consecutiv

    Ediția de duminică seară a celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Elefantului, a stat sub semnul regalității. Concurenții au parcurs un traseu de 86 de kilometri și au avut de îndeplinit misiuni care țin de obiceiurile unui popor ce de trei etape le este gazdă. Finalul cursei a adus o veste bună pentru cuplul Ruby-Robert, ce au câștigat imunitatea a doua oară consecutiv. 

    Duminică, 17 martie, show-ul a fost lider de piață pe toate categoriile de public. Cei din fața micilor ecrane au urmărit cu sufletul la gură aventurile vedetelor în cea de-a șasea etapă a sezonului doi, iar minutul de maximă audiență de la 20.45 a strâns, la nivel național, 1.831.000 de telespectatori.

    Lider absolut de audiență, pe publicul comercial, Asia Express- Drumul Elefantului a condus topul cu o medie de 8.5 puncte de rating și 22,3 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 6,9 puncte de rating și 18,3 % cota de piață. La orașe, Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 7.2 puncte de rating și 16,4 % cota de piață, Pro Tv clasându-se pe locul al doilea, cu o medie de 5,7 puncte de rating și 13 % cota de piață. Și la nivelul întregii populații a țării show-ul a fost lider cu o audiență medie de 7.3 puncte de rating și 15,7% cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 6.1 puncte de rating și 13,1 % cota de piață.

    Antena 1 a fost lider de audință și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time situat între 19.00-23.00, pe toate categoriile de public.

    În intervalul cuprins între 19.00-23.00, Antena 1 a înregistrat pe publicul comercial o medie de 7.6 puncte de rating și 20,4% cota de piață, în vreme ce Pro Tv, clasat pe locul al doilea, a obținut o medie de 7 puncte de rating si 18,8 % cotă de piață. La orașe, postul s-a menținut pe primul loc cu o audiență medie de 7 puncte de rating și 15,6% cotă de piață, față de Pro Tv, ce se situa pe poziția secundă cu 6.2 puncte de rating și 13,8% cotă de piață. Și la nivelul întregii populații a țării Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 7.4 puncte de rating și 15,4 % cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 7,1 puncte de rating și 14,8% cota de piață.

    La începutul cursei, echipele au fost supuse la un test cu întrebări cheie, ce a determinat plecarea lor în cursă. Valentin Butnaru a fost invitatul surpriză al serii, ce s-a alăturat echipei formate din CRBL și Oase. Având în vedere că cei doi au fost salvați de elefantul verde în etapa de săptămâna trecută, de data aceasta au fost nevoiți să plece în cursă cu o ”povară”, nimeni altul decât prezentatorul Observatorului 12-14: ”Niciodată nu mi-aș fi imaginat că voi merge în spatele unei camionete într-un costum, cu troller-ul după mine, mai ales în India. Dar este foarte amuzant, e genial!”, a afirmat știristul în timpul cursei.

    În prima misiune a serii vedetele au fost nevoite să scrie o cerere în limba tamil pentru a obține aprobarea mesagerului regal de a intra la Palatul de vară, acolo unde a avut loc jocul de amuletă. Proba nu a fost deloc ușoară, iar echipele au îndeplinit un test de răbdare și meticulozitate contracronometru, căci doar primele două echipe ajunse la Gina Pistol se calificau pentru avantaj: Nu era ușor de reprodus, cuvintele erau imposibile!, mărturisea Cocuța.

    În ciuda faptului că au plecat în cursă cu dezavantajul unei echipe mărite, CRBL și Oase au fost primii care s-au calificat în Proba Amuletei, urmați de Jojo și Paul Ipate. În vreme ce Oase și Paul s-au luptat într-un joc de crochet, un sport tradițional practicat de localnicii din înalta societate, CRBL și Jojo au intrat în palat și au căutat dublura unei imagini descrise prin intermediu stațiilor de colegii lor. Pentru fiecare punct corect obținut la crochet, Gina a dezvăluit câte o poză a familiei regale, iar încercările concurenților de a le găsi au stârnit tensiuni în ambele echipe. „Am căutat de am turbat”, a spus Jojo după ce a alergat prin palat după una dintre fotografii. CRBL și Oase au fost primii care au îndeplinit proba, motiv pentru care au câștigat amuleta în valoare de 1000 de Euro și avantajul de a-l plasa pe Valentin Butnaru unei alte echipe.

    Ana Morodan și Teleșpan au fost cei care au primit un nou coechipier în cursă, însă Valentin s-a dovedit a fi mai mult un talisman, căci s-a aventurat în misiuni cu dorința de a-i ajuta. La distanță de zece minute, echipele au plecat spre următoarea misiune, încercând să învețe un blestem în limba tamil, cu ajutorul localnicilor, pe care să îl recite corect în fața juratului de la ultimul punct de control. Ruby și Robert au fost cei care au câștigat imunitatea în cea de-a șasea etapă a show-ului și garanția continuării aventurii, în vreme ce colegii lor au plecat, din nou, în căutarea cazării: ”I-am cam subestimat! Nimeni nu se aștepta ca ei să ia de două ori la rând imunitatea. De două etape, ei sunt cei mai buni”, a fost de părere Paul Ipate. ”Nu ne așteptam la a doua imunitate, dar ne-o doream! Pentru restul concurenților nici nu eram pe radar până acum. Sper să se bucure pentru noi, cum ne-am bucurat și noi pentru ei”, au spus Ruby și Robert încântați.

     

    Echipele se reconfigurează în Asia Express- Drumul Elefantului

     

    Ediția de luni seară a celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Elefantului, difuzată de Antena 1 de la ora 20:00, vine cu o surpriză pentru cele cinci cupluri rămase în cursă.

    Ruby și Robert vor fi doar turiști pentru restul etapei, datorită faptului că au adjudecat imunitatea, însă restul concurenților vor trece printr-o schimbare neașteptată chiar la începutul ediției: ”Sunt destul de pregătit și mă adaptez la orice, dar cu Asia Express chiar nu poți fi pregătit. Rămâi în ceață mereu!, va spune Oase.

    Echipele vor pleca în misiunile din această seară reconfigurate și doar atunci când se vor reuni coechipierii în forma inițială se va stabili clasamentul final. Astfel, vedetele vor avea ocazia să lupte cot la cot cu cei pe care i-au considerat până acum rivali: ”Mi-a picat fața, pentru că eu și George încă nu ne-am adaptat amândoi!”, va spune Șerban Copoț.

    Astfel, la începutul serii, în ordinea vârstei, cinci dintre vedete vor fi nevoite să își aleagă un alt coleg pentru această etapă, în funcție de strategia lor: ”În mod evident Universul a aranjat în așa fel lucrurile încât să ajungem în această formulă!”, va spune Jojo despre noul său coechipier. Într-o cursă contracronometru, concurenții vor încerca să se adapteze rapid într-o nouă formulă, căci toți vor lupta pentru aceeași miză importantă: cea de-a doua imunitate a etapei.

    Cum vor arăta noile echipe din Asia Express- Drumul Elefantului și prin ce situații neașteptate vor trece acestea într-o nouă ediție a celui mai dur reality-show, telespectatorii Antena 1 vor vedea în această seară, de la 20:00.

     

    Sursa:Kantar Media
    Copyright:ARMADATA S.R.L.
    Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
    Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National
    Perioada 17 martie 2019
    Arina Voicu - Redactor

    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

    Arina Voicu - Redactorhttps://www.radardemedia.ro
    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente