Spread the love

Asistentele emsiunii Alarma! de la ProFM, prezentată de Sara şi Vintilă au dat în mintea copiilor şi astăzi au jucat şotron chiar pe bulevardul Magheru, în faţa cinematografului Patria.

Cum ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, Alexandra şi Larisa au lăsat deoparte sobrietatea şi au invitat bucureştenii să facă înviorarea într-un mod cu totul şi cu totul neconvenţional. Înarmate cu cretă colorată, asistentele lui Sara şi Vintilă s-au pus pe desenat un şotron straşnic şi pentru ca joaca să nu fie doar amuzantă, ci şi dulce, au folosit pe post de piatră nici mai mult, nici mai puţin de pătrăţele de ciocolată. Cel mai ambiţios s-a dovedit a fi un tânăr care tocmai venea de la fast-food, pentru că el a jucat şotronul până la capăt, pesemne decis să ardă caloriile din meniul pe care abia-l dăduse gata.

Spre surprinderea tuturor, cei aflaţi la a doua tinereţe erau mai sprinteni decât asistentele lui Sara şi Vintilă. Cine ar putea crede că asistentele de la Pro Fm nu sunt talentate la sport se înşeală, fetele se împiedicau pentru că Sara şi Vintilă le-au obligat să poarte tocuri în timpul înviorării. Cum unii au spus că nu-şi mai amintesc regulile şotronului, Alexandra şi Larisa au făcut peste 50 de demonstraţii. Asistentele spun însă că efortul a meritat, deoarece aşa se menţin în formă. În urma distracţiei, Alexandra s-a şi ales cu o amintire pe care nu o va uita prea curând: o julitură la picior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.