vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneEmisiuni"Asistentele", un nou show la Antena Stars, cu Loredana Chivu și Ana...

    „Asistentele”, un nou show la Antena Stars, cu Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu

    Tot ceea ce telespectatorii ar fi vrut să ştie, dar n-au avut curaj să întrebe despre Ana şi Loredana, asistentele sexy de la “Un show păcătos”, vor putea să afle, din 18 ianuarie, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 23.00, la Antena Stars, în reality-show-ul “Asistentele”.

    Familia, vacanţele, iubirile, conflictele sau filmările la care participă cele două sunt doar câteva dintre subiectele spumoase care se vor regăsi în reality show-ul pe care îl puteţi urmări începând de săptămâna viitoare. Urmărite peste tot de o echipă de filmare, păcătoasele asistente lasă deoparte toate inhibiţiile şi se arată telespectatorilor aşa cum nu au făcut-o până acum.

    În primul episod din “Asistentele”, Loredana şi Ana îşi vor prezenta familiile în faţa telespectatorilor, dar şi detalii mai puţin cunoscute despre viaţa lor. Loredana îşi va deschide inima şi va vorbi despre un episod dureros din adolescenţa ei, sinuciderea tatălui “Avem 18 ani când s-a întâmplat asta, iar fratele meu l-a găsit spânzurat, în pod. E foarte dureros, nu doresc aşa ceva nimănui, niciodată. Nu a lăsat un bilet. Cred că şi asta este o durere foarte mare pentru ca nu i-am înţeles nicio secundă gestul”, mărturişeste Loredana, printre hohote de plâns. Din ziua aceea, blonda şi-a făcut un obicei ca în fiecare marţi să se ducă la biserică şi să aprindă lumânări.

    Dacă pentru Loredana, familia este un subiect dureros, pentru Ana- Maria familia reprezintă punctul ei de sprijin. Ca şi colega ei de show, şi Ana a fost nevoită să se descurce singură, de la vârsta de 14 ani, fără ajutorul părinţilor, plecaţi la muncă, în străinătate. Pentru că părinţii ei lucrau în diverse misiuni diplomatice de prin toată lumea, Ana şi celelalte surori ale sale, au rămas să locuiască singure, în ţară. “Sunt foarte mândru de Ana. Noi o sprijinim din tot sufletul. Ea întotdeauna a fost responsabila familiei, a avut grijă de Mihaela şi de Gabriela, surorile ei. De exemplu, o lua şi o ducea pe cea mica la gradiniţă. Ana- Maria a muncit de micuţă, de la 15 ani”, declară pentru reality-show-ul “Asistentele” mama ei.

    Ce sfat va primi Ana de la părinţii săi în ceea ce priveşte căsătoria, dar şi alte aventuri vor mai avea cele două sexy prezentatoare, telespectatorii vor afla în primul episod din “Asistentele”, în fiecare noapte de week-end, de la ora 23.00, la “Antena Stars”.

    Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014

    Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

    Lucian Zavoianu -Reporter

    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

    Lucian Zavoianu -Reporterhttps://www.radardemedia.ro
    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente