Connect with us

BAZAR

Asociația Șansa Ta aduce pentru al doilea an consecutiv sportul în viața copiilor defavorizați

Published

on

 

Duminică, 21 iunie, va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului sportiv caritabil Cupa ”Șansa Ta”, organizat de Asociația Șansa Ta, în parteneriat cu Federația Română de Sport Corporatist și Fundația ”The Door” România, și susținut de Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. Peste 130 de copii, proveniți din centre de plasament sau din familii defavorizate, vor avea ocazia să se bucure de activități recreative și sociale, în prezenţa unor fotbaliști celebri.

Prin intermediul Cupei ”Șansa Ta” ne-am propus să aducem sportul în viața copiilor defavorizați, să-i învățăm ce înseamnă să lucrezi în echipă, ce înseamnă să câștigi, dar și cum poți trece mai ușor peste înfrângeri. Ne dorim să le oferim prilejul să se simtă speciali, apreciați și să practice un sport care le este drag, dar inaccesibil în majoritatea timpului. În plus, acest eveniment reprezintă o bună oportunitate pentru toți susținătorii Asociației să vadă că există copii foarte talentați, care au nevoie doar de puțin noroc și de puțin sprijin pentru a-și pune în valoare abilitățile. Le mulțumim pe această cale tuturor sponsorilor care sunt alături de noi”, declară Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta.

Evenimentul sportiv va avea loc pe 21 iunie, începând cu ora 09:00, la Fundația ”The Door” România (Șoseaua Chitila Pădure nr. 1, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov). La eveniment vor participa peste 130 de copii, proveniți de la SOS Satele Copiilor, ICC România, Centrul de Plasament Periș, Centrul Sfânta Macrina, Fundația ”The Door”, precum și copii defavorizați de la Școala Nr. 181 și copiii beneficiari ai Asociației Șansa Ta.

De la an la an, numărul copiilor participanți crește, la fel și numărul echipelor înscrise în concurs. Dacă în 2014 aveam doar 4 grupe a câte 6 jucători, anul acesta am reușit să strângem 8 echipe a câte 8 jucători. Poate nu pare mult, dar pentru noi este enorm. Și ne bucurăm să vedem că evenimentul ia amploare și că reușim treptat să aducem sportul în viața celor care au cea mai mare nevoie de el”, susține Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

Chef Scărlătescu organizează ediția de toamnă a Festivalului Scoicilor

Published

on

 

Toamna aceasta, chef Cătălin Scărlătescu își va relua locul la masa jurizării pentru cel mai nou sezon Chefi la cuțite, însă, până atunci, juratul are în plan să transforme ultimele zile de vară într-un adevărat ospăț culinar. Festivalul Scoicilor își redeschide porțile pentru a doua oară anul acesta, cu o ediție specială, de toamnă, iar gurmanzii sunt așteptați între 29 august și 1 septembrie în Piața Ovidiu din Constanța, la un nou festin gastronomic, sub marca consacrată a iubitului jurat.
”Festivalul Scoicilor rămâne cel mai drag eveniment pe care l-am făcut! Tocmai de aceea vreau să aduc din nou oamenii împreună, la final de vară, și sper ca toți constănțenii, dar și cei care au venit din cele mai îndepărtate colțuri ale țării la malul mării, să ne treacă pragul pentru un spectacol în bucate cu și despre scoici. Va fi o ediție extraordinară!”, a mărturisit chef Cătălin Scărlătescu.
Toți cei care nu pot rezista în fața midiilor pane, a tocănițelor din fructe de mare, a scoicilor sotate cu vin sau cu sos de roșii și pătrunjel, sunt așteptați în Piața Ovidiu, din centrul vechi al Constanței, acolo unde îl pot întâlni și pe chef Cătălin Scărlătescu, prezent în toate cele patru zile de festival.
Tot în această toamnă, juratul revine și la Chefi la cuțite, alături de bunii său colegi- Sorin Bontea și Florin Dumitrescu. Cel mai nou sezon al show-ului culinar de la Antena 1 va înteți competiția gustului atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu al show-ului culinar.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Vertical Entertainment prezintă „Cod Roșu în Serviciile Secrete”, din 30 august la cinema

Published

on

 

În urma unui atentat asupra președintelui Statelor Unite (Morgan Freeman), acuzat de incident este garda lui de corp, agentul serviciilor secrete Mike Banning (Gerard Butler). După ce reușește să scape de autorități, agentul este dat în urmărire generală, astfel că trebuie să evite propria lui agenție și să fie cu un pas înaintea FBI-ului pentru a demasca adevărații autori ai atacului.

Disperat să își dovedească nevinovăția, Banning se bazează pe ajutorul unor aliați neașteptați pentru a-și proteja familia și a salva țara de pericolul iminent.

Gerard Butler revine pentru a treia oară în rolul celui mai eficient agent de Securitate în acțiunea Cod Roșu în Serviciile Secrete”, din 30 august, pe marile ecrane.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Vertical Entertainment prezinta din 23 august pe marile ecrane ,,Bucataria Iadului”

Published

on

 

Povestea a trei femei curajoase, „Bucătăria Iadului” le prezintă pe Melissa McCarthy, Tiffany Haddish și Elisabeth Moss în rolurile a trei soții de mafioți arestați de FBI care, în anul 1978, luptă să își mențină poziția privilegiată in faimosul cartier american Hell’s Kitchen.

Rămase fără protecție și venituri stabile, doamnele decid să preia chestiunile mafiei irlandeze în propriile mâini – reușind să găsească aliați atât în gestionarea problemelor din cartier, cât și în eliminarea concurenței.

New Line Cinema, în asociere cu BRON Creative, prezintă o producție Michael De Luca filmul „Bucătăria Iadului” din 23 august pe marile ecrane.

Mai multe informații se găsesc pe pagina de oficială Facebook/VerticalEntertainment.

Galeria foto a filmului poate fi descărcată de AICI

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: