Connect with us

Reportaj

Asta-i Romania: Mii de romani alungati de acasa, din cauza saraciei. Sabiñánigo, coltul de Romanie, din Spania!

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Duminica aceasta, de la ora 17:15, emisiunea “Asta-i Romania” ne prezinta o alta fata a romanilor, foarte diferita de cea cu care am fost etichetati pe nedrept.

“Asta-i Romania” aduce in fata telespectatorilor romani care au fost nevoiti sa-si paraseasca tara, locurile natale, din cauza saraciei. Romani harnici, care s-au spetit muncind in tara, dar care abia reuseau sa isi duca traiul zilnic, care au decis sa isi schimbe soarta. Romania pierde, intr-un singur an, aproape 20.000 de oameni, echivalentul a cinci comune de dimensiune medie si, in timp ce satele noastre raman tot mai pustii, romanii le reinvie pe cele ale spaniolilor.

Alungati de acasa din cauza saraciei, romanii care au plecat din satele natale au gasit in Spania ceea ce Romania nu le-ar fi dat vreodata –  joburi bine platite, un trai decent, ba chiar si case gratuite, numai sa se mute in ele.  O oferta de nerefuzat pe care spaniolii au facut-o in urma cu 20 de ani, si care s-a demonstrat a fi cea mai buna solutie a acestora pentru a repopula zeci de localitati abandonate. Salvarea satelor din Peninsula a insemnat, totodata si salvarea miilor de romani ajunsi aici.

“Spania m-a schimbat foarte mult. Dintr-un milog, m-a facut om; eram un milog in Romania si munceam mai mult ca aici”, isi incepe destainuirile Marin Andries, unul dintre romanii care s-a stabilit in comuna de munte a spaniolilor.

Romanul povesteste cu amaraciune cat de greu ii era in tara, desi muncea foarte mult. Nici in Spania nu a luat totul de-a gata, insa a muncit zi si noapte, indiferent de conditii. Acum e însa implinit. Nu mai duce grija zilei de maine, iar intr-o luna buna castiga chiar si 2500 de euro. Are doua joburi, ambele in constructii, iar in Romania, desi muncea din greu, ii era foarte dificil sa isi duca traiul zilnic.

“Eram zidar cand am plecat din Romania. (…) Cand trageam linia, toamna, eram mai mult dator. (…) Munceam un an si iarna eram sarac. Iarna ma duceam sa iau arvunele pe care lucram in vara urmatoare… Daca aveam tot ce am aici, ramaneam in tara”, marturiseste romanul.

Un alt roman, stabilit de ani buni in Spania, Adrian Tatar, se simte ca acasa Sabiñánigo, locul care i-a “adoptat” pe romanii care si-au dorit ca, prin munca, sa duca un trai decent.

“Satele si comunele copilariei n-au murit … doar s-au mutat! S-au mutat, geografic vorbind, din Romania, in Spania”, spune barbatul stabilit, impreuna cu familia, in Peninsula.

Sabiñánigo, localitatea de la poalele muntilor Pirinei, e mai inflorita ca oricand, asta si datorita romanilor care au pus osul la treaba, construind de la zero, cartiere intregi, creand un colt de Romanie … in Spania.

In spatele dezvaluirilor romanilor din Sabiñánigo, care acum duc o viata linistita, se ascund povesti triste de viata, care ating coarde sensibile ale sufletului. Cu toate acestea, niciunul dintre acestia nu regreta alegerea facuta, si recunosc ca s-ar intoarce oricand in Romania, daca s-ar schimba ceva in bine.

Nu ratati o editie impresionanta “Asta-i Romania”, cu Mihai Ghita, duminica aceasta de la ora 17:15.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reportaj

Paula Herlo despre ancheta ”Copilărie sub anestezie”, duminica, la PRO TV

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Duminică, la România, te iubesc!, Paula Herlo ne arată neputințele unor copii din centrele de plasament, care sunt abandonați și sedați sistematic. ”Copilărie sub anestezie” este o anchetă care scoate la lumină defectele unui sistem pe care statul român încearcă să-l reformeze de 30 de ani, dar nu reușește.

Sunt mii de prunci sub tratament psihiatric, deși n-au dizabilități mintale. Sistemul de protecție îi preferă liniștiți, cuminți. <<Copilărie sub anestezie>> este o radiografie a sistemului de protecție a copilului, care se reformează de 30 de ani. 5000 de prunci trăiesc încă în centre mamut, unde domnește legea celui mai puternic. Mărturiile copiilor sunt șocante, iar imaginea unei fete care adoarme în timpul discuțiilor din cauza tratamentului e o dovadă că Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății trebuie să trimită echipe mixte de control, medici și asistenți sociali, în centre. Dacă o vor face sau nu, vedeți duminică de la ora 18:00, la România, te iubesc!”, a spus Paula Herlo despre ancheta tulburătoare din această săptămână.

Copiii din grija statului sunt copiii nimănui? Aflăm duminică, la România, te iubesc!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reportaj

DIGI24: Campania “Raport de țară”. Polonenca, locul în care aştepţi lumina o viaţă întreagă

Published

on

 

Campania Digi24 “Raport de Ţară” ne poartă astăzi sus, în Munții Bucovinei, tocmai la Polonenca. O localitate pe care nu o găseşti pe hartă, dar în care se încăpăţânează să trăiască o duzină și ceva de suflete. Între ei, Roxana şi Ilie. 

El are 30 de ani, ea doar 23. S-au cunoscut pe munte şi au ales să-şi ducă traiul tot pe munte. În ochii lui Dumnezeu, departe de cei ai autorităţilor. Au de la cine lua exemplu: la câteva case distanţă, soţii Procopiuc au intrat în cel de-al 44-lea an de căsnicie. Pentru Dorel Procopiuc, singura lumină din casă vine… din ochii soţiei sale, Rodica. Oamenii au rămas la mila opaițului. Și-a sorții.

“Dacă s-ar trezi Ștefan cel mare, ar spune: Parcă ieri v-am lăsat, oștenii mei”, spune, din sania trasă de cai cu care urcăm spre Polonenca, Mugurel Balabasciuc, consilier al comunei Moldovița, astăzi ghid de ocazie pentru echipa Digi.

“Din Argel, unde are capăt de linie mocănița Huțulca, am urcat cu bagaje și acareturi o oră și douăzeci de minute. Pe jos, cu noroc, am fi făcut trei ore. Așa ne-a zis Mugurel. Și așa a fost. După un drum greu și strâmb, cu rampe pe care abia le răzbeau caii, am ajuns. Dintre cele 77 de gospodării neelectrificate din Moldovița, opt sunt pe platoul Polonenca. Distribuitorul de curent electric i-a transmis primăriei locale că racordarea caselor din munte la rețea… nu-i rentabilă”, spune Cătălin Firoiu, jurnalistul care ne aduce povestea oamenilor din Polonenca.

Reportajul filmat în munții Bucovinei va fi difuzat astăzi, 12 martie 2019, în jurnalele de știri Digi24 de la orele 14:00, 16:00, 20:00 şi 22.00.

În fiecare marţi scoatem România la raport, cu bune şi cu rele. Întâlnim primari gospodari, dar și localităţi lăsate să moară. Trecem prin orăşele cochete şi sate-odinioară mândre, de care astăzi s-a ales praful. Reportajele campaniei “Raport de Ţară ne poartă în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Cătălin Firoiu ne spune povestea oamenilor și a locurilor din România uitată. Aflăm care sunt soluţiile posibile la problemele comunităţilor şi le reamintim autorităţilor de ce au primit votul și încrederea românilor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reportaj

Documentarul despre fondurile europene, prezentat aseară la România, te iubesc!, a fost urmărit de peste 1 milion de români

Published

on

 

Aseară, la România, te iubesc!, Alex Dima a prezentat documentarul ”Formă fără fonduri”, care arată paradoxul fondurilor pe care, deși Uniunea Europeană ni le pune la dispoziție, noi nu suntem capabili să le accesăm, dar și exemple de localități unde primarii au reușit să atragă milioane de euro pe care i-au investit pentru a crește nivelul de trai al comunității.

Emisiunea România, te iubesc! a înregistrat 4.4 puncte de rating și 17% share pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din mediul urban, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 4 puncte de rating 15.5% share. La nivel național, peste 1 milion de telespectatori au urmărit, minut cu minut, documentarul despre felul în care România nu reușește să atragă fonduri europene.

Duminică, la România, te iubesc!, Paula Herlo va deschide ușa unor centre de plasament și ne va arăta cum o parte dintre minorii găzduiți acolo iau medicamente psihotrope. 5.700 de copii din sistemul de protecție sunt pacienții medicilor psihiatri, deși mulți dintre ei nu au dizabilități mentale. Ce ascunde acest ”tratament” și care sunt motivele reale pentru care responsabilii din instituțiile statului îl aplică zilnic pe mii de copii vedem duminică, de la ora 18:00, la PRO TV.

Edițiile România, te iubesc! sunt disponibile integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind linkul de iframe din platformă.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending