Seriale
Astăzi, în Las Fierbinți, Celentano se trezește în șoc și groază, cu o femeie lângă el în pat

În seara aceasta, în Las Fierbinți, Dorel se duce la filarmonică să se angajeze pianist, dar înainte de toate dă o probă cu Bobiță să-și demonstreze talentul.
Giani s-a gândit, și-a pus rotițele în mișcare și își face firmă „care e scutită, nu plătește TVA”. Singurul impediment avut în tot acest demers e numele, dar, în final, îl alege pe cel mai bun: Giani Orlando SRL. Însă nu e singura firmă nou înființată, apare și competiția, Nicu Rață SRL.
Celentano se trezește din beție și descoperă cu stupoare că lângă el, în pat, e o femeie. „Ce mi se întâmplă mie e la titlul emisiunii Șoc și groază. De ce eu, de ce? Sunt hotărât, plec la capătul pământului, mie mi-e rușine să mă mai uit în ochii mei. Mai bine mă trezeam mort. Mă duc în Austria, la canguri”, va spune el. Cine este femeia care îi provoacă lui Celentano toată această stare, aflăm în seara aceasta, de la 20:30, în Las Fierbinți.
Robi descoperă ceasul bun, diferit de cel rău, care îi aducea numai ghinioane, printre care așteptarea serialului de seara. Ceasul obișnuit nu reflecă realitatea din teren și intervine flerul lui de polițist să-i rezolve problemele. Norocul lui este că mai are o mână liberă, pentru ceasul bun. Teoria lui e complexă, iar Dalida și Vasile încearcă cu greu să o înțeleagă.
În fiecare miercuri și joi, de la 20:30, Las Fierbinți aduce comedia în casele românilor. Noul sezon este disponibil online și pe voyo.ro unde fiecare episod poate fi urmărit în avans.
- Cel de-al cincilea sezon Mireasa a ajuns la ediţia cu numărul 100. Show-ul, lider de audiență
- Care este rolul managerului energetic în industrie?
- Nurol Makina participă la Expoziția Black Sea Defense & Aerospace 2022 cu vehiculul de luptă NMS 4X4
- Horaţiu Mălăele şi fiul său, Bogdan, la „Gala Umorului”
- La ce să fii atent când cumperi parfumuri online ?
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 09 – 15 Mai 2022
- Program TVo săptămână ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16 – 22 Mai 2022
- ADVERTORIALE3 zile ago
BEST DEAL Publică Advertoriale SEO, exclusiv cu Revolut și preț fix!
- Recomandari TV2 săptămâni ago
Program TV azi 7 mai 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 9 – 15 Mai 2022
- Program TVo săptămână ago
Program TV Happy Channel în perioada 13 – 19 Mai 2022