miercuri, februarie 21, 2024
More
    AcasăTeleviziuneSerialeAstăzi, în Las Fierbinți, Celentano și Firicel vor porni într-o aventură!

    Astăzi, în Las Fierbinți, Celentano și Firicel vor porni într-o aventură!

    În fiecare zi de marți se anunță începutul unei noi porții triple de râs, marca Las Fierbinți! În această seară, de la ora 20:30, românii se vor bucura de aventurile locuitorilor celui mai cunoscut sat din țară. 

    Giani va avea o apăsare foarte mare: „Sunt supărat că sunt singur! M-am săturat de atâta singurătate! Mă întorc seara acasă, e casa goală. Plec dimineața de acasă, e casa goală”, îi va spune acesta lui Bobiță. Totuși, cârciumarul îi va sări în ajutor și va încerca să îi găsească jumătatea: „Te duci acasă, stai acolo, mă lași să vorbesc cu el și ți-l aranjez”, îi va propune Bobiță unei bătrâne din sat. Rămâne de văzut ce va avea Giani de spus despre întâlnirea aranjată de prietenul său. 

    Rață va fi în al nouălea cer datorită complimentului făcut de Gianina: „Te-ai făcut lat în spate”, îi va spune aceasta. La auzul acestor vorbe, Robi nu va reacționa prea bine: „Ce compliment e ăsta? Și ce dacă ești lat în spate? Poate a vrut să zică că te-ai îngrășat. Poate e cazul să lași berea, micii… Nu bagi tu trei franzele când mănânci doi mici?”, va zice polițistul plin de gelozie. Dacă Nicu Rață și Robi se vor certa și vor rupe prietenia, vom afla în câteva ore.  

    Norocul va da peste Celentano și Firicel în momentul în care aceștia vor găsi… o hartă: „X-ul pe hârtie nu poate însemna decât un singur lucru”, va spune Celentano entuziasmat de o posibilă comoară. Harta îi va ghida pe cei doi prieteni chiar acasă la Brânzoi. Firicel îi va propune soției lui Brânzoi să bea o cafea, în timp ce tovarășul său va pune mâna pe lopată și va începe să sape după comoară. Dacă Celentano și Firicel se vor îmbogăți, vom afla în această seară. 

    Las Fierbinți este în fiecare marți, miercuri și joi, de la ora 20:30, la PRO TV. Serialul poate fi urmărit în avans pe VOYO. 

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Media
    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente