Connect with us

Emisiuni

Astazi, la Antena 1: Jurații impart ultimele cuțite în sezonul de poveste “Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
Reclame

În această seară, de la ora 20:00, ultimii bucătari înscriși în cursa sezonului de poveste Chefi la cuțite se vor lupta pentru un pașaport de trecere către etapa următoare.

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au jurizat cele mai diverse preparate până în acest moment: de la bucate tradiționale românești, la rețete inedite de deserturi sau mâncăruri exotice din meniul internațional. Tocmai de aceea, ultima jurizare pe nevăzute a sezonului 5 va fi pe măsura standardului ridicat impus de cei care și-au făcut deja apariția în fața chefilor.

De la ora 20:00 pe Antena 1, trioul imbatabil de jurați va avea parte de farfurii excepționale, spectacol, dar și multe surprize- atât sub cloșurile misterioase, cât și în spatele ușilor de jurizare. Multe fețe cunoscute își vor face apariția pentru a-i surprinde, dar și pentru a-și testa limitele la bancul de lucru. În această seară, Valentin Butnaru și Olivia Păunescu vor transmite din platoul “Chefi la cuțite”, însă nu din postura unor prezentatori de știri, așa cum i-au obișnuit pe telespectatorii jurnalului matinal al Antenei 1, ci din cea a unor bucătari amatori care vor să își încerce norocul în competiție. Cei doi formează o echipă la pupitrul de știri de mai bine de cinci ani, motiv pentru care au încredere că vor comunica la fel de bine și într-o sesiune tensionată de gătit. Vali și Olivia recunosc că bucătăria nu este punctul lor forte, căci amândoi au hobby-uri în afara sferei gastronomice: dacă Olivia este pasionată de design vestimentar, Vali este un împătimit al squash-ului. Cu toate acestea, lipsa de experiență nu îi va opri din a încerca să facă o figură bună în fața celor trei chefi.

“Inițial mă gândeam să nu ne facem de râs cu preparatul pe care l-am ales…mai ales că noi nu gătim! Când am ajuns în platou am uitat tot: rețetă, ingredientele…și cred că cele mai mari bătăi de cap ne-a dat plating-ul! Am venit în această competiție foarte degajați, pregătiți să improvizăm. Dar acum ne dăm seama prin ce emoții trec concurenții înainte să ajungă în fața chefilor!”, au mărturisit cei doi prezentatori.

Tot luni seară, de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor putea să urmărească și prima probă de Bootcamp. Lupta culinară începe să fie mai solicitantă, iar soarta concurenților în concurs depinde de fiecare alegere pe care aceștia o fac la bancul de lucru. Bootcamp-ul, a doua etapă eliminatorie a show-ului, va testa tehnica, rapiditatea, dar și îndemânarea bucătarilor calificați.

Care sunt cei ce vor obține votul de încredere al chefilor pe ultima sută de metri și care va fi prima provocare a concurenților ce au reușit să ajungă în prima probă de Bootcamp, telespectatorii pot vedea în această seară, de la ora 20:00, pe Antena 1!

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar24 de ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending