Connect with us

BAZAR

Atena Boca, față în față cu Sheryl Sandberg, mâna dreaptă a lui Mark Zuckerberg la Facebook

Avatar

Published

on

La scurt timp după ce a aflat că este singura româncă aleasă de Facebook să facă parte din programul Community Leadership 2018, din peste 6000 de aplicații din aproape toate țările lumii, Atena Boca a și luat drumul Americii pentru prima parte a cursurilor și discuțiilor din program.

Copleșitoare, plină de energie vie și cu foarte multe cunoștințe acumulate. Așa ar descrie Atena prima parte a bursei Facebook care a avut loc luna aceasta. Iar întâlnirea Atenei cu Sheryl Sandberg, mâna dreaptă a lui Mark Zuckerberg la Facebook, a fost cu siguranță unul dintre cele mai frumoase momente.

„Sheryl este COO-ul uriașei companii și mâna dreaptă a lui Mark Zuckerberg din ultimii 10 ani. O admir de foarte multă vreme, i-am citit cărțile și visam în secret să o strâng în brațe măcar o dată și să îi mulțumesc pentru toată inspirația pe care mi-a dat-o. Am povestit despre rolul femeii în business, despre rolul mamelor la birou și despre cum pot face față celor două talere, profesie și copii. M-am bucurat să aud că și ea, ca și mine, crede că o femeie, după ce are copii, devine mult mai eficientă la birou și că maternitatea îmbogățește foarte tare simțurile și inspirația unei femei. Rolul din ce în ce mai important al comunităților în viitor a foat un alt subiect. Modul ei de a comunica a fost o lecție de smerenie. Și da, am avut și șansa unei îmbrățișări”, își amintește bucuroasă Atena.

Cursanții din programul Community Leadership au avut ocazia să se întâlnească și să stea de vorbă cu reprezentanți importanți ai companiei, precum Chris Cox (Chief Producer Officer), Chris Daniels (Vice-președintele WhatsApp), Marne Levine (COO Instagram), Ime Archibong (VP of Product Partnerships) și, desigur, Sheryl Sandberg (COO Facebook). „Am fost 100 de oameni din 46 de țări. M-am împrietenit cu foarte multă lume de pe toate continentele. Abia aștept să ne revedem la anul. Am învățat că poate cel mai frumos mod de a-ți trăi viața este să îți găsești drumul și misiunea. Am întâlnit peste 100 de oameni care, deși munceau mult, nu simțeau că este muncă. Fiecare era extraordinar de pasionat de ceea ce făcea, iar lucrurile se întâmplau cu o bucurie și cu o energie greu de descris”, povestește Atena.

 

Atena Boca a făcut furori la Facebook cu o ie autentică

La sediul Facebook, fondatoarea asociației „La primul bebe” a făcut furori atunci când a apărut îmbrăcată cu o superbă ie autentică. „Iubesc iile, mai ales cele autentice. În adolescență am facut 11 ani dansuri populare, într-un ansamblu profesionist. Am învățat să iubesc și să apreciez munca și energia oamenilor care își petreceau luni de zile făcând dintr-o pânză o operă de artă. Ia mea a fost atracția grupului, toată lumea venea să o admire și să întrebe despre ea, atât colegii de program, cât și angajați Facebook care mă vedeau pe holuri”, își amintește Atena.

Prima vizită la sediul Facebook a fost cu siguranță una dintre cele mai intense experiențe profesionale ale Atenei de până acum, dar care nu a ținut-o departe de îndatoririle de mamă. O susținătoare a ideii că viața profesională nu este împiedicată de apariția unui copil, idee pe care o promovează și în cadrul asociației pe care a fondat-o, „La primul bebe”, Atena și-a luat cu ea în State și fetița. „Nu a fost ușor, însă a fost minunat să o am aproape în toată această experiență. O alăptez încă și nici nu m-aș fi gândit vreodată să o las acasă. Sigur că mi-ar fi fost mai ușor și poate serile le-aș fi petrecut în compania colegilor, însă am fost recunoscătoare că le-am putut face pe amândouă. Verișoara mea a lăsat totul la o parte și a venit cu mine, să stea cu cea mica atâta timp cât eu eram plecată. Am o familie grozavă! Au contat enorm și mesajele primite din țară, de la mamele care fac parte din comunitatea „La primul bebe”. Mi-au spus ca sunt mândre că fac parte din acest grup, că le dovedesc că atunci când îți dorești ceva cu adevărat poți realiza. A fost foarte emoționant să le citesc gândurile”, mai spune Atena.

Fondatoarea „La primul bebe” va mai merge în ianuarie la Facebook Londra, împreună cu colegii din Europa, apoi din nou la sediul Facebook din Menlo Park, California.

Comentarii

Evenimente

Concertul Pro FM Super Girl 2020: Ce artisti vor urca pe scena?

Avatar

Published

on

Jo va fi printre artistele care vor da tonul primăverii la început de martie, la concertul Pro FM Super Girl. Prezentă în această dimineață la matinalul Pro FM, talentata Jo a dezvăluit ascultătorilor “Dimineții Blană” că și-a schimbat planurile de vacanță pentru a urca pe scena Pro FM Super Girl.

„Eu îmi luasem biletele pe patru (n.r. martie), iniţial, şi mi le-am mutat, pentru Super Girl şi proiectele în care am intrat,” a spus invitata matinalului Dimineața Blană, care și-a amânat călătoria în Thailanda, ca să cânte alături de Lidia Buble, Delia, Roxen şi Joylin, pe 5 martie 2020, la ParkLake Shopping Center.                                                                                                                                                                                Jo și-a făcut încălzirea pentru Pro FM Super Girl cu o cântare live în studioul Pro FM unde a adus noua ei piesă, „Lacrimile”, melodia care a devenit hit în scurt timp şi se bucură de 2,6 milioane de vizualizări pe Youtube.

Provocată de matinalii Pro FM, Sebastian Coțofană și Mădălina – Red Blonde, să facă pe “Sherlock Holmes” al vocilor, Jo a uimit audiența cu priceperea și intuiția ei. „Cântăreţul secret” n-a fost niciun mister pentru ea; Jo a ghicit toţi artiștii cu brio, inclusiv pe Juno, iubitul ei.

„Mi-am dat seama, că ştiu cum «se prosteşte» pe acasă,” a spus fata care e gata să lase vacanța pe altădată, ca să celebreze cu super muzică primul concert Pro FM al anului.

Edițiile precedente Pro FM Super Girl au strâns lângă scena Pro FM mii de fani ai muzicii bune și i-au adus aproape de public pe cei mai iubiți artiști – Antonia, Feli, Sore, Nicoleta Nucă, Jazzy Jo, Deepcentral, Vunk, Matteo, Guess Who, Alina Eremia, Delia, Grasu XXL, Cerebel, Dj Sava și Raluka, Giulia, Crush și Alexandra Ungureanu, Neylini, Matteo, Ama și trupa De Moga Music cu What’s Up.

Pentru cele mai fresh informații despre concert, stați cu urechile la radio și cu ochii pe www.profm.ro.

Comentarii

Continue Reading

Muzica

Feli lanseaza „Sus pe munte”, o marturie pasionala despre viata in doi

Avatar

Published

on

FOTO CREDIT: FABRICA DE PR

Feli lanseaza „Sus pe munte”, a patra felie din jurnalul ei muzical #Felidinpoveste, in care vorbeste despre prima noapte de dragoste si intaia noapte de familie. Dupa marturiile in vers si muzica pe care le-a facut odata cu lansarile de succes „Omule, deschide ochii”, „Cand rasare soarele” si „Frunze cad”, Feli a simtit sa spuna celor care ii asculta muzica povestea plina de pasiune a inceputului de viata de familie care i-a schimbat si infrumusetat cu totul viata.

„Este o felie intima pe care mi-am dorit mult sa o spun in jurnalul meu muzical, pentru ca este coplesitor cand te intalnesti cu iubirea de parca ar fi pentru prima data cand simti asta, pentru ca nimic din ce a fost pana acum nu seamana ca intensitate si esenta. „Sus pe munte” este locul cel mai frumos in care poate sa te aduca iubirea, locul acela senin, plin de pasiune din care poti incepe sa desenezi cel mai frumos viitor cu putinta pentru sufletul si viata ta.”, spune Feli povestea din spatele feliei pasionale de jurnal „Sus pe munte”.

Poveste de om mare, cu suflet fierbinte de adolescent, „Sus pe munte” are ca sound si vers, asemeni „feliilor” de viata lansate pana acum,  inspiratie din folclorul romanesc pe care artista Feli il adora si din care se „hraneste” cu nesat: „Intreg jurnalul muzical #Felidinpoveste este un proiect cu inspiratie folclorica, pentru ca eu simt ca inima oricarui roman pulseaza la modul autentic in acest sound.”, marturiseste artista fascinata de muza ei in muzica, Maria Tanase.

Co-productie HaHaHa Production si CatMusic, cu muzica facuta de Feli, Florin Boka, Serban Cazan, Lucian Nagy si cu versurile scrise de Feli, „Sus pe munte” dezvaluie o latura intima si curajoasa a personalitatii lui Feli prea putin stiuta pana acum: „Ne tot ferim sa spunem lucruri de oameni mari, ne ferim sa ne marturisim dragostea in felul in care o simtim, ascundem lucruri esentiale despre viata in doi de parca ele nu ar exista, cand de fapt ele ne fac sa ne simtim vii si cu sens. Inceputul unei povesti in doi este atat de plina de sentimente si atat de insemnata mai ales atunci cand ajunge sa fie o poveste de trei, incat este esential sa o spunem, fiecare cum putem mai bine, eu am ales sa fac asta prin vers si cant, restul lumii sa o faca asa cum alege, dar sa o exprime, ca e pacat sa ramana nemarturisita!”, declara cu convingere artista completa Feli ale carei piese o reprezinta 100%, pentru ca sunt bucati din sufletul si viata ei.

Comentarii

Continue Reading

Life Style

Am aflat secretul Dianei Bianca! 

Avatar

Published

on

Diana Bianca, supranumita de presa “Barbie de Romania”, se pare ca are un secret care o mentine in forma. Secret pe care l-am descoperit si noi.

Se pare ca Diana nu mai consuma carne de 13 ani. Sa fie acesta secretul care o ajuta pe blonda sa aiba dimensiuni de fotomodel?

Dupa spusele ei, acesta pare sa fie adevarul. “Beneficiu colateral”, dupa cum a declarat ea. Pentru ca Diana Bianca se pare ca a renuntat la carne din dragoste pentru animale, nu pentru talia de invidiat.

“Sa mananci un caine nu e o barbarie mai mare decat sa mananci o oaie. E o barbarie identica”, scrie blonda, pe conturile ei de socializare.

“Stiu, e o idee greu de digerat, dar asta e realitatea mea de 13 ani. De cand am constientizat barbaria din care faceam parte. Nu e o lectie. Fiecare traim vieti proprii si avem alegeri personale. Dar eu pot macar visa la o lume ideala, in care sa ne trezim cu totii, mirati de hipnoza colectiva in care am fost prinsi.”, mai scrie Diana.

Sa fie Barbie nu doar o blonda frumoasa, ci si o adevarata aparatoare a drepturilor animalelor?

Cert este ca secretul taliei subtiri l-am aflat!

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Publicitate

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0