Connect with us

Analize

Atletico Textila a prins locul 1 pe segmentul comercial!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

În episodul de aseară, Leonard, dușmanul de la Geamgiul Colentina, ajunge în cea mai simpatică și lipsită de talent echipă de fotbal, Atletico Textila. Deși e un jucător bun, Leonard nu reușește prea ușor să își facă prieteni, pentru că își petrece cea mai mare parte a timpului făcând aroganțe, lăudându-se sau certându-se cu toți cei din jur. Vestea noii achiziții nu a fost deloc fericită pentru antrenorul Traian, dar nici pentru jucători, însă decizia fusese deja luată de Raluca.

Echipa antrenată de Traian a fost susținută de peste 1.3 milioane de telespectatori la nivel național, în intervalul de difuzare 21:20 – 22:24. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, Atletico Textila a fost lider de audiență, cu 9.4 puncte de rating și 21.1% cotă de piață, în timp ce postul situat pe locul doi, Antena 1 a înregistrat 8.0 puncte de rating și 18% cotă de piață.

Vlăduț pare că tocmai a intrat în cea mai bună perioadă din viața lui! După o lună în care a avut succes la domnișoare, primește câteva mesaje care îl incită de la o femeie pe care o vede în fiecare zi, așa cum chiar ea spune. Însă nu este chiar simplu pentru el să afle cine îi dă mesajele, iar nopțile îi devin de coșmar, tocmai din cauza acestei tensiuni.

Să fie Livia, care îi servește în fiecare zi cu bere, după “obositoarele” antrenamente de pe gazon? Sau Raluca, soția lui Nea Gică? Gândul nu îi dă pace decât în momentul în care află cine se află în spatele mesajelor: Iuliana, asistenta Ralucăi. Din acest moment, se pare că viața lui Vlăduț se va schimba complet și Iuliana o să îl inițieze într-o lume complet nouă pentru el.

Aventurile de pe gazon și nu numai continuă! Joia viitoare, de la 21:30, vom afla cum evolueaza Leonard în noua echipă, dar și ce alte suprize au mai pregătit băieții de la Atletico Textila!

ATLETICO TEXTILA PRO TV (1)

Lasa un comentariu aici!

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Analize

„ULTIMUL TRIB: Madagascar” de la Antena 1, pe locul trei în audiențe! Vezi aici clasamentul serii.

Published

on

Sursa foto: Antena 1
 

Joi, 27 septembrie, Antena 1 a difuzat cea de-a patra ediție a show-ului „ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR” cu rezultate slabe, obținând locul secund în target comercial și locul trei național și urban.

Total>>Total
Unit>>Rtg(000)
TotalTitleChannelStart timeEnd TimeNationalUrban18-49 Urban
LAS FIERBINTIPro TV20:2821:241961952459
EXATLON ROMANIAKanal D20:0123:121044397137
TRIPLUSECPro TV21:2422:21882465242
ULTIMUL TRIB: MADAGASCARAntena 119:5823:09586314175
Film: AUTOBUZUL 657Pro TV22:2124:11559271179
Fotbal: ALBA IULIA – FCSBDigiSport121:3123:21373246113
Evoluția primelor ediții ale show-ului concurs „ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR” se află într-un trend descrescător și sub media obișnuită a stației:
Targets>>NationalUrban18-49 Urban
TitleDateShareRtg%Rtg(000)ShareRtg%Rtg(000)ShareRtg%Rtg(000)
Total8.83.46128.93.533613.24.1182
ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR13-Sep10.74.072110.04.038414.54.5198
ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR20-Sep9.33.56359.93.735615.34.4196
ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR21-Sep7.73.05317.83.029211.63.6160
ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR27-Sep7.73.15648.13.331411.84.0175

PRO TV s-a clasat pe primul loc în toate targeturile analizate în intervalul 19:58-23:09 cu marele succes  „Las Fierbinți” urmat de noul sit-com local ”Triplusec”. Kanal D s-a clasat pe locul doi național și urban cu  „EXATLON ROMANIA”. Topul audiențelor în target comercial este completat de DigiSport 1 care a difiuzat meciul de fotbal din Cupa României „Unirea Alba Iulia – FCSB” și National TV cu serialul indian „Uttaran” și filmul  „Un șerif extraterestru”.

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul „Ultimul trib: Madagascar” (19:58-23:09), joi 27 septembrie.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>19:58-23:09
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV17.57.51340.9
Kanal D13.75.81046.4
Antena 17.73.3586.2
Romania TV4.92.1378.1
National TV4.92.1375.4


PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>19:58-23:09
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV17.16.9667.7
Kanal D10.24.1398.1
Antena 18.13.3314.0
National TV5.32.1205.7
Romania TV4.31.7165.8


PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>19:58-23:09
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV22.67.6334.0
Antena 111.84.0174.8
Kanal D9.33.1137.6
DigiSport 15.21.776.0
National TV4.41.564.7

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

Spectacolul “România Centenar” încheie Festivalul Internațional Cerbul de Aur cu audiențe de top! Vezi aici audiențele serii.

Published

on

Iuliana Tudor Sursa foto: TVR
 

Duminică, 2 septembrie, spectacolul “România Centenar” a încheiat  Festivalului internațional „Cerbul de Aur” continuând seria audiențelor bune, plasând TVR1 pe locul trei în targetul național. Seara a fost foarte disputată între televiziunile comerciale ca de obicei într-o zi de duminică cu filme blockbuster pe Pro TV, în paralel cu producții spectaculoase precum Exatlon Romania” pe Kanal D sau „X Factor” de pe Antena 1.

Total>>Total
Unit>>Rtg(000)
TotalTitleChannelStart timeEnd TimeNationalUrban18-49 Urban
EXATLON ROMANIAKanal D19:4823:141079427161
Film: DEZASTRUL DIN SAN ANDREASPro TV19:5922:161056612391
X-FACTORAntena 120:0022:48702387176
FESTIVALUL INTERNATIONAL CERBUL DE AURTVR 120:3024:0863033667
Film: 3 ZILE DE COSMARPro TV22:1624:51596336214
OCHII DIN UMBRAKanal D23:1425:04580276108
Film: RECUPERATORIIAntena 122:4825:0324915398

Pro TV a fost lider de piață în urban și comercial cu filmul de actiune „DEZASTRUL DIN SAN ANDREAS” urmat de „3 ZILE DE COSMAR”. Kanal D s-a clasat pe primul loc in target național cu „Exatlon Romania”Antena 1 a obținut locul secund din intervalul 20:30-23:52 în target comercial cu talent show-ul  „X Factor”. TVR1 și-a adjudecat locul trei cu ultima seară festivă a Festivalului internațional „Cerbul de Aur”. Topul audiențelor în target comercial este completat de Digisport 1 cu meciul de fotbal din LIGA I „FCSB – FC Botosani”.

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul „Cerbul de Aur” (20:30-24:08), duminică 2 septembrie.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>20:30-24:08
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Kanal D15.55.81034.7
Pro TV13.45.0891.8
TVR 19.13.4608.4
Antena 18.63.2570.6
Romania TV6.42.4427.3

PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>20:30-24:08
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV13.95.2500.0
Kanal D11.54.3414.3
Antena 18.93.4322.4
TVR 18.93.4322.3
DigiSport 16.72.5240.7

PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>20:30-24:08
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV22.77.3322.0
Antena 111.43.7162.0
Kanal D11.23.6159.4
DigiSport 17.92.5112.3
TVR 14.51.564.3

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

„Cerbul de Aur” strălucește și în a doua seară pe micile ecrane! Vezi aici topurile de audiență de ieri

Published

on

Sursa foto: TVR
 

Joi, 30 august, cea de-a doua seară a Festivalului internațional „Cerbul de Aur” a obținut audiențe bune, plasând TVR1 pe locul patru în toate targeturile de referință. Seara a fost foarte disputată între televiziunile comerciale cu meciuri de fotbal contând pentru calificările în grupele Europa League, în paralel cu producții spectaculoase precum Exatlon Romania” pe Kanal D sau filmul de acțiune de pe Antena 1.

Total>>Total
Unit>>Rtg(000)
TotalTitleChannelStart timeEnd TimeNationalUrban18-49 Urban
Fotbal: FCSB – RAPID WIENPro TV21:3023:2120531117532
EXATLON ROMANIAKanal D19:5723:121224552229
LAS FIERBINTI (redifuzare)Pro TV20:1821:221180543230
Film: CAPCANA PENTRU PARINTIAntena 120:0022:38485259136
FESTIVALUL INTERNATIONAL CERBUL DE AURTVR 120:3023:5233423053

Pro TV a fost lider de piață detașat cu redifuzarea sitcom-ului „Las Fierbinți” urmat de meciul de fotbal „FCSB – RAPID WIEN”. Kanal D s-a clasat pe locul secund cu „Exatlon Romania”Antena 1 a obținut locul trei în toate targeturile analizate din intervalul 20:30-23:52 cu filmului de acțiune  „Capcană pentru părinți”. TVR1 și-a adjudecat locul patru cu cea de-a doua seară a Festivalului internațional „Cerbul de Aur”. Topul audiențelor în target comercial este completat de Digisport 1 cu meciul de fotbal din calificarile grupelor Europa League „CFR CLUJ – DUDELANGE”.

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul „Cerbul de Aur” (20:30-23:52), joi 30 august.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>20:30-23:52
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV23.48.91602.4
Kanal D16.46.31122.8
Antena 16.42.5440.1
TVR 14.81.8328.3
Antena 34.31.6295.6

PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>20:30-23:52
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV23.48.8845.5
Kanal D14.05.2504.3
Antena 16.32.4227.8
TVR 16.22.3224.8
DigiSport 14.71.8170.7

PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>20:30-23:52
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV30.29.1403.9
Kanal D16.34.9218.4
Antena 19.02.7120.4
TVR 13.91.252.2
DigiSport 13.91.252.1

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending