Connect with us
Prev1 of 3
 

Emisiunea „Chefi la cuțite”, difuzată, luni, 4 aprilie, între 20.29-23.23 a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani cu rating mediu de 9 puncte și 22,7% cotă de piață, în timp ce ProTV s-a situat pe poziția secundă cu 8,3 puncte de rating și 20,8% cotă de piață. 

În ediția de luni, 4 aprilie, a emisiunii „Chefi la cuțite”, toți concurenții care au primit votul de încredere al juraților au intrat în etapa testărilor finale pentru formarea celor trei echipe. Astfel, la finalul serii, fiecare dintre cei trei chefi a ales șase dintre cei mai buni oameni pe care urmează să-i pregătească pentru marea finală. Alegerile nu au fost deloc ușoare, mai ales că în joc se află chiar renumele lor.

Sursa cifre: Kantar Media

 

Iată care este componența celor trei echipe:

Echipa Sorin Bontea:

 

  1. Alexandru Popa – are 25 de ani și este din Sibiu

Alex pare un puști abia ieșit de pe băncile liceului. Lucrează ca bucătar, meserie despre care spune că îl motivează cel mai mult. La numai 1 an a fost dus într-un centru de plasament, pentru că mama sa nu putea să-l crească, centru unde a stat până la 18 ani. A început să lucreze ca ajutor de bucătar în 2010, la un restaurant din Sibiu, apoi a tras tare să învețe meserie. Iubeste bucătăria și crede că această pasiune merită orice sacrificiu.

 

  1. Ana Maria Constantin – are 31 de ani și este din București

Ana s-a apucat de bucătărie datorită lui chef Florin Dumitrescu. De cinci ani muncește în domeniu, are o familie frumoasă și trei copii. Nu a avut o viața ușoară, dar a luptat mereu pentru un trai mai bun și cinstit. Sunt 5 frați, crescuți numai de mamă, astfel că a luat viața în piept de mică și a început cu spălatul vaselor. La 14 ani și-a cunoscut soțul și la 15 ani a venit pe lume primul copil, apoi, după nici 2 ani, următorul. Chef Florin a învățat-o meserie. Visul ei este să lucreze într-un restaurant bun, să câștige bine și să-și facă o casă a ei.

 

  1. Mihai Constandache – are 35 de ani și este din Brăila

Mihai iubește bucătăria și folclorul. Este brăilean și are experiență ca solist de muzică populară. Mihai găteste în special pentru mama lui, imobilizată la pat de 15 ani. Este bolnavă, dar de la ea a preluat pasiunea pentru gătit, iar acum o îngrijește cât de bine poate. Spune că de mic i-a plăcut sa gătească, iar pe parcurs bucătăria a devenit întâi o necesitate, apoi o pasiune. Pâinea, cozonacul și gogoșile sunt favoritele lui în materie de gătit.

 

  1. Doru Mâțan – are 47 de ani și este din Sibiu

Doru este de meserie bucătar. Și unul cu o vastă experiență. A început să gătească la numai 3 ani și spune că bucătăria este pasiunea vieții lui și ceea ce îl împlinește. Are 30 de ani de experiență în bucătărie. A început să lucreze în Sibiu, în ’86, după care a plecat pe litoral. În anii ‘90 a plecat în Austria, unde a lucrat la unul dintre cele mai cunoscute restaurant din Salzburg. Acolo a stat 12 ani, după care a plecat la New York, unde a muncit la câteva resaurante cu specific românesc și franțuzesc. De curând și-a deschis un restaurant în Sibiu și vrea să schimbe fața bucătăriei românești.

 

  1. Cristian Șerb Cristian – are 22 de ani și este din București

Cristian a avut în viață noroc de 2 miliarde, pe care i-a câștigat la casino, din întâmplare, bani cu care și-a cumpărat un apartament. Muncește ca bucătar și pune multă pasiune în ceea ce face și crede cu tărie că menirea lui este să facă bucătărie la cel mai înalt nivel.

 

 

  1. Mădălina Busuioc – are 28 de ani și este din București

Este bucătar la un restaurant în București. A descoperit de mic copil cât de mult îi place să gătească și la vremea când alții colindau maidanele, ea prefera să alerge în bucătărie. Gătește de pe la 12 ani, când o dădea pe mama ei afară ca să rămână ea la cratiță. Deși visul ei era să fie polițistă, pasiunea a fost mai mare și a învins: la 18 ani s-a angajat într-un fast food, după care într-o cafenea, iar acum lucrează la un restaurant cu bucătărie urbană.

 

TU ALEGI CASTIGATORII! VOTEAZA AICI! PREMIILE RADAR DE MEDIA 2016

Prev1 of 3

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Analize

„ULTIMUL TRIB: Madagascar” de la Antena 1, pe locul trei în audiențe! Vezi aici clasamentul serii.

Published

on

Sursa foto: Antena 1
 

Joi, 27 septembrie, Antena 1 a difuzat cea de-a patra ediție a show-ului „ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR” cu rezultate slabe, obținând locul secund în target comercial și locul trei național și urban.

Total>>Total
Unit>>Rtg(000)
TotalTitleChannelStart timeEnd TimeNationalUrban18-49 Urban
LAS FIERBINTIPro TV20:2821:241961952459
EXATLON ROMANIAKanal D20:0123:121044397137
TRIPLUSECPro TV21:2422:21882465242
ULTIMUL TRIB: MADAGASCARAntena 119:5823:09586314175
Film: AUTOBUZUL 657Pro TV22:2124:11559271179
Fotbal: ALBA IULIA – FCSBDigiSport121:3123:21373246113
Evoluția primelor ediții ale show-ului concurs „ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR” se află într-un trend descrescător și sub media obișnuită a stației:
Targets>>NationalUrban18-49 Urban
TitleDateShareRtg%Rtg(000)ShareRtg%Rtg(000)ShareRtg%Rtg(000)
Total8.83.46128.93.533613.24.1182
ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR13-Sep10.74.072110.04.038414.54.5198
ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR20-Sep9.33.56359.93.735615.34.4196
ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR21-Sep7.73.05317.83.029211.63.6160
ULTIMUL TRIB: MADAGASCAR27-Sep7.73.15648.13.331411.84.0175

PRO TV s-a clasat pe primul loc în toate targeturile analizate în intervalul 19:58-23:09 cu marele succes  „Las Fierbinți” urmat de noul sit-com local ”Triplusec”. Kanal D s-a clasat pe locul doi național și urban cu  „EXATLON ROMANIA”. Topul audiențelor în target comercial este completat de DigiSport 1 care a difiuzat meciul de fotbal din Cupa României „Unirea Alba Iulia – FCSB” și National TV cu serialul indian „Uttaran” și filmul  „Un șerif extraterestru”.

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul „Ultimul trib: Madagascar” (19:58-23:09), joi 27 septembrie.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>19:58-23:09
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV17.57.51340.9
Kanal D13.75.81046.4
Antena 17.73.3586.2
Romania TV4.92.1378.1
National TV4.92.1375.4


PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>19:58-23:09
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV17.16.9667.7
Kanal D10.24.1398.1
Antena 18.13.3314.0
National TV5.32.1205.7
Romania TV4.31.7165.8


PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>19:58-23:09
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV22.67.6334.0
Antena 111.84.0174.8
Kanal D9.33.1137.6
DigiSport 15.21.776.0
National TV4.41.564.7

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

Spectacolul “România Centenar” încheie Festivalul Internațional Cerbul de Aur cu audiențe de top! Vezi aici audiențele serii.

Published

on

Iuliana Tudor Sursa foto: TVR
 

Duminică, 2 septembrie, spectacolul “România Centenar” a încheiat  Festivalului internațional „Cerbul de Aur” continuând seria audiențelor bune, plasând TVR1 pe locul trei în targetul național. Seara a fost foarte disputată între televiziunile comerciale ca de obicei într-o zi de duminică cu filme blockbuster pe Pro TV, în paralel cu producții spectaculoase precum Exatlon Romania” pe Kanal D sau „X Factor” de pe Antena 1.

Total>>Total
Unit>>Rtg(000)
TotalTitleChannelStart timeEnd TimeNationalUrban18-49 Urban
EXATLON ROMANIAKanal D19:4823:141079427161
Film: DEZASTRUL DIN SAN ANDREASPro TV19:5922:161056612391
X-FACTORAntena 120:0022:48702387176
FESTIVALUL INTERNATIONAL CERBUL DE AURTVR 120:3024:0863033667
Film: 3 ZILE DE COSMARPro TV22:1624:51596336214
OCHII DIN UMBRAKanal D23:1425:04580276108
Film: RECUPERATORIIAntena 122:4825:0324915398

Pro TV a fost lider de piață în urban și comercial cu filmul de actiune „DEZASTRUL DIN SAN ANDREAS” urmat de „3 ZILE DE COSMAR”. Kanal D s-a clasat pe primul loc in target național cu „Exatlon Romania”Antena 1 a obținut locul secund din intervalul 20:30-23:52 în target comercial cu talent show-ul  „X Factor”. TVR1 și-a adjudecat locul trei cu ultima seară festivă a Festivalului internațional „Cerbul de Aur”. Topul audiențelor în target comercial este completat de Digisport 1 cu meciul de fotbal din LIGA I „FCSB – FC Botosani”.

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul „Cerbul de Aur” (20:30-24:08), duminică 2 septembrie.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>20:30-24:08
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Kanal D15.55.81034.7
Pro TV13.45.0891.8
TVR 19.13.4608.4
Antena 18.63.2570.6
Romania TV6.42.4427.3

PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>20:30-24:08
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV13.95.2500.0
Kanal D11.54.3414.3
Antena 18.93.4322.4
TVR 18.93.4322.3
DigiSport 16.72.5240.7

PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>20:30-24:08
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV22.77.3322.0
Antena 111.43.7162.0
Kanal D11.23.6159.4
DigiSport 17.92.5112.3
TVR 14.51.564.3

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

„Cerbul de Aur” strălucește și în a doua seară pe micile ecrane! Vezi aici topurile de audiență de ieri

Published

on

Sursa foto: TVR
 

Joi, 30 august, cea de-a doua seară a Festivalului internațional „Cerbul de Aur” a obținut audiențe bune, plasând TVR1 pe locul patru în toate targeturile de referință. Seara a fost foarte disputată între televiziunile comerciale cu meciuri de fotbal contând pentru calificările în grupele Europa League, în paralel cu producții spectaculoase precum Exatlon Romania” pe Kanal D sau filmul de acțiune de pe Antena 1.

Total>>Total
Unit>>Rtg(000)
TotalTitleChannelStart timeEnd TimeNationalUrban18-49 Urban
Fotbal: FCSB – RAPID WIENPro TV21:3023:2120531117532
EXATLON ROMANIAKanal D19:5723:121224552229
LAS FIERBINTI (redifuzare)Pro TV20:1821:221180543230
Film: CAPCANA PENTRU PARINTIAntena 120:0022:38485259136
FESTIVALUL INTERNATIONAL CERBUL DE AURTVR 120:3023:5233423053

Pro TV a fost lider de piață detașat cu redifuzarea sitcom-ului „Las Fierbinți” urmat de meciul de fotbal „FCSB – RAPID WIEN”. Kanal D s-a clasat pe locul secund cu „Exatlon Romania”Antena 1 a obținut locul trei în toate targeturile analizate din intervalul 20:30-23:52 cu filmului de acțiune  „Capcană pentru părinți”. TVR1 și-a adjudecat locul patru cu cea de-a doua seară a Festivalului internațional „Cerbul de Aur”. Topul audiențelor în target comercial este completat de Digisport 1 cu meciul de fotbal din calificarile grupelor Europa League „CFR CLUJ – DUDELANGE”.

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul „Cerbul de Aur” (20:30-23:52), joi 30 august.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>20:30-23:52
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV23.48.91602.4
Kanal D16.46.31122.8
Antena 16.42.5440.1
TVR 14.81.8328.3
Antena 34.31.6295.6

PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>20:30-23:52
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV23.48.8845.5
Kanal D14.05.2504.3
Antena 16.32.4227.8
TVR 16.22.3224.8
DigiSport 14.71.8170.7

PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>20:30-23:52
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV30.29.1403.9
Kanal D16.34.9218.4
Antena 19.02.7120.4
TVR 13.91.252.2
DigiSport 13.91.252.1

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Trending