Aseară, telespectatorii au urmărit cea de-a doua parte a aventurilor lui Dorel, care își dorea nespus un cal!
Las Fierbinți, cel mai urmărit serial de comedie din România, a fost alegerea a peste 1.5 milioane de telespectatori la nivel național, pe întreg intervalul de difuzare, între 20:00 – 20:55. Cel mai urmărit minut al episodului, la 20:53, a reunit aproape 2.2 milioane de telespectatori.
La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, aventurile fierbințenilor au fost lider de audiență, cu 9.1 puncte de rating și 23.6% share, în timp ce postul de pe locul doi, Antena 1 a înregistrat rezultate de aproape două ori mai mici, 4.8 puncte de rating și 12.4% share.
Aseară, Dorel și-a văzut în cele din urmă visul cu ochii, însă doar pentru câteva momente. Deși părea că toată afacerea cu achiziția calului de la Ardiles și Firicel este sortită eșecului, din cauza faptului că Bobiță a încercat să-și recupereze prejudiciul de 1000 de lei cauzat de Dorel, iar Brânzoi încerca să-și recupereze iapa furată, fratele mai mic al lui Bobiță a reușit să fugă călare pe Mireluța. Momentele de bucurie au durat foarte puțin, deoarece calul s-a dovedit nărăvaș, iar Dorel nu foarte experimentat în ceea ce privește călăria.
Tot aseară, Primarul Vasile a încercat să-l vindece pe Robi de afecțiunile de care suferea. Cel din urmă era înspăimântat de vocile pe care le auzea. Personalitățile multiple îl tulburau teribil, fiecare dintre acestea îndemându-l la diferite acțiuni, în contradictoriu: dacă o voce îl îndemna să fure, cealaltă îi șoptea să se aresteze singur. Mai mult decât atât, Robi era supărat că colegii de breaslă sunt mai norocoși decât el și mult mai bogați. Vasile a reușit să-l facă să scape de aceste frustrări, făcându-i o farsă unuia dintre colegi, lucru care i-a readus zâmbetul pe buze subalternului său.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău