Connect with us

AUDIENȚE TV

AUDIENTE TV: “Chefi la cuțite”, lider incontestabil de audiență, pe toate segmentele de public

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cea de-a șasea confruntare a show-ului culinar “Chefi la cuțite” a fost luni seară lider incontestabil de audiență, pe toate segmente de public. Emisiunea prezentată de Gina Pistol a adunat în fața micilor ecrane 2.216.000  de telespectatori din toată țara, în minutul de maximă audiență, de la ora 22:34.

Așadar, luni seară, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, și a obținut pe perioada difuzării emisiunii, 19:59 – 22:56, o audiență medie de 11,5 puncte de rating și 28,5% cota de piață, urmată de Pro TV, cu 8,5 puncte de rating și 21% cota de piață și Kanal D, cu 2,9 puncte de rating și 7,2% cota de piață. Antena 1, cu “Chefi la cuțite”, rămâne cel mai urmărit post de televiziune și la nivelul publicului de la orașe, cu o audiență medie de 10,4 puncte de rating și o cotă de piață de 21,4%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 7,8 puncte de rating și o cotă de piață de16,1%. Clasamentul se păstrează și la nivelul publicului din toată țara, unde Antena 1 înregistrează 10,3 puncte de rating și 20,3% cota de piață, urmată fiind de Pro Tv, cu 9,2 puncte de rating și 18,2% cota de piață.

De asemenea, Antena 1 a fost lider de audiență în intervalul cel mai vizionat al zilei, prime-time, situat între 19.00-23.00, atât la orașe, cât și la nivelul publicului comercial. În intervalul cuprins între 19.00-23.00, Antena 1 a înregistrat pe publicul comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, o medie de 10 puncte de rating și 25,9% cota de piață, urmată de Pro Tv, cu 9 puncte de rating și 23,2% cota de piață. La nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 se menține pe primul loc, cu o audiență medie de 9,3 puncte de rating și 19,6% cotă de piață, urmată de Pro Tv, cu 8,8 puncte de rating și 18,4% cotă de piață.

A fost o ediție plină de tensiune, aseară, la “Chefi la cuțite”, în care cei trei chefi, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea și cei 13 concurenți din echipele lor au simțit din plin presiunea la bancurile de lucru. „Torturi festive” a fost tema primei probe, ofertantă și grea deopotrivă, ținând cont că majoritatea concurenților nu mai făcuseră tort niciodată. Preparatele speciale realizate de echipele roșie, galbenă și albastră, conduse de chef Florin Dumitrescu, chef Cătălin Scărlătescu și chef Sorin Bontea, au fost jurizate de data aceasta de doamne drăguțe și pricepute, de profesie croitorese.

Două ore au avut la dispoziție concurenții să demonstreze că pot realiza torturi festive. Pentru că data trecută chef Florin Dumitrescu a câștigat confruntarea pe echipe, el a beneficiat de un un avantaj  pentru această probă: 15 minute în plus la bancul de lucru, pentru concurenții săi. Și dacă echipa roșie a lui chef Dumitrescu a ales să facă  un Croquembouche (o piramidă de gogoșele crocante umplute cu cremă de vanilie, prinse în caramel), echipa albastră a lui chef Bontea a mizat pe un tort cu ganache de ciocolată neagră și ciocolată albă învelit în marțipan, pe când echipa galbenă  a lui chef Scărlătescu a optat pentru un tort cu mousse de ciocolată, foietină, macarons și ganache de ciocolată.

Debutul probei a fost făcut cu stângul de echipa lui chef Dumitrescu, pentru că lui Marius Greab, unul dintre concurenții săi, i s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor medical. Din fericire, acesta a revenit la bancul de lucru după câteva minute, iar chef-ul concurenților cu șorțuri roșii a putut să continue această probă complicată cu echipa completă. Chef Scărlătescu a contat, la această probă, pe Maria Burlacu, “cuțitul său de aur” pe care o numește “regina-mamă” a echipei galbene, pe când chef Bontea s-a bazat pe Silviu Nedelea, “cuțitul de aur” care a propus blatul, crema, dar și elementele de decor pentru tortul echipei albastre.

Cum miza acestei probe a fost una foarte mare, chefii și-au scos în joc amuletele, în lupta culinară de la bancul de lucru. Chef Bontea l-a blocat, cu ajutorul uneia dintre ele, pe Andrei Balasz, care pregătea decorul tortului pentru echipa galbenă, iar chef Dumitrescu l-a blocat la rândul său pe prietenul Silviu Nedelea, “cuțitul său de aur”, care acum face parte din echipa albastră a lui Sorin Bontea. Chef Bontea reacționează și folosește ultima amuletă de care dispune, anulând-o astfel pe cea a lui Dumitrescu, și astfel Silviu Nedelea rămâne la bancul de lucru. Chef Dumitrescu nu s-a oprit însă aici și a mai folosit o amuletă cu care, de data aceasta, îl blochează pe chef Scărlătescu pentru 20 de minute, timp în care acesta nu are voie să le dea indicații concurenților săi. “Ce-ați avut azi cu mine, colegii mei? Vă e frică de mine? Așa vă trebuie, să vă fie frică de mine!”,  spune Scărlătescu, în timp ce urmărește proba de pe margine.

Pentru o mână de oameni care nu au mai făcut în viața lor așa ceva, astăzi toate cele trei echipe și-au dat doctoratul în desert”, spune chef Florin Dumitrescu, înainte ca invitatele speciale, talentatele doamne croitorese, să se așeze la masa degustării. În urma votului acestora, cel mai bun dintre torturi va fi declarat cel realizat de echipa galbenă, condusă de chef Scărlătescu. Astfel, în ciuda  piedicilor pe care le-a avut pe parcursul probei, blocarea lui chef Scărlătescu și a lui Andrei Balasz, echipa galbenă reușește să câștige primul său battle din acest sezon.

Nici nu știu să mă bucur. Cinci probe galbenii au trudit. Atât ne-a trebuit să câștigăm și noi o probă.”, spune chef Scărlătescu, echipa sa câștigând la o diferență de doar o farfurie de cea albastră a lui chef Bontea.

Proba următoare i-a adus din nou la bancul de lucru pe cei opt concurenți care formează echipele albastră și roșie, de data aceasta pentru o confruntare individuală, în urma căreia unul dintre ei va pleca acasă. Fiecare bucătar a avut de gătit o garnitură pe baza unui ingredient surpriză, ales de către colegi.

A fost cel mai bun duel de până acum. La proba asta s-au descurcat toți foarte bine. Și au dat dovadă de inteligență”, au fost de părere chefii, după ce au jurizat toate farfuriile.

Și de această dată, Silviu Nedelea a demonstrat că își merită “cuțitul de aur”, preparatul său, Ardei capia la cuptor cu brânză afumată în casă, obținând cele mai multe puncte. “Silviu a avut o farfurie senzațională ca gust”, spune chef Bontea, mândru de concurentul său.

Cel mai mic punctaj a fost al lui Marius Greab, din echipa roșie, fapt ce a dus la eliminarea sa din competiția culinară. “Am ieșit din temă, am gafat și am plecat. Sunt supărat și dezamăgit, nu mă așteptam să plec acasă, ci să ajung în finală”, spune Marius care, în cadrul acestei probe, a avut de gătit mazăre sote. Eliminarea lui îl va pune în dificultate de chef Dumitrescu, acesta urmând să continue concursul în doar trei oameni, toți amatori într-ale bucătăriei. “Marius a ajuns într-o zonă în care a pierdut contactul cu bucătăria, așa cum i-o cerem noi. N-a fost momentul de pus tocana pe masă. Asta e cea mai grea lovitură pentru că, în momentul de față, rămân doar în trei oameni, cu nici un bucătar profesionist. Asta îmi îngreunează un pic situația, pentru următoarele două battle-uri”, spune chef Florin Dumitrescu.

Competiția culinară continuă luni, 14 ianuarie, și marți, 15 ianuarie, de la ora 20.00, la Antena 1, cu ultimele două battle-uri înaintea semifinalelor celui de-al șaselea sezon “Chefi la cuțite”.

 

Sursa:Kantar Media                       

Copyright:ARMADATA S.R.L.                       

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group               

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National                      

Perioada 8 ianuarie 2019

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AUDIENȚE TV

AUDIENTE TV: Vali Bărbulescu a părăsit Ferma – Un nou început! Show-ul, lider de audienta!

Published

on

 

Vali Bărbulescu a părăsit show-ul aseară la primul său duel de când a intrat în Ferma – Un nou Început!. În urma duelului, Vali a fost eliminat de Silviu Țolu, cel care până acum nu a reușit încă să devină fermier șef și le-a demonstrat colegilor săi cât de puternic l-a făcut ferma. În arena de duel, telespectatorii au văzut o luptă strânsă între doi bărbați puternici. Astfel că modelul  internațional Silviu Țolu rămâne în lupta pentru marele premiu de 50.000 mii euro.

Pentru bandiți, a fost momentul în care gașca de șase s-a destrămat. Chiar dacă de la intrarea în fermă au observat că unii s-au distanțat de promisiunea făcută înainte să plece din cabană, plecarea lui Vali poate reprezenta și dezbinarea totală a găștii bandiților.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi de la 21:30, Ferma – Un nou început! aduce începutul unei idile între Brigitte și Florin Pastramă la care concurenții nu se așteptau!

 

Ferma – Un nou început!, lider absolut de audiență cu ediția de joi seară!

Ediția de joi seară a fost lider absolut de audiență pe toate categoriile de public: comercial, urban și național. Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 – 49 de ani, Ferma – Un nou început! a obținut 8.3 puncte de rating și 27.3% share, spre deosebire de televiziunea de pe locul secund, ANTENA 1, care a înregistrat cifre de două ori mai mici, cu numai 4.0 puncte de rating și 13.2% share. La nivel național, peste 1.3 milioane de români au urmărit aventurile concurenților din fermă.

Edițiile Ferma Un nou început! de săptămâna aceasta sunt disponibile integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind linkul de iframe din platformă.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

AUDIENȚE TV

Aventurile de la Asia Express, audiente de lider pentru Capatos!

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Ediția „Xtra Night Show”, prezentată de Dan Capatos, alături de Cătălin Bordea și DJ Vika Jigulina, a fost marți seara lider de audiență pe publicul comercial și în mediul urban.

Emisiunea care i-a avut ca invitați pe Ana Morodan și Adrian Teleșpan, proaspăt eliminați din  cursa la “Asia Express – Drumul Elefantului“, și bunii lor prieteni din concurs, Cocuța și Bogdan Boantă, a adunat în fața micilor ecrane 604.000 de telespectatori la nivelul publicului din toată țara, în minutul de maximă audiență, de la ora 23:31.

Așadar, la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 s-a aflat pe primul loc în clasamentul audiențelor și a obținut pe perioada difuzării emisiunii (23:31 – 01:04) o audiență medie de 3,1 puncte de rating și o cotă de piață de 22,6%, urmată de Pro TV, cu 2,6 puncte de rating și 18,7% cota de piață și de Kanal D, cu 1,3 puncte de rating și 9,5% cota de piață.

Clasamentul se păstrează și la nivelul publicului de la orașe, unde Antena 1 rămâne lider cu o audiență medie de 2,4 puncte de rating și o cotă de piață de 13,8%, urmată de Antena 3, cu 2,2 puncte de rating și 12,7% cota de piață și de Pro TV, cu 2 puncte de rating și 11,8% cota de piață.

Marți seara, la „Xtra Night Show, Morodan  și Teleșpan au povestit despre momentul eliminării din cel mai dur reality, “Asia Express – Drumul Elefantului”, după o etapă fabuloasă, și probe deosebit de dificile, la sfârșitul cărora Morodan a jurat că nu va mai țipa niciodată la oamenii care lucrează la un call center. “Eram la capătul răbdării!”, i-a spus Teleșpan lui Capatos.

Eliminarea lui Morodan și Teleșpan, considerați sarea și piperul competiției, i-a întristat pe concurenții care au rămas în cursă, în special pe bunii lor prieteni, Cocuța și Bogdan Boantă. “Noi am plâns foarte tare.”, spune Cocuța.

 

Sursa:Kantar Media                       

Copyright:ARMADATA S.R.L.                       

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group               

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National                            

Perioada 19 martie 2019               

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

AUDIENȚE TV

“Cennet” și “Femeie în înfruntarea destinului”, de la Happy Channel, lider de audiență pe nișa televiziunilor pentru femei

Published

on

Foto Credit: HAPPY CHANNEL
 

Serialele turcești Cennet și Femeie în înfruntarea destinului“ au început în forță săptămâna la Happy Channel, clasând postul de televiziune pe primul loc în clasamentul stațiilor tv destinate femeilor,  dar și pe poziția a patra în top all channels.

Luni seara (18 martie),  Cennet (Almila Ada) a descoperit cine este femeia care i-a dat viață și care la scurt timp a abandonat-o. Pe intervalul 18:01-20.00, când a fost difuzat serialul, Happy Channel a ocupat primul loc pe nișa stațiilor tv pentru femei, cu vârsta între 18 și 49 de ani, de la orașe,  înregistrând o cotă de piață de 5% și un rating mediu de 1.3 procente. Pe poziția a doua s-a aflat Diva, cu o cotă de piață de 3.8% și un rating mediu de 0.9 procente. “Cennet” i-a adus postului Happy Channel, pe intervalul difuzării, și  locul al patrulea în top all channels.

În prima zi a acestei săptămâni, în intervalul orar 20.00-22.00, serialul “Femeie în înfruntarea destinului” a ocupat primul loc în clasamentul televiziunilor pentru femei, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, mediul urban, înregistrând o cotă de piață de 7.4% și un rating mediu de 3.1 procente. Pe această nișă, Happy Channel a fost urmat de postul Diva , care a obținut o cotă de piață de 1.5% și un rating mediu de 0.6 procente. Și pe acest interval Happy Channel și-a menținut poziția a patra în top all channels.

După ce au empatizat cu povestea impresionantă a lui Bahar (Özge Özpirinçci) în primul sezon, telespectatorii pot urmări acum în exclusivitate continuarea “Femeie în înfruntarea destinului”, în cea de-a doua parte a serialului, care se difuzează la Happy Channel, în fiecare luni și marți, de la ora 20.00. A fost despărțită pentru o lungă perioadă de Sarp Çesmeli(Caner Cindoruk), crezându-l în acest timp mort pe bărbatul iubit și, totodată, pe tatăl copiilor ei, iar acum când drumurile lor s-au intersectat din nou, universul lui Bahar este dat peste cap.  În episodul pe care Happy Channel îl va difuza în această seară, începând cu ora 20.00, din cel de-al doilea sezon al producției, Bahar va ajunge față-n față cu cealaltă femeie din viața lui Sarp. Cum va decurge întâlnirea lor, ce se va întâmpla cu povestea de dragoste dintre Bahar și Sarp, dacă cei doi vor reuși să treacă peste probleme și să-și clădească un nou viitor împreună, telespectatorii pot afla urmărind povestea serialului.

Difuzate în exclusivitate la Happy Channel, cel de-al doilea sezon “Femeie în înfruntarea destinului” poate fi urmărit, în fiecare luni și marți, între orele 20.00 22.00, iar Cennet, care se apropie de final, de luni până vineri, de la ora 18.00 până la 20.00.

 

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA SRL

18-Martie-19

Target: Femei 18-49 Urban     

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending