Emoțiile au fost mari aseară la Vocea României, însă și spectacolul a fost pe măsură. Antrenorii au format încă șapte cupluri din concurenții pe care îi au în echipele lor, care s-au duelat pentru un loc în etapa următoare a competiției.
Chiar dacă toți și-au dorit să treacă mai departe, au luptat pentru acest lucru și au demonstrat că au calități vocale de excepție, numai opt dintre ei continuă drumul la Vocea României. Participanții au intrat în ring, au prezentat șapte duete formidabile, care au adus forță și sensibilitate, și au primit felicitări din partea celor patru antrenori și aplauze din partea publicului.
Cea de-a doua rundă de Confruntări a sezonului 8 Vocea României a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 8.3 puncte de rating și 25.8% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, ANTENA 1, care a obţinut 4.6 puncte de rating și 14.3% share.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.3 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Vocea României, iar în minutul de maximă audiență de la 20:48, aproape 2 milioane de români au fost cu ochii pe cea mai tare competiție a vocilor.
Momente fantastice aduse în ring de concurenți
Tudor, Irina, Andra și Smiley au ales următoarele șapte cupluri care au intrat în ring vineri seară în cea de-a doua rundă de Confruntări de la Vocea României. Concurenții s-au pregătit intens și au repetat melodiile alese pentru ei de antrenori, pentru a convinge că merită să meargă mai departe în cea mai tare competiție a vocilor. Toți au strălucit și au demonstrat că sunt adevărați artiști, iar acest lucru a îngreunat semnificativ deciziile. După momente îndelungi de gândire, antrenorii i-au ales pe cei alături de care vor merge mai departe către marele trofeu, iar Andra a salvat cel de-al doilea concurent din sezonul 8.
Echipa Tudor a fost reprezentată aseară de două dueluri: Daria Tănasă vs Maria Pop și Origen Todoran vs Luciana Răducanu. Ambele momente au încântat publicul și antrenorii, însă Tudor a fost nevoit să aleagă, iar decizia lui a fost că va merge în etapa următoare cu Daria și Luciana.
Echipa Irina a adus în ring doi concurenți care au creat un moment plin de emoție și iubire: Gabriela Munteanu și Eduard Malareu. Reprezentația gândită de Irina l-a impresionat pe Smiley, care a invitat-o la vals pe colega lui. Și alegerea antrenoarei a fost una extrem de dificilă, însă în final a decis să o păstreze în echipa ei pe Gabriela.
Echipa Andra a adus în ring patru concurenți care au luptat pentru un loc în runda knock-out-urilor: Sara Chiavegato vs Maria Udrea și Elena Hasna vs Mihai Turbatu. Ei au creat două duete formidabile, iar timbrele lor vocale au sunat perfect. Andra s-a gândit foarte bine și în urma reprezentațiilor de pe scenă a decis să parieze pe Sara și pe Elena. Tot aseară, antrenoarea a salvat și un concurent, pe Silviu Murariu, care a fost inițial în echipa Smiley.
Echipa Smiley a adus vineri două dueluri pline de forță, dar și lacrimi: Mihnea Vîlceanu vs Letiția Roman și Silviu Murariu vs Sorina Bica. Concurenții au impresionat încă o dată antrenorii atât cu interepretarea pieselor alese, cât și cu atitudinea lor, iar Smiley, după ce a analizat foarte bine performanțele tuturor, a ales cu ce voci continuă competiția: Letiția și Sorina.
Vinerea viitoare, de la 20:30, Confruntările continuă cu un show impresionant și cu voci care fac scena să vibreze.