AUDIENȚE TV
AUDIENȚE TV Dragoș Bucur a apăsat, pentru prima dată, butonul auriu! Show-ul, lider absolut de audiență!

Aseară, s-a aprins pentru a unsprezecea oară lumina peste scena talentelor! Dans contemporan, acrobații, teatru de umbre, muzică și dans folcloric, toate și-au găsit loc în tabloul serii de vineri. Fiecare concurent a dat tot ce avea mai bun pentru a străluci, iar cei mai buni și-au văzut o primă parte a visului lor îndeplinit – s-au calificat în următoarea etapă și speră că cei de acasă le-au apreciat munca.
”Am venit să vadă și alții ce mi-a dat Dumnezeu. Visul meu este doar un vis”, spunea Alexandra înainte de a urca pe scenă. Toată emoția ei s-a risipit când a început să cânte, iar ceea ce a urmat a fost o interpretare de neuitat. Căldura și puterea ei au ajuns la jurați, iar laudele nu au contenit. ”Mi-ai atins o coardă sensibilă”, a spus Mihai Bobonete, iar Andra a simțit să-i zică: ”Ai cântat din suflet. A fost ca un strigăt”. Cel mai impresionat a fost Dragoș Bucur, cel care a decis să apese butonul auriu pentru ea: ”Ești un copil extraordinar, o adolescentă care poate să răstoarne munți”. După o viață dificilă, Alexandra a primit șansa mult sperată și o vom revedea în semifinale.

Cea de-a unsprezecea ediție a show-ului a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:59. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 11.1 puncte de rating și 36.0% cotă de piață, față de locul ANTENA 1, care avea doar 3.9 puncte de audiență și 12.8% share.
De-a lungul difuzării, aproape 2 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 21:45, peste 2.6 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.
Cu 3 sau 4 de DA, s-au calificat mai departe: Andreea Hrimiuc, Adelina Maria Nedelcu, Corina Robu, Maria Ciucă, Dacika, Duo Caday, Bianca Niculae, Vasilica Stan, Alexia Mocăniță, Ansamblul Folcloric ”Codrii Neamțului”, Concurentul Fără Nume, Alessia Pavelescu, Magnitude Ladies Team, Susan Jasters Sterza , Bianca Zamfir Dănilă.
- Noaptea muzeelor la Castelul din Hunedoara
- Final four-ul Cupei României la handbal feminin se joacă în direct la TVR 1 şi TVR 2
- Festivalul Internațional Shakespeare
- Tommy Hilfiger are placerea sa anunte lansarea videoclipului campaniei Classics Reborn
- Inchirieri auto Bucuresti si Otopeni avantajoase
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 09 – 15 Mai 2022
- ADVERTORIALE13 ore ago
BEST DEAL Publică Advertoriale SEO, exclusiv cu Revolut și preț fix!
- Recomandari TV2 săptămâni ago
Program TV azi 7 mai 2022
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 9 – 15 Mai 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV Happy Channel în perioada 06 – 12 Mai 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 06 – 12 Mai 2022