AUDIENȚE TV
AUDIENTE TV: Penultima ediţie VISURI LA CHEIE a fost din nou lider de audienţă! Familia Dumitrașcu a început aseară o viață nouă!

Pentru familia Dumitrașcu, întreaga viață a fost un lung șir de probleme și obstacole, însă miercuri seară, echipa Visuri la cheie a încercat să aducă o rază de lumină și speranță în viața celor doi părinți, Răducu și Adriana, și a celor doi copii ai lor, Delia și Ștefan. În timp record, Dragoș, Adela, Alina și Omid au reușit să renoveze complet un apartament în care nu se putea locui până acum.
Ediția Visuri la cheie de miercurea aceasta a fost lider de audiență și a înregistrat 8.6 puncte de rating și 22.8% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, ANTENA 1, care a obţinut 5.5 puncte de rating și 14.6% share.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.3 milioane de telespectatori au trăit emoția unui vis împlinit, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:50, emisiunea Visuri la cheie a adus în faţa televizoarelor peste 1.8 milioane de români.
Un apartament plin de căldură pentru o familie greu încercată de viață
După o viață plină de greutăți și neajunsuri, aseară, familia Dumitrașcu a primit vizita echipei Visuri la cheie, iar cea mai mare dorință a ei, aceea de a avea un apartament complet renovat și utilat, a fost îndeplinită. Momentul întâlnirii a fost unul extrem de emoționant, împreună au făcut inspecția locuinței și au luat cele mai bune decizii pentru realizarea unui spațiu optim pentru cei patru. Adriana, Răducu și copiii au plecat în vacanță la munte, iar Dragoș, Adela, Alina, Omid, constructorii și voluntarii au rămas în București pentru a le împlini visul.
În timpul renovării, Dragoș, Adela și Alina l-au provocat pe Omid. Cei trei au reprezentat ”juriul de la Vocea României”, așa cum ei s-au denumit, iar Omid a fost nevoit să-i impresioneze cu proiectul lui special. ”Concurentul” și-a prezentat ideea, iar jurații s-au întors rapid pentru a-l lua în echipa lor și au luptat pentru el. La final, decizia arhitectului a fost să meargă mai departe cu toți colegii lui și să formeze echipa fantastică de la Visuri la cheie.
Locuința familiei Dumitrașcu a fost complet transformată. Livingul este primul spațiu care se vede de la intrarea în casă, un spațiu modern, unde există foarte multe texturi și motive, de la textura cărămizii aparente, peste care se suprapune instalația făcută de Alina, la cele două motive poziționate în oglindă – cel negru pe peretele cu televizorul și cel deschis la culoare, care delimitează fostul balcon de interiorul sufrageriei. Delia are acum un loc special amenajat pentru exercițiile pe care trebuie să le facă zilnic, dar și toate accesoriile de care are mare nevoie.
Bucătăria a fost realizată în nuanțe deschise, fiind o încăpere caldă, cu texturi de lemn și multe spații de depozitare, dar și cu cea mai mare parte a fotografiilor înrămate pe care familia le avea și la care ținea foarte mult.
Camera lui Ștefan este una dintre cele mai personalizate încăperi realizate până acum de Omid și reprezintă perfect toate activitățile de zi cu zi ale băiatului. Pe partea stângă există acum zona de depozitare de haine și zona de studiu, o bibliotecă realizată din cubulețe din jocul lui video preferat și un birou. În fața geamului are o bicicletă, iar pe partea dreaptă se regăsesc elemente care țin de sportul lui preferat – luptele greco-romane.
Adela a decis ca în cele două funcțiuni din spațiul dormitorului – dressing și zona de odihnă, tavanul să fie îmbrăcat în tapet și a încercat să creeze iluzia de fereastră mai mare prin folosirea draperiilor. Totodată, draperiile de pe peretele din fața patului maschează și locul în care este amplasat televizorul.
Delia și-a exprimat dorința de a avea o cameră numai a ei în care să regăsească lucruri pufoase, așa că Alina nu s-a ferit să le folosească și le-a combinat perfect cu alte elemente stilistice, astfel încât totul să fie o poveste coerentă. Lampa din pene a fost asortată cu tapetul cu păsări, iar blăniței i-a găsit un loc foarte justificat în zona de pat, care s-a transformat astfel într-un culcuș extrem de simpatic și comod.
Familia Dumitrașcu a revenit din vacanță și a regăsit o locuință la care nici nu putea visa până acum, însă dorința ei a devenit realitate cu ajutorul oamenilor, iar de acum înainte cei patru vor putea avea un trai normal și nu vor duce lipsă de nimic în apartamentul lor.
Miercurea viitoare, în ultima ediția Visuri la cheie din acest sezon, Dragoș, Adela, Alina și Omid vor merge în localitatea Roșiori pentru a aduce bucuria în casa familiei Mănăilă.
Foto Credit: PRO TV
Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.
Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).
Sursa cifre: Kantar Media
Copyright: ARMADATA SRL
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
AUDIENȚE TVo zi ago
Andra: ”Butonul auriu poate să aducă atâta bucurie”. Românii au talent a fost lider absolut de audiență!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
Seriale5 zile ago
Un personaj misterios vine să tulbure povestea Lia – Soţia soţului meu
-
ADVERTORIALEo săptămână ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 30 ianuarie – 05 februarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
EVENTS3 săptămâni ago
Antalya Star Awards Gala
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 2 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
AUDIENŢE TV: America Express, din nou lider de piață!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 27-02 ianuarie 2023