Connect with us

Analize

AUDIENŢE TV: Reality show-ul INSULA IUBIRII a cucerit publicul comercial! Cosmin și Maria pleacă din Thailanda cu planuri de nuntă și un nou cuplu va sosi pe insulă!

Published

on

 

Al șaptelea episod al emisiunii „Insula iubirii” difuzat luni, 12 iunie, în intervalul orar 20:30 – 23:45 a fost lider de piață pe segmentul de public cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, din mediul urban. Pe aceste coordonate, Antena 1 a înregistrat 6.7 puncte de rating și o cotă de piață de 21.2%, în timp ce ProTV s-a situat pe locul al doilea cu un rating mediu de 5.9 puncte și o cotă de piață de 18.8%.  

 

Aventurile continuă, astfel că în episodul de luni primul cuplu a părăsit Thailanda și nu oricum, ci împreună. Pentru Cosmin și Maria testul fidelității și al relației s-a finalizat cu o cerere în căsătorie, venită din partea Mariei. Concurenta a declarat că această experiență a fost una dintre cele mai importante din viața ei pentru a făcut-o să vadă detalii ale comportamentului ei care îl alungau pe partenerul ei și care distrugeau relația lor. În lumina acestei descoperiri, pentru prima dată, ea a încercat cu adevărat teama că îl va pierde pe Cosmin și a decis că numai o schimbare din partea ei va mai da o șansă poveștii lor. Ea a decis să îl ceară în căsătorie pe Cosmin, cu ajutorul echipei emisiunii și al lui Radu, explicându-i partenerului la ceremonia focului că a înțeles unde a greșit, cerându-i iertare. Întâlnirea celor doi a fost emoționantă, mai ales că răspunsul lui Cosmin a fost „da”, cei doi părăsind insula împreună cu planuri de nuntă.

 

Pentru Alexandra lucrurile nu sunt însă la fel de fericite în relația ei cu Aurel. Până acum, ea nu a făcut decât să se gândească la Aurel și să se roage ca el să nu cadă în ispită. Alexandra a crezut și a sperat că dacă ea se va comporta rezervat, nelăsând loc pentru interpretări, Aurel îi va urma exemplul. Însă alarma declanșată pe insula fetelor a pus-o față în față cu exact opusul: Aurel, sărutându-se în apă cu Maria. Aceste imagini au fost cu atât mai dureroase pentru concurentă cu cât știa că pentru Aurel o astfel de ipostază, care ar fi implicat-o pe ea, ar fi însemnat sfârșitul relației. „Când am văzut prima oară am fost șocată. Nu credeam că o să se sărute. Speram să nu. Și chiar nu mă așteptam. Mi-a garantat din toate punctele de vedere că nu o să cadă în ispită, că el e sigur, că el știe”, a spus Alexandra, care după aceste imagini s-a dus în baie să plângă. Pentru ea, aceasta ar fi prima dovadă că Aurel nu s-a schimbat. Însă a concluzionat că, din punctul ei de vedere, nu s-au despărțit încă și că decizia va fi luată la ceremonia focului de la finalul emisiunii, când se vor întâlni și îl va asculta și pe el.

 

La ceremonia focului, Bianca a primit o singură fotografie cu Liviu și cu Bianca ispita, în camera lui, stând de vorbă. Însă atenția ei a fost mai degrabă captată de Sorin, astfel că, într-o discuție pe terasă l-a rugat să nu o atingă. „Nu e ok când pui tu mâna pe mine. Mă topesc”, i-a spus Bianca, cântărind încă atracția ei față de ispită, mai ales că împărtășește credințele lui Liviu și anume că ar trebui să gândească iubirea rațional și facă alegeri cu mintea. „Nu suntem animale, în primul rând.(…)Ochii văd, inima cere și capul gândește”, e teoria lui Liviu expusă chiar de el în emisiune, explicând că Bianca e foarte curtată, dar niciodată nu a dat curs acestor cereri pe care i le-a arătat și lui. Astfel că Liviu are credința că Bianca va ști să aleagă corect, pentru că, după cum spune chiar el „Nu poți să te îndrăgostești în două săptămâni”. Însă, pentru prima dată între Bianca și Sorin au loc și discuții despre un posibil sărut. „Dar nu o să mă sărut cu tine. Nu are cum să se întâmple lucrul ăsta”, i-a spus concurenta ispitei, făcând și un pariu pe acest subiect. Mai târziu, ea a spus că vrea să rupă pariul, argumentându-i lui Sorin că nu vrea să îl provoace.

 

Teoria lui Liviu despre sărutul Dianei cu Andy a fost dezbătută împreună cu ispita Nicoleta. El este convins că Diana va merge până în punctul de a-l ispiti pe Andy ca după aceea să îi spună că era doar un joc. Însă și Nicoleta și celelalte fete le-au spus lui Liviu și lui Ben că lor nu li se pare credibilă această strategie și că nu are sens să vii pe insulă în rol de concurent, cu partenerul tău și să joci rolul ispitei. După această discuție, siguranța celor doi bărbați începe din nou să se zdruncine și ei se retrag în cameră, pentru a analiza toate informațiile pe care le știu și pentru a se susține reciproc. Și pentru că, rând pe rând colegii de insulă au intrat în camera lor să îi cheme la petrecere, ei au decis și o strategie, aceea de a rămâne în casă, cât mai departe de ispite.

 

Anuryh a vorbit despre schimbarea și evoluția lui Robert, care a devenit comunicativ și plin de inițiativă pe insulă. Însă acesta discută cu ispita despre limitele pe care el și DeeDee au decis să le respecte. În același timp, DeeDee, care a văzut imagini cu Robert distrându-se, este mai deranjată decât credea de acest lucru și își exprimă nemulțumirea vorbind jignitor la adresa partenerului ei.  Cel de-al optulea episod al „Temptation Island – Insula iubirii” va aduce o surpriză pe insulă: un nou cuplu care va sosi în locul Mariei și al lui Cosmin. Cine sunt, care le este povestea și cum se vor integra în Thailanda, telespectatorii vor afla luni, 19 iunie de la ora 20:30.

 

Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-ul 18-49 Urban
Perioada 12 iunie 2017

 

Foto Credit: ANTENA 1

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Analize

Chefi la cuțite, lider de audiență pe toate categoriile de public! Chef Florin Dumitrescu a oferit cuțitul de aur

Published

on

 

Chefi la cuțite a fost lider detașat de piață pe toate categoriile de public, luni, cu peste 2 milioane de români, ce au privit emisiunea în minutul de maximă audiență de la 20:52.

În intervalul orar 19.59-23.52, chefii au fost prima alegere a românilor, cu o medie pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani de 7,6 puncte de rating și 24,6% cota de piață, în timp ce pe locul secund se clasa Pro TV cu 6.6puncte de rating și21,3 % cota de piață.

La orașe, emisiunea de la Antena 1 a condus cu 6,9 puncte de rating și 17,9 % cota de piață, fiindurmată de Pro TV cu 5,7 puncte de rating și 14,6 procente din cota de piață. Şi la nivel national, emisiunea de la Antena 1 a fost prima opţiune a telespectatorilor, Chefi la cuţite înregistrând 6,6 puncte de rating şi 16,5 cota de piaţã, fiind urmatã tot de Pro TV cu 5,9 puncte de rating şi 14,6 cota de piaţã.

Ultimul concurent al ediției de luni seară Chefi la cuțite a reușit să ridice standardul competiției la rang de „aur”. Ernesto Dosman, bucătar originar din Panama, cu o experiență de peste 27 de ani în bucătărie, l-a convins pe chef Florin Dumitrescu de faptul că el este pionul principal de care are nevoie în lupta sezonului 7: ”Dacă eu pe Bontea nu pot să îl aleg în echipă, pentru că este colegul meu, în schimb, pot să iau pe cineva care să aibă creierul și capacitatea lui. Mulțumesc și bine ai venit la mine în echipă!”, a spus acesta când i-a oferit cuțitul de aur.

Ernesto are 46 de ani, însă a început să gătească încă din adolescență, iar cei 22 de ani petrecuți pe vas, ca bucătar de croazieră, l-au ajutat să se formeze și să se transforme într-un executive chef fără cusur: ”Sunt foarte obișnuit cu presiunea din bucătărie, cu gătitul contratimp. Am experiență, am gătit și pentru 4000 de persoane pe vas.Știu că în acest domeniu este nevoie de multă răbdare și multă muncă pentru a obține rezultate, a mărturisit acesta.

Cu o experiență ce nu poate fi contestată, Ernesto a simțit nevoia unei noi provocări, motiv pentru care s-a înscris la Chefi la cuțite: ”Vreau să ies din zona de confort, iar pentru mine, experiența acestui show este un alt prag pe care mi-am propus săîl trec. Vreau săîmi testez limitele și, în același timp, să lucrez aproape de cei trei chefi, de la care știu că am foarte multe de învățat.

Așa se face că dish-ul lui Ernesto Dosman, o tocăniță din fructe de mare cu sos de roșii, a fost farfuria pe care chef Florin o aștepta încă din primele zile de preselecții ale sezonului 7. Astrele s-au aliniat, căci și concurentul a mărturisit încă de la început că chef Florin este și juratul alături de care s-ar fi văzut lucrând: ”Asta e combinația câștigătoare! Mi-am dorit de la început să fiu cu el, nu îl voi dezamăgi. Îmi place personalitatea lui și felul în care conduce în bucătărie. Este o mare realizare pentru mine că sunt primul concurent din echipa sa”, a spus Ernesto, cuțitul de aur al celui mai tânăr dintre jurații Chefi la cuțite.

Alexandru Popa, din echipa lui chef Sorin Bontea și Ernesto Dosman, din trupa de bucătari a lui chef Florin Dumitrescu sunt, până în acest moment, cei mai talentați doi concurenți care au trecut pragul preselecțiilor în sezonul 7, asigurându-și deja locul în bucătăria Chefi la cuțite. Cu toate acestea, audițiile pe nevăzute continuă cu alte momente spectaculoase, iar chef Cătălin Scărlătescu, singurul jurat ce nu a oferit nimănui acest avantaj încă așteaptă să-și găsească cel mai puternic aliat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

Kanal D, lider de audienta cu “Teo Show”

Published

on

 

Luni, 30 septembrie, Kanal D a fost lider de audienta cu emisiunea “Teo Show”, postul TV clasandu-se pe primul loc in topul televiziunilor din Romania, in intervalul de difuzare a show-ului prezentat de Teo Trandafir si Bursucu, conform datelor furnizate de Kantar Media. In intervalul de difuzare “Teo Show” (15:00 –17:00), Kanal D a surclasat productiile statiilor concurente, atat pe targetul Comercial cat si All Urban.

Astfel, Kanal D a inregistrat, in intervalul orar mentionat mai sus, 1,5% rating si 15,3% cota de piata, pe targetul Comercial, si 1,9% rating si 11,0% cota de piata, pe targetul All Urban. Minutul de maxima audienta, atins la 16:42, a adunat in fata micilor ecrane peste o jumatate de milion de romani.

Unul dintre momentele cele mai urmarite de public a fost surpriza inedita pregatita de Ilinca Vandici pentru Raluca Badulescu. Aflate in Turcia, cele doua vedete s-au “rasfatat” cu o cura de detox, la o clinica de lux, din Bodrum. Aventura in Turcia continua pentru Ilinca Vandici si Raluca Badulescu, departe de Romania, si in editia de astazi a emisiunii “Teo Show”, difuzata incepand cu ora 15:00, la Kanal D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

VESTE TRASNET: Kanal D a spulberat din nou audienta!

Published

on

 

Kanal D, lider absolut de audienta, in Prime Time, cu serialul “Pretul fericirii”

#Penultimul episod al sezonului, urmarit de peste un milion de romani din intreaga tara, in fiecare minut al difuzarii. De luni, 22 iulie, la Kanal D va debuta cel de-al treilea sezon al serialului “Mireasa din Istanbul”

 

Joi, 18 iulie, Kanal D a fost lider absolut de audienta, in Prime Time, cu serialul “Pretul fericirii”. Penultimul episod al sezonului a clasat Kanal D pe primul loc in topul televiziunilor din Romania, pe toate targeturile. Conform datelor furnizate de Kantar Media, in intervalul de difuzare, 20:00 – 23:00, statia TV a inregistrat o cota de piata de peste 17%, pe fiecare categorie de public monitorizata.

Aseara, in intervalul orar mai sus mentionat, Kanal D a inregistrat 4,7% rating si 17,5% cota de piata, pe targetul Comercial, 6,1% rating si 17,4% cota de piata, pe targetul All Urban, si 6,1% rating si 17,1% cota de piata, pe targetul National. O medie de peste un milion (1.082.000) de telespectatori din intreaga tara au urmarit aseara, in fiecare minut al difuzarii, serialul “Pretul fericirii”. Minutul de aur, atins la 22:40, a adunat in fata micilor ecrane 1.351.000 de fani ai productiei difuzate la Kanal D.

In aceasta seara, la ora 20:00, la Kanal D va putea fi urmarit ultimul episod al acestui sezon “Pretul fericirii”. De luni, 22 iulie, va fi difuzat cel de-al treilea sezon al serialului fenomen “Mireasa din Istanbul”, care va putea fi urmarit cinci zile pe saptamana, de luni pana vineri.

 

Target Comercial

18-49 Urban Channels Rtg% Shr% Rtg(000)
  Kanal D 4,7 17,5 200
  Pro TV 4,6 17,2 197
  Antena 1 3,6 13,4 154
Source: Kantar Media Romania  
Date: 18.07.2019  

Target All Urban

All Urban Channels Rtg% Shr% Rtg(000)
  Kanal D 6,1 17,4 588
  Pro TV 4,9 13,8 467
  Antena 1 3,2 9,2 309
Source: Kantar Media Romania  
Date: 18.07.2019

 

Target National

 
National Channels Rtg% Shr% Rtg(000)
  Kanal D 6,1 17,1 1082
  Pro TV 6,0 16,9 1072
  Antena 1 3,3 9,4 595
Source: Kantar Media Romania  
Date: 18.07.2019  

 

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: