Analize
AUDIENȚE TV Românii au talent, cel mai iubit show de divertisment, lider de audiență!

Rime pe loc, bellydance, magie, acrobații, dans contemporan, muzică la vioară, pole dance sau forță pură au fost elementele care au scris istoria unoi noi seri de vineri încheiate de telespectatori cu ochii pe PRO TV! Show-ul Românii au talent le-a adus celor de acasă momente de senzație care i-au făcut pe toți cei din sală să aplaude, dar și pe jurați să îi califice în următoarea etapă.
Printre cele mai apreciate reprezentații ale serii s-a aflat și cea a Olgăi, o rusoaică de 33 ani, care a reușit să demonstreze, o dată în plus, că nimic nu este imposibil. ”Mi-a plăcut, ai riscat mult”, i-a spus Mihai Bobonete, iar Andi Moisescu a ținut să aprecieze toată munca aflată în spatele unui astfel de număr: ”Nu cred că ne putem imagina ce dificilă e viața unui acrobat”. După o prestație fără cusur, acrobata s-a calificat în următoarea etapă cu 4 de DA!

Ca de fiecare dată, show-ului a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:58. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.3 puncte de rating și 33.3% cotă de piață, față de ANTENA 1 care avea doar 4.6 puncte de audiență și 14.8% share.
De-a lungul difuzării, peste 1.9 milioane de români s-au bucurat de o seară în care talentul a fost la putere, iar în minutul de aur, la ora 21:45, aproape 2.5 milioane de telespectatori erau cu ochii pe show.
Concurenții calificați în următoarea etapă, după ce au primit 3 sau 4 de DA sunt: Sophia și Anne Marie Dinu, Brinelli Show, Raluca Răducanu, Andrian Buzgan, Sabin Cojocaru, Briana Gușu, Matei Toader, Nikol Varga, Frații Chindriș & Andra Horoba, Evgenii Stanichnikov, Filip Drogos, Laura Ion, Oana & Ștefan , Olga Vaslyeva.
Momentele voastre favorite din edițiile de până acum, dar și emisiunea online Backstage Show cu Pavel Bartoș și Smiley, se pot vedea vedea în exclusivitate pe VOYO!
- wrs aduce România înapoi în Finala Eurovision Song Contest după 4 ani
- Componența juriului României pentru Eurovision și notele acordate fiecărei țări
- Asia Express devine America Express
- Un cadou deosebit: icoane lucrate din argint
- O biblioteca de carti cadou si reduceri de pana la 90% in Targul Bookuriilor
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 09 – 15 Mai 2022
- Recomandari TVo săptămână ago
Program TV azi 7 mai 2022
- ADVERTORIALEo zi ago
BEST DEAL Publică Advertoriale SEO, exclusiv cu Revolut și preț fix!
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV Happy Channel în perioada 06 – 12 Mai 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 06 – 12 Mai 2022
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 9 – 15 Mai 2022