Connect with us

Analize

AUDIENŢE TV: Show-ul VOCEA ROMÂNIEI a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public. Pentru cine s-au întors antrenorii?

Avatar

Published

on

Concurenți cu voci fenomenale și cu șansa de a câștiga marele trofeu al competiției au urcat vineri pe scena Vocea României. Antrenorii au fost încă o dată uimiți de calitățile vocale ale participanților și de forța cu care interpretează fiecare melodie și s-au luptat pentru cei mai buni dintre ei, apelând la strategii inedite. Tudor, Smiley, Lori și Despot sunt încântați de componența echipelor lor până în acest moment, dar nu se opresc aici, vor de fiecare dată mai mult.

 

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.6 milioane de telespectatori au urmărit competiția în care doar vocea contează, iar în minutul de maximă audiență de la 20:48, cea mai bună competiție a vocilor a reuşit să aducă în faţa televizoarelor peste 2.2 milioane de români.

A patra ediție a noului sezon Vocea României a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 10.6 puncte de rating și 29.5% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, ANTENA 1, care a obţinut 6.5 puncte de rating și 18% share.

 

Încă opt concurenți au întors scaunele antrenorilor

Antrenorii au început în forță a patra rundă de audiții pe nevăzute, fericiți cu alegerile pe care le-au făcut, cu gânduri pentru colegii lor, dar și pentru ei înșiși, fiind încrezători în componența echipelor lor. ”Țin să vă anunț pe aceasă cale că îmi fac o echipă beton. Eu sunt foarte exigent și mai este loc, mai vreau voci.”, spune Despot. ”Deja am voci foarte bune în echipa mea. Eu, în locul celorlalți antrenori, aș cam fi gelos pe mine. Oricum, până în momentul ăsta, la capitolul voci, sunt blindat.”, a continuat Tudor, foarte sigur pe el. ”Când mă inspiră o voce și simt că trebuie s-o am în echipa mea, mă relaxez complet și apăs butonul cu tocul. Am în echipă voci incredibile și abia aștept să lucrez cu ele.”, a declarat Lori la începutul celei de-a patra ediții, iar Smiley a punctat: ”Eu, ce mi-am dorit, am luat. Sunt bine, foarte bine!”.

 

După o seară formidabilă, echipa Tudor are două voci noi: Bianca Oneț și Maria Rădeanu. Ambele concurente i-au fascinat pe antrenori, au făcut spectacol pe scena Vocea României și au umplut sala de energie. Bianca a cântat extraordinar melodia I am the one, iar Maria a interpretat într-o manieră originală piesa Someone like you.

 

Echipa Smiley s-a îmbogățit cu încă doi concurenți extrem de carismatici și cu voci speciale: Amir Arafat și Anne-Marie Ionescu. Cei doi au adus pe scenă momente pline de pasiune și au transmis forță, dar și emoție. Amir a cântat piesa Make it rain, iar la final a fost copleșit de fericire, iar Anne-Marie a interpretat melodia Love on the brain și a primit foarte multe aplauze pentru reprezentația ei.

 

Și echipa Lori a încheiat seara tot cu două voci de excepție: Andrei Barz și Rufus Martin. Concurenții au fost originali, creativi și au demonstrat că sunt adevărați artiști. Andrei a cântat la chitară și voce piesa Sweater Weather și a realizat un moment plin de sensibilitate, iar Rufus a venit din Germania pentru a cuceri România și a reușit. A interpretat melodia Another day in paradise, a impresionat antrenorii cu vocea lui și merge mai departe în competiție.

 

Despot a luptat vineri seară pentru cele mai bune voci din cea de-a patra ediție, iar la final în echipa sa au mers Oana Mirică și Horațiu Haiduc. Oana a cântat piesa I Won’t Go For More, iar antrenorii i-au dat emoții, întorcându-și scaunele în ultimele secunde ale interpretării. Concurenta a primit sfaturi din partea lor, dar și laude referitoare la timbrul ei special. Horațiu a cântat melodia I need a dollar și a produs un moment savuros în platou, realizat de Tudor și Smiley.

 

A fost încă o seară extraordinară la Vocea României! Concurenții au dat tot ce au avut mai bun, iar antrenorii sunt fascinați de atâtea voci excelente. Vinerea viitoare, de la 20:30, dăm sunetul mai tare în cea de-a cincea rundă de audiții pe nevăzute!

 

Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

 

Sursa cifre: Kantar Media

Copyright: ARMADATA SRL

START VOT FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2017

Comentarii

Analize

Competiția dintre Profu` și VLAD a fost Pe Bune?! în topul preferințelor telespectatorilor

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Aida Economu și Cosmin Natanticu au fost învingători aseară în competiția Pe Bune?!. Diferența a fost făcută de… un leu. Deși Monica Bârlădeanu și Costi Diță au răspuns corect la întrebarea finală, cea care poate răsturna jocul, nu au câștigat. Cosmin a pariat strategic si a reușit să-și răsplătească susținătorii cu 1001 lei.

Miercuri seara, ediția Pe Bune?! a fost lider de audiență pe toate segmentele de public și a înregistrat 6.0 puncte de rating și 24.1% share pe segmentul publicului comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut numai 2.5 puncte de rating și 10.2% share.

Aida Economu: „După Triplusec și Profu` am mai găsit o ocazie să fac echipă cu Natanticu, la Pe Bune?!. Ne-am distrat, ca întotdeauna. Ne-a întreținut și ne-a pus pe jar Bobo, care din punctul meu de vedere este unul dintre cei mai buni entertaineri de la noi.”

„N-ai cum să nu te distrezi minunat la Pe Bune?!, singura emisiune în care nu te faci de râs când nu știi răspunsurile corecte la întrebări, iar să încerci să le ghicești folosind logica elementară… e o adevărată comedie, spune Monica Bârlădeanu.

Săptămâna viitoare, Mihai Bobonete, Costi Diță și Cosmin Natanticu sunt pregătiți pentru o nouă seară plină de umor Pe Bune?!, numai la PRO TV.

Pe bune?! – o demență de concurs.

 

Comentarii

Continue Reading

Analize

Alex Velea și Mario Fresh continuă aventura Asia Express- Drumul Comorilor. Cea de-a patra ediţie a show-ului, lider de audienţã

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Alex Velea și Mario Fresh au trecut aseară prin cea mai grea încercare de până acum, la Asia Express – Drumul Comorilor.

În ritmul de ”totul sau nimic” al cursei pentru ultima șansă, cei doi prieteni s-au clasat pe ultimul loc, motiv pentru care soarta lor în acest show a stat doar în culoarea ancorei din cutia securizată: ”Să nu se gândească nimeni de acasă că nu am făcut tot din ceea ce puteam face, sau că nu suntem motivați, sau implicați. Ne-am dorit mereu să ajungem primii și să o facem într-un mod frumos”, a spus Alex Velea. Din fericire, ancora a fost verde, iar echipa va continua și în etapa următoare din Filipine: ”Destinul ne-a oferit o a doua șansă, sper să o fructificăm!”.

Cea de-a patra ediție premieră Asia Express – Drumul Comorilor s-a clasat din nou ca lider de piață. Cel mai dur reality-show a ținut în fața televizoarelor peste 1.8 milioane de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 20:20. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 19:59 – 23:49, Asia Express a fost lider de piaţã la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani. Antena 1 a condus cu o medie de 8.8 puncte de rating și 26.4% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 7.9 puncte de rating și 23.8 procente din cota de piață.

Prima etapă din Filipine a culminat marți seară cu punctul critic al acestei competiții, cursa pentru ultima șansă. Cele două cupluri de vedete ce au obținut imunitatea, Alex Abagiu și Radu şi Speak și Ștefania, și-au asigurat locul în joc, însă restul au așteptat cu mari emoții verdictul clasamentului, anunțat de Gina Pistol.

În ordinea sosirii la ultimul punct de control, cele două echipe ce s-au calificat automat în cursa pentru ultima șansă au fost Lia Bugnar și Maria Buză, alături de Alex Velea și Mario Fresh. Alina Ceușan și Carmen Grebenișan au obținut cele mai multe voturi din partea colegilor, motiv pentru care au intrat și ele în cursa ultimatum.

Patru misiuni și un trafic infernal într-o întrecere acerbă au pus la grea încercare voința, ambiția și atenția vedetelor: ”Sunt probe grele și atenția voastră s-ar putea să fie mai importantă decât puterea voastră fizică. Dacă le înțelegeți și le veți executa corect, veți avea un avantaj în cursă!, i-a sfătuit Gina Pistol la începutul zilei.

Având în vedere că toate indiciile către locațiile din cursă au stat ascunse pe fundul unor borcane cu murături locale, pe tot parcursul zilei concurenții au fost nevoiți să le mănânce pentru a obține informații importante: ”Acest laitmotiv al murăturii, ne-a terminat atât fizic, cât și psihic!”, a spus Lia Bugnar epuizată. Un examen în trei etape de apucături marinărești, o misiune fizică de îndemânare și rezolvarea unui mic puzzle din litere, un dans tradițional și o lecție de rapiditate ce a avut de-a face tot cu borcanele de murături, dar și abilitatea lor de a convinge localnicii să le mănânce, toate acestea au făcut parte din testul serii de marți. ”Am alergat încontinuu preț de câteva ore, am trecut prin toate, ne-am udat până la șosete. Cursa pentru ultima șansă este total altceva. Foarte diferită față de misiunile de zi cu zi. Și noi am crezut că alea sunt grele!, au fost de părere Alina și Carmen.

Ajunși pe ultimul loc, Alex Velea și Mario Fresh au fost salvați de ancora verde, motiv pentru care competiția va continua cu toate cele 9 echipe în joc. Duminică, luni și marți, de la 20:00, telespectatorii Antena 1 pot urmări prin ce provocări vor trece aceștia în cea de-a doua etapă din Filipine, doar la Asia Express- Drumul Comorilor.

Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National
Perioada 18 februarie 2020

 

Comentarii

Continue Reading

Analize

Asia Express- Drumul Comorilor, lider detașat de piață! Diseară, echipele se luptă în cursa pentru ultima șansă

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Luni seară, cursa de pe Drumul Comorilor a pus în joc o miză importantă, cea de-a doua imunitate a primei etape din Filipine.

Cea mai nebună cursă de la capătul pământului a împins spiritul echipelor într-o întrecere acerbă, însă un singur cuplu de vedete a reușit ca, la finalul zilei, să se bucure de cel mai mare avantaj: cazare, transport și mâncare, toate asigurate. Speak și Ștefania sunt cei care s-au clasat aseară pe primul loc, prin urmare, se pot bucura de garanția trecerii în următoarea etapă: ”Doamne, nu îmi vine să cred că am câștigat imunitatea fix de ziua mea! O să îmi aduc aminte vârsta de 33 de ani toată viața!, a spus Speak emoționat.

Tot aseară, proba pentru amuletă a provocat trei echipe într-un joc al dexterității. Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Florin și Dan Ristei și Speak cu Ștefania s-au întrecut pentru 1000 de Euro și un avantaj în cursă. Concurenții au fost nevoiți să adune cât mai multe nuci de cocos din apă, iar verdictul final le-a surâs lui Sorin Bontea și Răzvan Fodor, ce au câștigat prima lor amuletă din competiție: ”De câteva zile muncim pentru asta!”.

Cea de-a treia ediție premieră Asia Express – Drumul Comorilor s-a clasat din nou ca lider de piață pe toate categoriile de public. Cel mai dur reality-show a ținut în fața televizoarelor aproape 2.200.000 de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 21:45. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 20:00 – 23:53, Asia Express a fost lider de piaţã la nivelul tututor categoriilor de public. Astfel, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a condus cu o medie de 9,2 puncte de rating și 28.6% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 6.9 puncte de rating și 21,4 procente din cota de piață. Şi la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a condus detaşat topul audienţelor, întregistrând un rating mediu de 8 puncte şi 19.9% cota de piaţã, în vreme Pro TV înregistra atunci doar 5.9 puncte de rating şi 14,7 procente din cota de piaţã. Și la nivelul întregii țări, cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească a treia ediție premierã Asia Express- Drumul Comorilor, astfel că emisiunea a fost lider de audiență cu o medie de 8.3 puncte de rating și 19.9 cota de piață, în vreme ce Pro TV se clasa pe poziţia secundã cu o medie de 5.9 puncte de rating și 14.2% cota de piață.

Antena 1 a fost lider de audință și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time, situat între 19.00-23.00, pe toate categoriile de public. Clasamentul s-a păstrat și la nivelul întregii zile, acolo unde Antena 1 a fost prima alegere a telespectatorilor pe toate categoriile de public.

În urma ediției de luni, Speak și Ștefania s-au clasat pe primul loc și au obținut cea de-a doua imunitate a etapei. La fel ca  Alex Abagiu și Radu vor beneficia de imunitate, cazare, transport, mâncare și certitudinea că pentru ei Asia Express continuă, căci nu pot fi nominalizați în cursa pentru ultima șansă. Celălalte șapte echipe sunt în pericol, iar diseară, de la 20:00, pe Antena 1, telespectatorii vor afla care sunt vedetele ce riscă eliminarea.

Conform regulamentului, ultimele două echipe care au ajuns luni seară la punctul de control se vor califica automat în cursa pentru ultima șansă, iar o a treia, nominalizată de toți cei aflați în joc, se va alătura în această cursă ultimatum: ”Azi este primul punct critic din Drumul Comorilor. Este ziua în care una din echipe poate să plece spre România. Și nu ne dorim să fim noi!”, spune Florin Ristei. Încep să apară strategiile și rivalitățile, iar a patra zi din Filipine se va revărsa cu multă emoție și tensiune: ”Pur și simplu îți vine să plângi. Aici sunt niște emoții total diferite față de tot ce ai trăit până acum!”, este de părere Adda.

Trei cupluri de vedete se vor aventura în această seară într-o cursă a tensiunii și a adrenalinei maxime, iar clasamentul final al ultimului punct de control va stabili care dintre cele trei echipe ar putea părăsi competiția. Culoarea ancorei din cutia securizată va decide soarta unui cuplu de vedete astfel: roșu implică eliminarea imediată, în vreme ce verdele îi ajută pe ultimii clasați să rămână în joc, însă cu un handicap pentru următoarea etapă.

Care sunt cele trei echipe care vor participa diseară în cursa pentru ultima șansă, prin ce provocări vor trece aceștia și ce culoare va avea ancora la finalul serii, telespectatorii Antena 1 pot vedea de la 20:00, într-o nouă ediție a celui mai dur reality show Asia Express- Drumul Comorilor.

 

Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National
Perioada 17 februarie 2020

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Publicitate

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0