Connect with us
Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Faptul că liniștea și pacea au dispărut din casă a devenit tot mai vizibil cu fiecare zi! Fermierii au înțeles că este o competiție și că unul singur va pleca acasă cu marele premiu, așa că fiecare se concentrează la modul în care își poate pava un drum mai lin spre marea finală! 

 

Aseară, Viviana Sposub a reușit să câștige primul ei duel de fermier șef și a preluat puterea în casă, menținând șansa alianței din care face parte de a coordona deciziile și-n această săptămână. Fără a sta pe gânduri, aceasta a decis că cele mai potrivite pentru rolul de servitor sunt Elena Chiriac și Anna Lesko, două concurente aflate deja într-un conflict deschis.

Cu un mandat aflat la început, Viviana a schimbat deja foaia și a devenit mult mai acidă în decizii. Elena pare a fi concurenta care are cel mai mult de suferit, iar Augustin va sesiza imediat acest lucru și nu va ezita să spună: ”Fiecare fermier șef a suferit modificări de comportament colosale”. Tot el va considera că toți colegii sunt nedrepți cu mezina competiției și va sublinia că: ”Fetița asta, Elena, este hăituită de când a început jocul”.

 

Deși au o misiune extrem de dificilă pentru aceste zile, resursele de hrană sunt tot mai mici: ”Mi-e foame de ieri de la amiază și încerc să țin sentimentul sub control”, va admite Viviana. Pentru a depăși această problemă, fermierii vor merge la proba pentru mâncare. Cum se vor descurca și ce vor reuși să câștige, aflăm în câteva ore.

Munca va fi întreruptă de unul dintre cele mai dure conflicte, de o ceartă care va scoate la iveală cuvinte dure și va aduce o concluzie dureroasă transmisă de una dintre concurente: ”Eu nu am trăit așa ceva în viața mea…”. Ce va transforma scânteia într-un adevărat foc și cum se vor schimba relațiile în casă după cele întâmplate, descoperim diseară.

 

Au crezut că au găsit metoda perfectă de a trece prin cel mai dur experiment social, păreau prieteni și mereu puși pe distracție, însă lucrurile s-au schimbat. Cine va fi ales pentru duel și ce greșeală vor face concurenții de vor ajunge să fie aspru pedepsiți de Mihaela Rădulescu, puteți vedea de la 22:30. Nu ratați o nouă ediție a celui mai dur, provocator și neașteptat sezon al reality show-ului Ferma!

 

 

 

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending