Emisiuni
Aurelian Temişan faţă în faţă cu… doi Aurelian Temişan la Te cunosc de undeva!
„E foarte greu când primeşti la ruletă chiar juratul emisiunii!”

Cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!, difuzată mâine seară, de la 20:00, la Antena 1 le-a dat mari bătăi de cap lui Emi şi Cuza. Băieţii de la Noaptea Târziu au avut o misiune foarte grea, pentru că artistul care le-a picat la ruletă s-a aflat în faţa lor, pe scenă. Ba mai mult, este chiar unul dintre juraţii transforming show-ului, aşa că tensiunea a fost de două ori mai mare.
„Avem emoţii foarte mari! E foarte greu când primeşti la ruletă chiar juratul emisiunii. Unde mai pui şi faptul că deja simţi că sezonul se apropie de final şi te cuprinde nostalgia!”, a dezvăluit Cuza, în vreme ce Emi a completat: „Nu e o piesă grea, dar nu e nici uşoară. E un rap, printre primele rap-uri de la noi din ţară, dar are o altă metrică şi tendinţa noastră e să ne ducem cum auzim noi rap-ul acum!”. Tot Cuza a intervenit imediat: „Piesa nu e neapărat genul nostru, dar asta nu înseamnă că nu am stat şi am ascultat-o într-una zilele astea, şi în maşină, şi în căşti, până când… tot n-am înţeles-o!”, a glumit concurentul despre „O Poveste din Vest”, piesa lui Aurelian Temişan din 1991.

Cum se vor descurca cei doi concurenţi şi cum va reacţiona Aurelian Temişan când se va vedea, la dublu, pe scena transforming show-ului, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou episod Te cunosc de undeva!, mâine seară, de la 20:00, la Antena 1.
8 cupluri de vedete, concurenţi unul şi unul, #NăscuţiPentruSpectacol, talentaţi şi dornici de distracţie vor intra în jocul transformărilor în fiecare sâmbătă seara, de la 20:00, la Antena 1. Connect-R & Shift, Feli & Nicolai Tand, Jo & Liviu Teodorescu, Eliza & Cosmin Natanticu, Emilian & WRS, Rona Hartner & Johny Romano, Sore & Emma de la ZU şi Emi & Cuza vor performa pe scena Te cunosc de undeva! în cel de-al 18-lea sezon al show-ului jurizat de către Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE7 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV7 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Reality Show3 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Analize Audiente TV3 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului