Constanța a adunat sâmbătă, 21 mai 2022, peste 1.200 de atleţi amatori şi profesionişti şi alte câteva sute de susţinători la MARATONUL NISIPULUI. Marii câştigători ai...
Mireasa, reality show-ul matrimonial care a reuşit sã creeze dependenţã în rândul telespectatorilor cu fiecare sezon difuzat la Antena 1 a ajuns deja la ediţia cu...
Din dorința de a avea parte de experiențe de șofat plăcute, lipsite de întâmplări neprevăzute, cei mai mulți se preocupă legat de starea mașinii pe care...
Au trecut 5 zile de când cele 5 cupluri au intrat în cel mai fierbinte test al vieţii lor şi în ambele vile lucrurile par că...
În anul 2002, la Festivalul Internațional Cerbul de Aur de la Brașov, au fost invitate să susțină un recital trupa rusească TATU. La aceea perioadă, fetele...
Nerăbdători să se pregătească pentru concediile mult așteptate din sezonul estival, românii au început deja căutarea celor necesare pentru a se bucura de vacanțe reușite. Nu...
Implanturile dentare sunt folosite atunci când unul sau mai mulți dinți sunt pierduți. Ele nu sunt doar estetice, ci și foarte rezistente. Deși procedura de implantare...
Lumea iubitorilor de tricouri este nesfârșită. Toată lumea poartă aceste lucruri confortabile, iar imprimeul original sau tematic de pe tricou face ca hainele să fie cât mai personalizate....
iUmor, cea mai îndrăgită emisiune de umor din România, se apropie de finalul celui de-al doisprezecelea sezon. Înainte de marea finalã, difuzatã pe 22 mai, de...
Cel mai nou episod Insula Iubirii, difuzat aseară, la Antena 1 a demonstrat faptul că strategiile se schimbă tot mai evident şi dacă fetele, la început...
”Ne strângeam toți într-o cameră ca să economisim lemne” Zi de zi, de la ora 15:00, Cătălin Măruță aduce cei mai tari invitați din media și...
Armonia primelor zile în Thailanda a fost spulberată aseară, în cea mai nouă ediţie Insula Iubirii, la Antena 1. Vestea primului bonfire a instaurat haosul şi...
Experiențe memorabile și zile petrecute în compania unor celebre personalități din România sunt scoase la licitație în scop caritabil. Casa de Licitații A10 by Artmark în...
Cel mai nou sezon Insula Iubirii, care va avea premiera diseară, la Antena 1 şi va putea fi urmărit în fiecare luni şi marţi, de la...
Videochatul în Iași e mult mai mult decât ai auzit. Lumea vorbește tot timpul despre cât câștigă modelele. Dar habar n-au cum e în realitate. Totul...
RADAR DE MEDIA vă prezintă Programul Special de paste + recomandări TV pentru principalii jucatori de pe piață: PRO TV, TVR 1, TVR 2, ANTENA 1, KANAL...
Lucrezi spre un stil de viață mai durabil? Bravo pentru tine! Fie că acesta este primul tău efort de a afla mai multe despre reducerea impactului asupra mediului...
Nu este deloc usor sa luam o decizie potrivita privind sistemul de educare pentru cei mici. Fiecare parinte isi doreste tot ce este mai bun pentru...
Prima eliminare din “Casa iubirii”! Cine este noua concurentă care a intrat astăzi în competiția dragostei? Emoții uriașe, lacrimi și o eliminare au fost ingredientele de...
Machiajul este arma secretă a fiecărei femei. Această metodă te ajută să-ți evidențiezi frumusețea, să ai încredere în tine și să arăți mereu impecabil. Din acest...
Avantajele achiziției unui apartament cu trei camere într-o zonă rezidențială sunt multe. Nu numai că oferă mai mult spațiu, dar este și mai accesibile decât o...
Recuperarea medicală este un domeniu de activitate complex ce conține mai multe componente precum: profesională, educațională și socială. Prin tratamentele de recuperarea medicală este urmărit restabilirea...
A avea o casă pasivă este poate și o tendință a ultimilor ani, dar este o realitate de care ne lovim. Tot mai multe familii vor...
Bogdan de la Ploiesti, unul dintre artistii momentului din Romania, cu sute de milioane de vizualizari pe YouTube, care a reusit sa urce extrem de rapid...
Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea și în această ediție un coleg nou de juriu. Cătălin Bordea este juratul-surpriză din cea mai nouă ediție iUmor...
Pentru că unii dintre concurenții din “Casă iubirii” s-au întâlnit ieri, pentru prima dată în Camera roșie, având la dispoziție, fiecare cuplu fată-băiat, doar 5 minute pentru...
Vladimir Drăghia, Alice Cavaleru, soția acestuia, și Zora, fiica cuplului, au fost prezenți astăzi, în platoul <Teo Show>, pentru ne da o veste de extrem de...
Dacă ești în căutarea unui magazin online care să îți ofere tot felul de produse, ai ajuns la locul potrivit. Aici veți găsi cele mai bune...
Există multe beneficii ale cursurilor de dans pentru copii și adulți. Dansul nu numai că îmbunătățește bunăstarea fizică și emoțională a copilului, ci îl ajută și...
„Primul meu costum de scrimă a fost făcut de ai mei, din pânză de cort. O culoare nedefinită, un crem sau gălbui. Era urât, dar era...
Cum poți găsi un credit ipotecar în mai puțin de 24 de ore? Cheia este să aveți toate informațiile la îndemână înainte de a aplica. Faceți...
Sunt mulți avocați de ale căror servicii ai nevoie la un moment dat. Fie pentru o moștenire, pentru un drept de muncă, pentru o chestiune comercială,...
Premiile Oscar sunt atribuite în fiecare an pe baza voturilor exprimate de cei aproximativ 9.000 de membri ai Academiei de film americane (Academy of Motion Picture...
În seara aceasta, în Las Fierbinți, Dorel se duce la filarmonică să se angajeze pianist, dar înainte de toate dă o probă cu Bobiță să-și demonstreze...
Filmele celebre au inspirat coregrafiile echipelor în cea de-a treia ediție Dancing on Ice – Vis în doi. Iulia Albu și Marian au părăsit competiția în...
Duminică, de la ora 14:30, emisiunea „Asta-i România!” ne prezintă un ținut de poveste, în Fundătura Ponorului, una dintre cele mai spectaculoase arii naturale protejate din țară,...
Copiii petrec foarte mult timp desfasurand activitati la o masa sau un birou. Desenul si pictura sunt printre cele mai interesante activitati pentru cei mici, iar...
Duminica aceasta va fi al patrulea jurat iUmor, de la 20:00, la Antena 1 Monica Bîrlădeanu s-a alăturat echipei de vedete Antena Group. Prima apariţie a...
Spectacol, emoție și curaj sunt cuvintele care pot descrie premiera de seara trecută Dancing on Ice – Vis în doi, de la Antena 1. Cinci din...
„Ești printre cei mai răi oameni” sunt cuvintele faimosilor la auzirea vesti ca, Emil Rengle ca fi eliminat de la Survivior. Faimoșii au pierdut din nou...
Rusia a fost exclusă de la ediția din acest an a Eurovision, a anunțat oficial organizatorul EBU. Decizia de ultimă oră a fost anunțată de către organizatorii...
Dana Chera (Grecu) revine în prime time, la Etno TV, după o absență de aproape patru ani. În tot acest timp, ea s-a dedicat familiei și...
După succesul înregistrat de campania Observator „După noi, gunoiul”, în urma căreia o Hotărâre de Guvern prin care sunt limitate punctele de frontieră prin care intră...
Un nou sezon MediCOOL va putea fi urmărit la Antena 1, în fiecare sâmbătă, de la 12:00. Alături de gazda emisiunii, dr Mihai Pautov (medic specialist...
„10 secunde pot face diferența între a fi sau a nu fi concurent la MasterChef” În această seară, concurenții MasterChef gătesc sub presiune, însă echipa care...
După ce a cunoscut succesul pe plan internațional, Costi Ioniță revine în forță, anunțându-și participarea la Eurovision 2022 cu piesa „România mea”. Compozitorul se bazează pe...
Este vorba de artista Ionela Guzic, care după ce lansat un remix al piesei „În lacrimi aș veni la nunta ta”, pe Youtube, care a ajuns...
Din 7 februarie, în fiecare luni şi marţi, de la ora 23:30, imediat după “Fiica ambasadorului”, iubitorii serialelor turceşti vor putea urmări la Kanal D o...
În luna dedicată iubirii, ZU TV reia LOVE FESTIVAL, campanie care a fost lansată anul trecut şi s-a bucurat de un mare succes în rândul telespectatorilor...
Au început înscrierile pentru sezonul 9 De-a lungul celor 8 sezoane, echipa Visuri la cheie a schimbat viața a zeci de familii! Împreună am reușit să...
După o binemeritată pauză, telespectatorii au aflat în sfârşit aseară pe cine a nimerit glonţul tras de către senatorul Iftimie la finalulul ultimului episod al sezonului...
“Cea care reușește să se claseze acolo primește imunitate și automat bilet către Marea Finală” Doar trei ediții ne mai despart de Semifinala “Bravo, ai stil!...
Astăzi la rubrica TicTok-ul Zilei , îl aducem în prim plan pe actorul Pavel Bartoș! Îndrăgitul prezentator TV ne face o incursiune cu momentele lui fericite...
Începând din 24 ianuarie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 19:30, aftershow-ul Mireasa – Capriciile iubirii revine la Antena Stars cu cel...
Noul sezon al îndrăgitului serial “Mă numesc Züleyha” (titlul original: Bir Zamanlar Çukurova) începe pe 2 februarie, la Kanal D, producția urmând să fie difuzată de...
După ce a depășit piesa „Despacito” a lui Luis Fonsi și a devenit cel mai vizionat videoclip de pe YouTube timp de 15 luni consecutive, Baby...
Astazi la rubrica TicTok-ul Zilei , vedem motanul ca îi verifică pe trecători de pe stradă daca sunt vaccinați sau poarta masca!
Astazi la rubrica TicTok-ul Zilei , INNA ne arată scurte fragmente de pe noul ei album.
Mariah Carey a fost mereu specială și deosebită a fost și maniera de a sărbători că hitul ei nemuritor, „All I Want For Christimas is You”,...
, Noul an vine cu o serie de surprize pentru telespectatorii postului Happy Channel. Începând din 6 ianuarie, aceştia se vor putea bucura de premierele unor...