Connect with us

Campanie TV

“Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?”, o nouă campanie marca Observator

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Observator demarează campania “Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?”, un demers jurnalistic care își propune să le arate telespectatorilor România, cu bune si rele, printr-o serie de reportaje care vor putea fi urmărite începând de luni, 16 iulie, la Antena 1.

Vino cu noi în cele mai frumoase locuri din România!”, invită Cristi Popovici, reporterul Observator, telespectatorii să descopere alături de el diferite zone ale țării. Acesta a făcut un tur cu mașina pentru a vizita importante obiective turistice, iar pe parcursul deplasărilor efectuate pe cât de spectaculoasă s-a dovedit destinația, pe atât de dificilă a fost călătoria.

“<<Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?>>” este o idee pornită din experienţa fiecărui turist, român sau străin, care s-a plimbat prin ţara asta. Şi care a strâns din dinţi când a dat cu maşina în gropile ţării. Şi care şi-a jurat că a doua oară nu mai revine, oricât de frumos ar fi. Şi tare frumos este să te plimbi prin România, vă spun sincer! Să descoperi, să întrebi sătenii, să fii uimit de un ochi de apă, de o stâncă, de un om. Am tratat fiecare reportaj cu umor şi inocenţa unui copil care descoperă pentru prima dată lumea, iar acolo unde situaţia a impus-o, am devenit serioşi şi incisivi. Toate problemele pe care le-am întâlnit, toate lucrurile urâte care ne fac să dăm ochii peste cap, le-am luat brute şi le-am prezentat autorităţilor: primari, şefi de consilii judeţene, miniştri. Din 16 iulie, la Observator, vă prezint locurile frumoase din România, pe care mulţi nu le cunosc. Pentru că nu pot ajunge la ele din cauza drumurilor proaste sau pentru că sunt ascunse de autorităţi incompetente.”, spune Cristi Popovici.

“Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?” își propune să le arate telespectatorilor România, cu bune și rele, reportajele putând fi urmărite, în această vară, la Observator. Materialele vizează locuri precum: Cheile Nerei, Munţii Buzăului, Maramureş, Bucovina, Transilvania, dar și altele. “Întreabă un străin ce ştie despre România şi primul lucru pe care ţi-l spune este <<Dracula>>. Bat mii de kilometri din toate colţurile lumii pentru a verifica autenticitatea poveştii făcute cunoscută de Bram Stocker. Ajunşi pe plaiurile noastre, îşi pun mâinile în cap când văd pe ce drumuri circulăm. Ba chiar se bucură atunci când schimbă a treia pe un drum unde asfaltul este mai rar ca trufele, că tot e sezonul lor”, completează Cristi.

Imagini cu locuri spectaculoase ale țării, povești cu oameni deosebiți din România, dar și reacţiile autorităţilor în faţa problemei infrastructurii, toate acestea se vor regăsi în campania demarată de Observator, “Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?”, din 16 iulie, la Antena1!

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Campanie TV

Femei exceptionale, care au marcat istoria, celebrate de vedetele Kanal D

Published

on

 

Kanal D sarbatoreste Centenarul Marii Uniri onorand femeile exceptionale ale Romaniei, care au marcat atat istoria tarii noastre, cat si pe cea internationala. Campania „Femei pe bancnote”, initiata de Janina Nectara si sustinuta de vedetele Kanal D, isi propune sa aseze figuri feminine importante pe bancnote. 

Si-au sacrificat viata pentru semenii lor, au inspirat prin curaj, munca, dedicare si inteligenta milioane de oameni si au contribuit decisiv la cladirea unei natiuni; este momentul acum ca meritele lor sa fie recunoscute, sa le purtam cu noi pretutindeni, sa le vedem chipurile. Impreuna cu cei care cred in aceasta misiune ne dorim sa cream un moment istoric pentru Romania, acela de a ilustra o bancnota de circulatie nationala cu chipul unei femei. Tocmai pentru ca, pe langa barbatii cu merite incontestabile in istorie, Romania se poate mandri cu o suita de personalitati feminine ce au marcat veacul prin realizarile lor. Va invitam sa fiti alaturi de vedetele Kanal D in campania nationala #FemeiPeBancnote!  Semnati petitia si alegeti-va figurile feminine preferate accesand www.FemeiPeBancnote.ro! multe despre

Regina Maria, Ecaterina Teodoriu, Maria Tanase, Eugenia de Reuss Ianculescu, Haricleea Darclee, Iulia Hasdeu, Smaranda Braescu se afla printre figurile de seama ale Romaniei, sustinute de vedetele Kanal D in cadrul campaniei „Vrem femei pe bancnote”.

Simona Patruleasa, Teo Trandafir, Ilinca Vandici, Silvia Ionita, Vladimir Draghia, Mihai Ghita, Ernest vor spune povestile impresionante ale acestor femei exceptionale, prin intermediul unor testimoniale emotionante, atat pe micul ecran, cat si pe proprietatile online ale Kanal D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Campanie TV

Vedetele Antena Stars, reunite într-o locație exclusivistă pentru lansarea noii colecții: “Toamna asta se poartã Stars!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA STARS
 

În această toamnã, vedetele Antena Stars au lãsat deoparte gândurile de vacanţă şi s-au reunit pe platourile de filmare, de data aceasta o locaţie exclusivistã – un club extravagant din nordul Capitalei, unde au înregistrat noul promo al staţiei. Odatã cu sloganul “Toamna asta se poartã Stars”, noua grilă de toamnă a staţiei a fost marcată şi de schimbãri importante la nivelul graficii, ce au fost integrate şi în noul promo, dar şi de modificãri importante de decor.

Pe durata unei nopţi întregi, pentru cã pe timpul zilei transmit live în casele telespectatorilor, vedetele staţiei au rãspuns prezent în faţa camerelor de filmare şi au defilat pe podium, în lumina reflectoarelor, prezentându-şi cele mai noi “colecţii”. “Rãi da’ buni”, “Agenţia VIP”, “Te iubesc de nu te vezi”, “Star Chef”, “Refresh by Oana Turcu”, “Stãpânii vedetelor” şi “Dosarele VIP” au lansat sezoane noi în aceastã toamnã, în vreme ce “Star Matinal”, “Star News” si “Star Magazine” şi-au continuat promisiunea de a le aduce telespectatorilor zi de zi, mixul perfect de ştiri şi divertisment.

Cum programul foarte încărcat din timpul anului abia le permite să se vadă câteva minute pe holurile studiourilor, vedetele au profitat de ocazie şi s-au distrat pe cinste la aceste filmări. “Noroc cu filmãrile de promo, cã reuşim şi noi sã mai bem o cafea împreunã, chiar şi în creierii nopţi, cum s-a întâmplat de data asta!”, a glumit Mihai Morar, amfitrionul emisiunii “Rãi da’ buni”, de la Antena Stars. Din aceastã toamnã, Mihai îşi învitã telespectatorii sã-i treacã pragul noii sale “case” : “E mult loc mai cald, mai aproape de intimitatea unei sufragerii, un loc în care invitaţii se simt mult mai confortabil. Îl simt ca pe un spatiu de conversaţii între prieteni, nu de interviuri!”, mãrturiseşte vedeta Antena Stars.

Cristi Brancu, moderatorul emisiunii ”Agenția VIP”, și noua sa colegă Majda Aboulumosha, cei care fac și desfac în mondenul autohton, promit să aducă cea mai completă perspectivă asupra celor mai importante știri din lumea vedetelor: ”Agenția VIP are haine noi pentru această toamnă, de la studio, imagine, personaje și până la gazde, dar rămânem aceeași oameni care trăiesc prin și pentru telespectatori. Stelele aleg Antena Stars, pentru că suntem fresh și suntem glamour, chiar și atunci când spunem cele mai mici indiscreții! Dragi prieteni, alegeți să trăiți toamna în stil stars, ca să fiți la înălțime!”, este îndemnul lui Cristi Brancu.

Antena Stars a pornit în forță în toamna asta cu achiziții noi de vedete, cu un refresh general, iar pentru noul promo a fost lansată o linie originală de bijuterii pornind chiar de la logo-ul stației, pe care vedetele le-au purtat, pe podium,  în timpul filmărilor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Campanie TV

Focus prezintă o campanie despre agricultura deșteaptă

Published

on

Foto Credit: PRIMA TV
 

Știrile Focus prezintă, începând de miercuri, 10 octombrie, ora 18.00, o nouă campanie pornind de la situația dificilă din agricultura românească.

Reporterii știrilor Focus au găsit culturi ciudate pe terenurile din România și au descoperit mulți români care au abandonat cultura tradițională de grâu, mere, cartofi sau porumb. Reporterii Focus au străbătut țara în lung și lat pentru a aduce povești despre cum se face în țara noastră agricultura profitabilă. Telespectatorii vor urmări aceste reportaje la Prima TV, timp de o săptămână, până pe 17 octombrie. De la Constanța până în Bistrița și din Oradea până în Vrancea, Focus a descoperit cât costă și cât poți câștiga daca vei cultiva goji, lavandă, aronia, trufe sau dacă vei crește păuni, cerbi, căprioare și vaci angus.

De miercuri în cadrul știrilor Focus 18 telespectatorii pot urmări români care au înțeles cum se face agricultura deșteaptă și care au avut rezultate uimitoare și pot fi un exemplu pentru alți producători.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending