Connect with us

Seriale

AXN Black și AXN White aduc, în premieră în România, două noi seriale ce au în spate mari povești

Avatar

Published

on

În toamna acestui an, AXN Black și AXN White aduc noi producții de top, pentru toți cei aflați în căutarea poveștilor palpitante. Cele mai importante titluri din noul sezon sunt „De la Apusul la Răsăritul Soarelui”, care va debuta pe AXN Black pe 9 octombrie, de la ora 23:00 și „Regina”, care va avea premiera pe 7 octombrie, la 22:35, pe AXN White, se arată într-un comunicat al agenției de relații publice Dăescu Borțun Olteanu.

AXN Black și AXN White își îndeplinesc și în acest sezon promisiunea de a oferi conținut de calitate, adaptat nevoilor diferențiate ale audiențelor pe care le vizează. AXN White țintește în special publicul feminin, aducând pe micile ecrane povești emoționante și personaje inspirante. AXN Black vizează publicul masculin, oferind acțiune în ritm alert și scene pline de adrenalină.

În luna octombrie, cele două canale TV difuzează, în premieră în România, două noi seriale lansate în ultimul an.

„De la Apusul la Răsăritul Soarelui” a fost creat de Robert Rodriguez, producătorul american din spatele celebrului film din 1996 scris de Quentin Tarantino, și urmărește acțiunea lung-metrajului. Serialul difuzat de AXN Black prezintă povestea fraților Gecko, Seth și Richard, doi spărgători de bănci foarte periculoși. După un ultim jaf extrem de violent, cei doi sunt urmăriți de către FBI și polițiștii texani Earl McGraw și Freddie Gonzalez. Decid să fugă către Mexic și în drumul lor, îl  întâlnesc pe fostul pastor Jacob Fuller, pe care îl iau ostatic împreună cu familia sa. Hoții folosesc rulota familiei pentru a trece granița, însă se abat de la drum într-un club de striptease, ocupat de vampiri. Pentru a putea scăpa cu viață, cei doi trebuie să lupte cu vampirii până la ivirea zorilor.

Serialul se bucură de o distribuție recunoscută pentru producțiile de acțiune. În rolurile celor doi spărgători de bănci în regăsim pe Zane Holtz („ CSI: Miami”, „The Perks of Being a Wallflower”) și D.J. Cotrona („ G.I. Joe: Razbunarea”), iar rolul vampiroaicei Santanico Pandemonium este jucat de superba actriță de origine mexicană, Eiza González. Primul episod al serialului „De la Apusul la Răsăritul Soarelui” va avea premiera pe AXN Black pe 9 octombrie, de la ora 23:00.

Serialul „Regina”, câștigător al categoriei Favorite New TV Drama din cadrul People’s Choice Award 2014, are în spate două nume mari din industria filmului, producătoarele și scenaristele Laurie McCarthy („Mesaje de dincolo”, „CSI: Miami”, „ Beverly Hills, 90210”) și Stephanie Sengupta („Law & Order”, „ Hawaii Five-0”). Producția urmărește povestea tinerei Mary Stuart, care este trimisă în Franța la vârsta de 15 ani, pentru a securiza alianța strategică dintre Scoția și acest regat. Departe de siguranța mănăstirii scoțiene în care a crescut, Mary pășește într-o lume nouă și plină de străini. Misiunea sa este să se căsătorească cu chipeșul Prinț Francis, urmașul la tronul francez. Însă în poveste se amestecă și Bash, răvășitorul frate vitreg al prințului, și mama acestuia, Regina Catherine. Atunci când Regina află că o profeție spune că mariajul dintre Francis și Mary îl va costa pe fiul său viața, hotărăște să-l salveze cu orice preț. Astfel, viața tinerei prințese se transformă într-o adevărată luptă de supraviețuire la Curtea franceză, în care intrigile și vicleniile se întrepătrund cu loialitatea și dragostea.

În rolul protagonistei Mary Stuart a fost distribuită tânăra actriță de origine australiană Adelaide Kane („Teen Wolf”, „The Purge. Noaptea judecății”), în rolul reginei Catherine o regăsim pe Megan Follows („Heartland”), iar personajul lui Sebastian este jucat de Torrance Coombs („Dinastia Tudorilor”). Primul episod din „Regina” va avea premiera pe AXN Black pe 7 octombrie, de la ora 22:35.

 Mihai Știrbu este Senior Editor și îi poți scrie la mihai.stirbu(a)radardemedia.ro

Comentarii

Seriale

Celebra actrita din Turcia, declaratii inedite despre izolare, dar si locurile care o fac fericita

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Selin Genç, frumoasa Gulten din “Ma numesc Zuleyha”: <Sper sa pot face aceste lucruri vara aceasta….>

Selin Genç, frumoasa actrita, care a atras atentia publicului cu personajul Gülten, pe care il interpreteaza in serialul “Ma numesc Zuleyha”, difuzat de miercuri pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, resimte din plin aceasta perioada dificila pentru intreaga omenire, declansata odata cu aparitia virusului COVID 19.

Frumoasa Selin, in varsta de 26 de ani, a facut declaratii inedite in presa din Turcia, despre modul in care isi petrece timpul, in aceasta perioada de pandemie.

“Actiunile noastre sunt acum limitate. Mi-am petrecut foarte mult timp cu <mine>, m-am redescoperit J. Am ascultat multa muzica, am citit carti, am urmarit emisiunile de la TV”, spune Selin.

Selin considera ca aceasta perioada a adus si lucruri bune si, indragostita pana peste cap de natura, tanara actrita abia asteapta ca lucrurile sa revina la normal.

“(…) Ma bucura faptul ca apele s-au mai curatat, poluarea s-a redus… Cand se va termina <nebunia> abia astept sa revad marea, muntele. Voi continua sa-mi urmez dragostea mea pentru natura, pentru ca sunt foarte atasata de ea, și sa ii ascult cuvantul. Imi este foarte dor de stat in natura, in aer liber; abia astept sa inot in apele curate… sper sa pot face aceste lucruri vara aceasta”, marturiseste actrita.

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Serialul Sacrificiul – Alegerea ajunge la ultimul episod din acest sezon

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Serialul Sacrificiul, de la Antena 1, a ajuns la sfârșit de sezon, astfel cã în aceastã searã telespectatorii vor putea urmări ultimul episod din cel de-al doilea sezon al celui mai nou proiect produs de Ruxandra Ion Sacrificiul – Alegerea. Răsturnările de situație și momentele pline de pasiune vor continua și în această seară, după ce în episodul trecut Ștefan Oprea (Claudiu Istodor) a decis să dea cărțile pe față în ceea ce o privește pe Eva ( Maia Morgenstern).

O mãrturisire cumplitã avea sã îi zdruncine cu totul viaţa Evei, care a aflat chiar de la Ştefan Oprea că tatăl său a fost cel care i-a arestat părinții pe vremea comunismului, lucru ştiut de acesta şi ţinut secret încã de când cei doi s-au cãsãtorit. Ștefan a pregătit o scrisoare de adio pentru copiii săi în care le-a spus că nu vrea să fie o povară pentru ei. Lili și Dănuț au descoperit în laptopul lui Ștefan analizele de la o clinică de oncologie, de unde reiese că acesta are cancer.

Nici în cazul trio-ului Diva (Oana Zãvoranu), Irina (Ioana Blaj) şi Bobi (Conrad Mericoffer) lucrurile nu stau deloc bine. Bobi s-a întors acasă și le-a așteaptat pe Diva și pe Irina pentru a le face o dezvăluire. Acesta i-a spus Divei că el este îndrăgostit de Irina și că lucrurile nu mai pot continua așa. În tot acest timp, Maria (Mãdãlina Bellariu) s-a operat la genunchi și are nevoie de o săptămână de repaos pentru ca piciorul să își revină complet, Amza (Vlad Gherman) fiindu-i alãturi şi în aceastã încercare.

În ultimul episod din acest sezon, difuzat în aceastã searã, de la 22:45, la Antena 1, Diva îi va mărturisi adevărul lui Mario și va pregãti un plan pentru Bobi și Irina. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla în aceastã searã. Tot atunci, aceştia vor putea fi alãturi de Eva, care se va simți obligată să ia măsuri după ce a aflat adevărul de la Ștefan, iar Sorin va găsi legătura pentru Victor în casa familiei Oprea. Care va fi deznodãmântul în cazul celor trei povești de dragoste, telespectatorii vor putea afla în această seară, de la ora 22:45, la Antena 1.

Comentarii

Continue Reading

Premieră TV

În primul episod din noul sezon Viața Bate Vlogul, aflăm povești neștiute din viețile vloggerilor!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Primul episod din noul sezon Viața Bate Vlogul este deja pe protvplus.ro și aduce povești nespuse până acum! Deși au canale de YouTube, sunt activi zilnic pe Facebook, TikTok și Instagram, cei 13 invitați din serial vor spune povești reale, impresionante, dure, inspiraționale, povești de viață care au scopul de a deschide ochii, de a crea o comunitate puternică și de a le arăta celor care trec prin experiențe asemănătoare că nu sunt singuri.

 

Serialul își propune să inspire, să le arate tuturor celor care urmăresc că fiecare situație care poate părea imposibilă are o rezolvare și e important să fii deschis, pentru că din povestea ta se pot inspira și-și pot găsi alții motivația. Și în acest sezon, poveștile vor fi dure și poate neobișnuite pentru societatea românească: despre schimbări de sex, cum se simte o femeie captivă într-un corp de bărbat și, mai ales, care au fost reacțiile celor din jur la vestea operației de schimbare de sex, despre tendințe suicidale, despre presiunea de a susține familia, despre pasul dintre a fi milionar și a ajunge, peste noapte, la sapă de lemn.

 

În primul episod, îi vom cunoaște pe cei 13 vloggeri + Tessy (cățelul cu peste 7.000 de urmăritori pe Instagram) și vom afla, pe scurt, poveștile lor. Pe parcurs, vom putea urmări poveștile tuturor în episoade dedicate, în care-și vor pune sufletul pe tavă: Emil Rengle, Alvarez, Cristian Dascălu, Cristina Almășan, Alex Daragiu, Daria Jane, Diana C, Cristi și Vlad Munteanu, Gabriela Sweet Paprika, Maximilian Ioan, Emanuel Cirstea și Pain.

 

Vloggerii și-au dat întâlnire în Viața Bate Vlogul pentru a da speranță zecilor de mii de tineri care se confruntă cu probleme asemănătoare. Pentru a deschide ochii și sufletele sau, după caz, pentru a da o mână de ajutor părinților care nu știu sau nu înțeleg prin ce trec copiii lor.

 

Serialul Viața Bate Vlogul este realizat și produs de Protvplus.ro, în colaborare cu Global Records.

Primul episod poate fi urmărit aici.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0