Connect with us
Redactia Radar de Media

Published

on

Bayern Munchen a confirmat forma excelentă din ultima vreme printr-o victorie de senzaţie, 4-0 cu FC Barcelona, marţi seara, pe ”Allianz Arena”, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, şi este cu un pas în finală.

Bayern a dominat clar fizic şi tactic meciul cu o Barcelona de nerecunoscut, cu un Leo Messi aproape inexistent.

Noua campioană a Germaniei a marcat prin Thomas Müller (25, 82), Mario Gómez (49) şi Arjen Robben (73), dar la golurile doi şi trei sunt semne de întrebare în privinţa corectitudinii.

Bayern a început în forţă şi a ratat prima ocazie în min. 2, când şutul lui Robben a fost respins de Valdes. Echipa lui Heynckes, finalistă în ediţia trecută a competiţiei, a deschis scorul min. 25, după un corner, prin Müller, care a trimis în plasă recentrarea lui Dante. Peste doar patru minute Barca a avut şansa de a restabili egalitatea, dar Messi a ratat.

După pauză, Bayern s-a desprins după golul marcat de Mario Gómez (49), din nou după un corner, dar atacantul s-a aflat într-o poziţie suspectă de ofsaid. Müller (52), Ribery (56) şi Robben (58) au irosit şi ei ocazii bune de gol, iar Barca a replicat printr-o situaţie în care Bartra s-a pierdut cu firea în careul advers (62).

Barcelona a fost groggy şi Bayern a mai punctat o dată, în min. 73, la capătul unui contraatac purtat de Ribery şi finalizat de Robben, dar o contribuţie a avut şi Thomas Müller, care l-a faultat în atac pe Jordi Alba. Bartra a ratat o ocazie uriaşă de a readuce campioana Spaniei în joc (76), singur în careul lui Neuer.

Thomas Müller (82) a dat lovitura de graţie, după o centrare a lui Alaba, marcând golul al patrulea.

Returul va avea loc pe 1 mai pe Camp Nou, dar o calificare a catalanilor pare imposibilă după jocul de la Munchen.

AGERPRES

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending