Connect with us

Emisiuni

Bendeac, pe scena “X Factor”: “Toatã viaţa am susţinut cã dragostea nu trebuie sã se întâlneascã niciodatã cu lucrurile profesionale!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

O nouă ediție de audiții a adus aseară la „X Factor” alegeri muzicale cu totul și cu totul neașteptate. Seara de marţi la “X Factor” a fost seara talentelor muzicale fără limite. Concurenți foarte diferiți între ei, cu povești unice, dar toți având ca numitor comun factorul X i-au făcut pe Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams și Ștefan Bănică să îi aplaude cu bucurie. Indiferent de mediul din care provin, de vârstă sau de meseria pe care o au, concurenții care au luat asearã patru de “DA” au demonstrat că își merită din plin aprecierile.

Lavinia Florea a venit la „X Factor” cu o poveste de viaţã incredibilã. Dupã ce şi-a petrecut primii ani din viaţã într-o casã de copii, destinul a purtat-o de la rãu, la mai rãu: „Am ajuns la nişte pãrinţi maternali groaznici!” a povestit Lavinia în culisele „X Factor”. La 6 ani şi jumãtate însã a avut norocul sã ajungã într-o familie frumoasã, iar mama, cãci pe ea o considerã aceasta drept mama ei, este cea care a însoţit-o şi la concurs. Pe Mihai Bendeac însã, emoţiile l-au copleşit de-a dreptul când a aflat povestea tinerei, izbucnind în plâns în hohote. ”Nu am plâns de zece ani în public. Nu știu, copilul ăsta a făcut el ceva și a dărâmat un zid”, mărturisește Mihai Bendeac, în culisele X Factor. Lavinia merge mai departe cu patru de DA.

Caragia Simion este unul dintre concurenții ce s-a întors pe scena X Factor pentru o a doua șansă. Emoționat, dar mult mai bine pregătit, tânărul a reușit să impresioneze juriul cu o baladă și să le smulgă acestora nici mai mult, nici mai puțin de patru de DA. Delia, Carla’s Dreams, dar și Ștefan Bănică au fost surprinși de interpretarea sa și au mărturisit că abia așteaptă să îl vadă în etapa Bootcamp-ului, în vreme ce Horia Brenciu a observat că anul acesta, Simion este mai puternic, mai hotărât și mai dornic de succes.

La doar 18 ani, Mălina Ciarnău a impresionat juriul încă din momentul în care a pășit pe scenă, prin apariția sa unică, non-conformistă. Cu toate acestea, nu doar atitudinea i-a fascinat pe specialiștii X Factor, ci și vocea sa matură, tehnică, pusă în evidență de o baladă cunoscută din coloana sonoră a unui film. “Ne-ai dat clasă!”, a afirmat Horia Brenciu, chiar înainte de a-i acorda un DA cu toată încrederea. De aceeași părere au fost și colegii săi de la masa juriului, care au fost fascinați de finețea Mălinei, dar și de încrederea cu care aceasta a reușit să marcheze o audiție de succes: „E făcută pentru X Factor, pentru scenă!”, au mărturisit toți.

Coco Marinescu, cunoscut de telespectatori de la „iUmor”, a fost una dintre aparițiele surprinzătoare pe scena X Factor în cea de-a șaptea ediție a show-ului. După ce a mărturisit că a luat lecții de canto special pentru această emisiune, a urcat pe scenă dornic să demonstreze că merită să ajungă în galele live. Audiția sa i-a distrat pe jurați, care au observat că, deși obișnuit cu scena, Coco a avut mari emoții. În final, tânărul a trecut în etapa următoare cu trei de DA.

            Diana Zaharia, o tânãrã de doar 15 ani, din Galaţi, a pãşit foarte încrezãtoare pe scena „X Factor”. A mãrturisit încã de la bun început cã nu are emoţii, dar şi faptul cã la un moment dat a fost la un pas sã renunţe la visul sãu, muzica. „Ai fost fenomenalã, fantasticã, fabuloasã!”, i-a spus Delia, în vreme ce Horia Brenciu i-a dat întâlnire: „Ne vedem în finala X Factor!”. Diana merge mai departe cu patru de DA.

Nu la fel de veselã a fost seara pentru Alexandru Visnevschi, un tânãr de 19 ani din Chişinãu, care i-a uimit pe juraţi cu alegerea sa muzicalã.  Ştefan Bãnicã a fost cel care a întrerupt prestaţia lui Alexandru, de mai multe ori. „Timbrul tãu nu susţine genul ãsta de muzicã!”, i-a spus Delia, iar colegii sãi au susţinut-o întru totul, astfel parcursul lui pe scena „X Factor” s-a oprit aici.

            Despre Eduard Nedelcu, cel care a pãşit pe scena concursului cu un tricou cu Miley Cyrus, Vlad n-a crezut, la prima vedere, cã este concurent. Spune cã a venit la „X Factor” sã se distreze cu o melodie a unui fost concurent al show-ului, Nadir, „100 de aventuri”. Pe juraţi nu i-a convins şi a reuşit sã plece acasã cu patru de nu.

            Grupul format din Rone şi Bia a pãşit încrezãtori pe scenã, mãrturisindu-le juraţilor cã sunt împreunã şi în viaţa de zi cu zi. „Suntem doi oameni care se iubesc şi iubesc împreunã ceea ce fac”, le-a spus Rone acestora. Din pãcate, împreunã nu au reuşit sã îi convingã pe juraţi. „Grupul nu mi se pare ok sã treacã mai departe. Tu, Rone, da, dar într-un alt context, cu altcineva!”, a spus Ştefan Bãnicã, insã iniţial tânãrul a refuzat respectuos: „împreunã am venit, împreunã o sã mergem acasã, nu o las!”. Juraţii i-au respectat alegerea, însã Bendeac nu a putut suporta înfrângerea. „Toatã viaţa am susţinut cã dragostea nu trebuie sã se întâlneascã niciodatã cu lucrurile profesionale. Nicioadatã!”. A reuşit astfel sã îl convingã sã accepte propunerea juraţilor de a participa fãrã Bia.

Cezar Dumitrescu, un tânãr de 26 de ani din Bucureşti, a venit la „X Factor” cu gândul sã îl remarce cineva. A ales o melodie în italianã, pe care a interpretat-o foarte încrezãtor, nu înainte de a le povesti juraţilor cã a încercat sã absolve facultatea de teologie, dar nu a reuşit. „Încrederea în sine bate orice atu. Cântatul a fost mediocru, dar n-a fost suficient de rãu încât sã mã supãr”, i-a spus Carla’s Dreams, iar Delia a completat: „Tu eşti mediocrul meu preferat. Ne-ai schimbat starea”. Cezar a primit 3 de DA şi merge mai departe.

Laura Maria Coman, 26 de ani, din Piteşti, de profesie lingvist, a mãrturisit în culise cã a cochetat vreme îndelungatã cu muzica, ba chiar pentru douã luni a cântat alãturi de Horia Brenciu.  „Îţi mulţumesc foarte mult cã ai venit la „X Factor”!”, i-a spus Horia. Tânãra i-a convins pe juraţi cã locul ei este pe scena „X Factor”.

           Fernando Cozzolino este un italian nonconformist, a venit de la Roma și a cucerit-o pe Delia încă din primele clipe cu ținuta lui: ”Outfit-ul tău este uimitor, este tipic mie. Cred că ai fost în cabina mea înainte. Ești extrem de colorat, ești un personaj aparte”, spune jurata X Factor. Nu doar Delia a fost impresionată de apariția sa, ci și ceilalți jurați, astfel că Fernando a primit 3 de DA.

Andreea Mera are 23 de ani, e din București și a dezvăluit că, deși e obișnuită cu scena pentru că este actriță, are mari emoții la întâlnirea cu jurații X Factor:„Am fost prima dată pe o scenă în urmă cu aproape douăzeci de ani, la Tip Top Minitop, unde da, Horia Brenciu era prezentator! Atunci l-am întâlnit prima dată. Acum cânt și sunt actriță, mi-aș dori foarte mult să joc într-un musical”, dezvăluire Andreea. Horia Brenciu este surprins de mărturisirea tinerei, dar și de trecerea timpului: ”Ați auzit, da? Acum douăzeci de ani, eu eram prezentator!” Spectacolul făcut de Andreea pe scenă a ajutat-o să obțină patru de DA din partea juraților.

Noi talente ce merită descoperite și multe surprize, telespectatorii pot vedea pe scena X Factor în fiecare marți, de la ora 20.00, numai la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Adi Bobo, trimis pentru a treia oară în finala iUmor!

Published

on

 

Cunoscutul comediant Adi Bobo a fost trimis de fanii iUmor, pentru a treia oară, în finala din cel de-al șaselea sezon, alături de Irena Boclincă, Vasi Borcan, Varză și Florin Siriac.

Pentru al treilea sezon la iUmor și prezent deja în două finale, Adi Bobo a revenit și în cel de-al șaselea sezon. ”Cred că o să ajung să fiu singur, fără prezentator, fără juriu. Doar eu și o cameră, în sezonul 857”, a glumit Adi. Revenirea sa a fost una de succes însă, astfel că atât jurații, cât și telespectatorii prin votul din aplicație, i-au oferit lui Adi Bobo șansa de a participa și în finala iUmor din al șaselea sezon. ”Adi Bobo a fost singurul care a revenit cu succes la iUmor, are talentul de a înveseli publicul, pe noi”, a spus Cheloo.

”Dacă revenirile ar fi așa cum a fost a ta, nu am mai avea o fobie de astfel de concurenți. A fost atât de bine încât nu a contat deloc faptul că ai avut mari emoții, ai fost senzațional!”, a spus și Bendeac, iar Bobo a primit trei de DA.

Sâmbata aceasta, 30 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, iUmor continuă cu o ediție eveniment! Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au parte de o surpriză de proporții când mai multe vedete vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri. Andreea Marin, Gabriel Cotabiță, Carmen Tănase, chef Florin Dumitrescu, Roxana Vancea, mama Deliei și mama lui Mihai Bendeac sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați.

Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile pe alocuri usturătoare, telespectatorii pot afla sâmbata aceasta, 30 martie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Concurenții care se întorc le dau emoții juraților:”A fost singurul care a revenit cu succes la iUmor”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Fosta câștigătoare iUmor, Ana Maria Calița, a fost cea care a deschis cea de-a cincea ediție din acest sezon, seara trecută, la Antena 1. Nu toate revenirile au fost însă la fel de reușite, astfel că, la un moment dat, Mihai Bendeac și-a pierdut cumpătul.

Cu un număr legat de cele sfinte, Loreta și Taisia nu au avut un succes înălțător. ”Din nefericire, momentul vostru a avut monotonie!”, le-a mărturisit Bendeac, acesta încercând apoi să le dea câteva sfaturi. De partea cealaltă, Cheloo a mărturisit că poate aprecia teatrul foarte simplu, fără să aibă noțiuni de specialitate. ”E foarte simplu, îmi place sau nu, iar cele două femei și-au făcut treaba bine”, a spus juratul, iar cele două fete au primit votul Deliei și al lui Cheloo.

O revenire în acest sezon, Petrică Iștoc, nu s-a dovedit a fi foarte inspirată, fapt care a atras nemulțumirea juraților. ”Expunere = sigla iUmor pe afiș, e adevărat? Încep să văd tot mai puțini stand-up-eri care să vină cu ceva creat pentru iUmor unde, de-a lungul timpului, foarte mulți au avut de câștigat! Sunt foarte mulți care au fost aici, au avut vizibilitate și au câștigat niște bani de pe urma acestei chestii! E sezonul 6, am văzut deja aici momente memorabile până acum, nu mai vreau să mai ciupească nimeni niște spectacole și sub această siglă să se ducă să facă niște porcării! Dacă vreți să mai urcați pe această scenă, faceți niște lucruri special pentru această emisiune!”, i-a spus dezamăgit Mihai Bendeac. Delia și Cheloo au fost și ei de aceeași părere, astfel că Petrică a primit trei voturi negative de această dată.

Ciprian Baciu a venit încrezător cu un roast, însă a picat el în plasa întinsă juraților. ”Ai tot respectul meu, a fost chiar amuzant, foarte puternic, noi nu am mai văzut așa ceva”, i-a spus Cheloo suficient de ironic încât să își inducă în eroare și colegii. ”Adevărul este că toți țipă tare atunci când nu au nimic de spus. Versurile tale sunt submediocre sau, dacă ți-a fost greu să scrii asta, ai o problemă”, a spus juratul. ”E un obicei prost de-al meu, fac complimente concurenților luați de ceafă și aruncați în stradă pentru incompetență!”, a încheiat Cheloo. De la Delia şi Mihai însã Ciprian a avut douã voturi, astfel cã a primit șansa de a intra la votul publicului.

Horia Boteanu a făcut o primă încercare la iUmor cu stand up, dar s-a ”făcut de râs”, după cum chiar el recunoaște, astfel că pentru cea de-a doua încercare a sa a ales să… se strâmbe! Și nu oricum, ci copiat după un număr celebru pe internet – ”El pollito pio”. ”A făcut parte din categoria de numere care ar trebui să dispară de la iUmor”, a concluzionat rapid Cheloo, pentru ca apoi colegii săi doar să confirme cu trei voturi negative.

Pentru al treilea sezon la iUmor și prezent deja în două finale, Adi Bobo a revenit și în cel de-al șaselea sezon. ”Cred că o să ajung să fiu singur, fără prezentator, fără juriu. Doar eu și o cameră, în sezonul 857”, a râs Adi. Revenirea sa a fost una de succes însă, astfel că Adi are din nou șansa de a ajunge în finală. ”Adi Bobo a fost singurul care a revenit cu succes la iUmor, are talentul de a înveseli publicul, pe noi”, a spus Cheloo. ”Dacă revenirile ar fi așa cum a fost a ta, nu am mai avea o fobie de astfel de concurenți. A fost atât de bine încât nu a contat deloc faptul că ai avut mari emoții, ai fost senzațional!”, a spus și Bendeac, iar Bobo a primit trei de DA.

Pipino de România este concurentul care și-a dorit din toată inima ocazia de a urca din nou pe scena iUmor, chiar dacă în trecut jurații i-au interzis acest lucru. De această dată, chiar și prezentatorii au făcut eforturi de a-l ține departe, temându-se de reacția pe care ar putea-o avea Delia, Cheloo și Mihai Bendeac. ”Hai să încercăm măcar”, au spus în cele din urmă Șerban și Badea, văzând că Pipino nu renunță. Fără să știe totuși despre cine este vorba, cei trei jurați au acceptat provocarea, însă doar pentru a regreta câteva secunde mai târziu. ”Este acest simbol al artistului care nu se lasă până nu se obține statutul său de vedetă în showbiz și are bucurie în suflet”, a spus Delia amuzată.

Departe de un refuz, Pipino a primit din partea lui Cheloo posibilitatea de a prezenta toate numerele pe care le-a construit, spre disperarea lui Mihai Bendeac. În cele din urmă, acesta a decis să ia o pauză. ”Nu mai pot, mă duc să mănânc, să dorm… Cheloo se răzbună acum pentru toți anii”, a spus acesta exasperat. ”Nu am rezonat cu aerul din sală și am decis să iau o pauză!”, a spus și Delia după ce a aflat că Pipino ar avea material pentru un show de aproape două ore. Efortul său nu a primit nici un Like, însă acesta a plecat bucuros pentru șansa pe care a primit-o.

Venită din Londra, fermecătoarea Rebecca Herrera a adus la iUmor o mostră de magie și i-a învăluit imediat pe toți cei trei jurați. ”Eu pot să văd cu urechile”, le-a dezvăluit Rebecca acestora, pentru ca mai apoi să le și demonstreze, legată la ochi, că poate să își dea seama ce anume desenează cei trei pe o hârtie. ”Ești minunată, iar cu o asemenea ureche, ai putea cu ușurință să și cânți”, a spus Delia, iar Rebecca a primit toate voturile juraților. La final, însă, Delia nu s-a lăsat până ce nu a încercat și ea să recunoască un desen făcut de Cheloo. ”Am ureche muzicală!”, a exclamat aceasta fericită când a reușit.      

În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Cum a debutat Catalin Botezatu in moda si care este legatura momentului cu sotii Ceausescu?

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Catalin Botezatu, unul dintre juratii emisiunii “Bravo, ai stil!”, difuzata de miercuri pana sambata, de la ora 23:00, la Kanal D, a oferit un interviu in exclusivitate pentru www.kanald.ro . Vedeta Kanal D a povestit ca  a debutat in moda, ca model, chiar in fata unei delegatii straine, insotite de sotii Ceasusescu. Experienta memorabila i-a dat mari emotii, dupa cum povesteste vedeta in materialul video de mai jos.

“Prima mea experienta ca model a fost o prezentare de moda, la 18 ani, pentru familia Ceausescu, la Centrul de Cercetare a Industriei Usoare APACA. Am inghetat de emotii pentru ca era prima mea prezentare ca model. Se faceau tot felul de verificari, erau multi Securisti care ne verificau pana si in pantofi”, povesteste Catalin Botezatu.

Prima colectie pe care a lansat-o Catalin Botezatu l-a propulsat in moda imediat dupa Revolutie, cand a devenit si primul designer si director artistic a unei pretigioase Case de moda din Romania, la acea vreme.

“Prima colectie am lansat-o imediat dupa Revolutie, in ‘90, la Casa de Moda Europa, unde am fost primul designer si primul director artistic al primei Case de Moda particulara”, adauga acesta.

Urmariti materialul video integral, cu declaratia vedetei, accesand https://www.kanald.ro/bravoaistil/catalin-botezatu-despre-industria-modei-din-romania-20012889

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending