Reality Show
Bianca Drăgușanu: ”Nu am cuvinte să descriu cât de greu este!”

Fără îndoială, Asia Express este o cursă dură, ce testează limitele vedetelor din toate punctele de vedere! Fără a avea certitudinea unei mese calde sau unui acoperiș deasupra capului, Bianca Drăgușanu și Oana, sora sa, se zbat ca toți ceilalți să ajungă cât mai repede la linia de sosire, într-o competiție contracronometru ce surprinde de fiecare dată: ”Nu am cuvinte să descriu cât de greu este și la ce efort fizic și psihic suntem supuși zi de zi…pe o căldură insuportabilă și niște condiții greu de descris”, mărturisește Bianca.
Deși petrec fiecare minut împreună, cele două surori nu au avut timp să se bucure de o experiență relaxantă, deoarece în cel mai dur reality show fiecare minut este prețios. Dacă Oanei încă îi este greu să se acomodeze cu faptul că suma de 1 Euro pe zi nu le poate asigura mâncarea, Bianca se confruntă cu problema transportului: ”Ni se pare foarte greu, uneori ne este imposibil să ne atingem scopul. Mâncăm doar banane sau mere. Ne acomodăm foarte greu și cu autostopul, pentru că nu îmi place să cerșesc”, afirmă acestea.
Tensiunea maximă și oboseala încep să își spună cuvântul, iar Bianca, în ciuda faptului că declară că această competiție a făcut-o mai puternică din punct de vedere fizic, pare descurajată: ”Încerc să o încurajez și pe ea că nu are rost să renunțe, nu îi stă în caracter să renunțe. Trebuie să își demonstreze că ea poate și știe acest lucru. Doar că, este adevărat, uneori te simți demoralizat”, a mai adăugat Oana.
Filmările pentru cel de-al doilea sezon Asia Express, cel mai dur reality show de aventură difuzat în România, au loc anul acesta în Sri Lanka și India. 9 perechi de vedete sunt hotărâte să străbată Drumul Elefantului pentru a ajunge la premiul de 30.000 de Euro și pentru a trăi experiența vieții lor. Fiecare pereche are la dispoziție un Euro pe zi și trebui să își găsească singuri mâncare, cazare și transport.
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 17 – 23 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- Seriale3 săptămâni ago
CLANUL a ajuns la sezonul final! Echipa a început filmările pentru cel de-al 4-lea capitol
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 17 – 23 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 20 – 26 Noiembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Special TV2 săptămâni ago
România este oriunde inima se simte acasă! De 1 decembrie, trăiești România la PRO TV!
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Seriale2 săptămâni ago
Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1 a fost reînnoită pentru sezonul doi
- Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
America Express își menține supremația în topul audiențelor
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
America Express, lider de audiență. Premieră în istoria emisiunii: imunitatea se dă la peste 3.000 de metri altitudine
- Program TVo săptămână ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Emisiunio săptămână ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”