ENTERTAINMENT
BIBI revine cu o piesă fresh, de vară – ”Nu te mai vrea fata”

Vara a venit iar simpatica și talentata Bibi a plecat la mare, la soare, să ne bucure cu noul său videoclip pentru piesa ”Nu te mai vrea fata”. Pentru că este o bucurie să urmărești noul videoclip și să asculți piesa care te duce cu gândul departe.
Cea mai nouă piesă semnată de Bibi se numește ”Nu te mai vrea fata” și este lansată împreună cu Sprint Music. Deși foarte ocupată cu foarte multe proiecte, solista a găsit timp să colaboreze la o noua piesă, făcand muzica și textul pentru noul single cu Achim Marian și Izabela Simion. De master s-a ocupat Achim Marian iar videoclipul a fost regizat de Silviu Mindroc.
”Piesa “Nu te mai vrea fata” este cea mai dragă melodie de până acum, deoarece eu am compus-o și sinceră să fiu, a fost proiectul la care visam de mult timp… Simt această piesă din tot sufletul și sper să ajungă la public cu același entuziasm cu care am creat-o. Am fost susținută și ajutat-o să “șlefuiesc” această idee pe care o aveam de către oameni extrem de talentați cărora le mulțumesc: echipa Sprint Music, Marius China, Silviu Mîndroc, Achim Marian, Izabela Simion, Iselin Dimitri și Evy Constantin. Nici filmările și nici crearea piesei nu au durat mult, totul a decurs neașteptat de rapid… pur și simplu s-au aliniat toate și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi se întâmplă. Sunt extrem de fericită, deoarece am pregătite multe surprize pentru urmăritorii mei, cărora le mulțumesc că mă susțin și că sunt alături de mine de fiecare dată. Am cea mai frumoasă comunitate și sunt mega recunoscătoare. Să înceapă distracția și să dăm replay non stop la “Nu te mai vrea față”! Enjoy it & share it!”, a spus Bibi. Pe care va invităm să o urmăriți pe rețelele de socializare.
- Vedete3 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Reality Show2 săptămâni ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Vedete2 săptămâni ago
Drama care l-a marcat pe Andrei Ștefănescu. Artistul a fost trădat de oamenii în care avea cea mai mare încredere: „Chinuitor”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 18 – 24 septembrie 2023
- Reality Show6 zile ago
Antena 1, amendată de CNA cu o sumă uriașă. Momentele din emisiunea Chefi la Cuțite au fost sesizate de mii de telespectatori
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Ce diferență de vârstă este între Denise Rifai și Dan Bittman. Cu câți ani este mai mare celebrul artist, diferența e majoră
- Grila de programe2 săptămâni ago
Premierele și recomandările lunii Octombrie 2023 pentru DIVA
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 15 – 21 Septembrie 2023
- Horoscop3 săptămâni ago
Zodii care vor primi o veste bună până la sfârșitul lunii. Iese soarele și pe strada acestor nativi!
- Horoscop3 săptămâni ago
Horoscop azi 11 septembrie 2023. Ce zodii sunt avantajate din punt de vedere financiar
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 15 – 21 Septembrie 2023
- Horoscop2 săptămâni ago
Horoscop azi ,13 septembrie. 0 iubire din trecută bate la usa Balanțelor
- Vedeteo săptămână ago
Cu cine se iubește sexy vedeta Kanal D? Denise Rifai a fost surprinspă cu un cântăreț celebru la plaja – extra foto
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 18 – 24 Septembrie 2023
- Reality Show2 zile ago
PRIMA TV lovitură sub centură pentru ANTENA 1! Sâmbăta aceasta are loc marea premieră ,,România Express”