Connect with us

AUDIENȚE TV

BILANȚ. PRO TV, lider detaşat de audiență în primele șase luni ale anului 2014. Stirile Pro TV, cel mai urmărit program!

Avatar

Published

on

În primele şase luni ale anului 2014, PRO TV a continuat să înregistreze audienţe de top la nivelul tuturor segmentelor de public.

Mai mult, în acest interval, pe publicul comercial PRO TV a avut cel mai mare număr de telespectatori în Prime Time de la începutul măsurării audienţelor TV, din anul 2001, și pȃnă în prezent. În afara intervalului de Prime Time, între orele 7:00-19:00 şi 23:00-24:00, postul a obţinut cea mai bună cotă de piaţă din ultimii 8 ani, cu o creştere de 21% a ratingului mediu faţă de semestrul anterior.

“PRO TV își întărește an de an poziția de lider, obținând în primele șase luni ale acestui an performanțe neegalate până acum. Pe lângă cifrele impresionante de audiențe generale, PRO TV deține și cel mai vizionat jurnal de știri, cele mai apreciate emisiuni de divertisment, cel mai urmărit serial românesc din toate timpurile – “Las Fierbinți” – și cele mai populare filme”, susține Lucia Antal, Director Marketing PRO TV.

 

  • În Prime Time, pe segmentul publicului comercial, PRO TV a obţinut audienţe record în perioada ianuarie – iunie 2014, cu un rating mediu de 10,4 puncte şi o cota record de 25%. Postul a avut un rating mediu la nivel naţional de 9,7 puncte de rating şi 19,7% share, la distanţă de Antena 1 şi Kanal D, cu 5,5% rating şi 11,2% share şi, respectiv, 4.5% rating şi 9,2% share. De asemenea, tot în Prime Time, la nivelul publicului din mediul urban, PRO TV se situează pe primul loc, înregistrând 9,3 puncte de rating şi 18,7% share.
  • În plus, pe toată durată zilei, PRO TV a obţinut cea mai bună cotă de piaţă din ultimii 8 ani. Pe segmentul publicului comercial, a înregistrat 4,9% rating şi 20,1% share, urmat de Antena 1 şi Kanal D. Pe segmentul publicului din mediul urban, rating-ul PRO TV a fost de 4,6%, iar cota de piaţă de 15,8%, iar la nivel naţional 4,7% rating şi 16,3% cotă de piaţă.
  • Performanţele PRO TV continuă, deţinȃnd supremaţia şi pe segmentul jurnalelor de ştiri.
  • Astfel, Ştirile PRO TV de la ora 19:00 au înregistrat 9,4% rating şi 26,6 share în prima jumătate a anului 2014, audienţe cu peste 70% mai bune faţă de principalul jurnal competitor ce a obţinut doar 5,4% rating şi 15,5 share.

 

Din top 100 filme cu cea mai mare audienţă în perioada ianuarie – iunie, 93 au fost difuzate de PRO TV, care se remarcă de fiecare dată prin cele mai recente apariţii, filme de Oscar şi blockbustere.

 

Mai mult, topul 10 al celor mai vizionate filme din primele şase luni ale anului 2014 este ocupat în totalitate de filme difuzate de PRO TV.

În topul serialelor difuzate de televiziunile din Romȃnia se află “Las Fierbinţi”, care este cel mai bun serial romȃnesc al tuturor timpurilor, conform datelor de audienţă pe publicul comercial. Serialul a înregistrat o medie 12,3% rating si o cota de piata de 27% ceea ce înseamnă că aproximativ 1 din 3 romani care aveau televizorul deschis au ales să urmărescă PRO TV pe perioada de difuzare a serialului.

Mai mult, sezonul “Las Fierbinţi” difuzat în prima jumătate a anului 2014 a fost cel mai performant sezon al serialului. Următoarele clasate în topul serialelor au fost “O săptămȃnă nebună” şi “Altă săptămȃnă nebună”, alte două titluri marca PRO TV.

În ceea ce priveşte emisiunile de divertisment, tot PRO TV difuzează cea mai vizionată emisiune de televiziune din România. Un român din 5 a ales să urmărească emisiunea “Românii au talent”, program care înregistrează o medie de 21,5% rating şi 47,7 cota de piaţă pe publicul comercial. Audienţele de top înregistrate în primele şase luni ale anului sunt urmate pe locul 2 de “MasterChef” şi pe locul 3 de “Minunea dansului”, de asemenea producţii marca PRO TV.

las fierbintiromanii au talent pro tv prima semifinala7preselectii vocea romaniei si masterchefFoto Credit: PRO TV

Comentarii

Analize

Kanal D, pe primul loc in preferintele publicului cu editia de duminica a emisiunii “Asta-i Romania!”

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Editia de duminica a emisiunii de reportaje “Asta-i Romania!” a plasat Kanal D pe primul loc pe podiumul audientelor, telespectatorii au ales ca prima optiune materialele din emisiunea prezentata de Mihai Ghita. Ieri, pe parcursul difuzarii “Asta-i Romania”, Kanal D s-a pozitionat pe primul loc in topul televiziunilor, atat pe targetul National, cat si All Urban.

            Peste 593.000 de romani din intreaga tara au urmarit in medie, in fiecare minut al difuzarii, emisiunea “Asta-I Romania!”. Minutul de maxima audienta, atins la 15:05, a adunat in fata micilor ecrane, la Kanal D, peste 762.000 de fani.

            Duminica, in intervalul orar 14:30 – 16:00, Kanal D a fost lider de audienta pe doua segmente de public, inregistrand 3,4% rating si 12,4% cota de piata, pe targetul National, si 2,0% rating si 8,2% cota de piata, pe targetul All Urban.

            ​Unul dintre subiectele care au starnit interesul telespectatorilor in editia de duminica a emisiunii “Asta-I Romania!” a fost prezentarea cazului cutremurator de sclavie din Maramures, ce a socat o tara intreaga. Asemeni intamplarilor care au facut inconjurul lumii, in celebrul caz Berevoiesti, Arges, si de data aceasta a fost vorba despre sclavi si de stapanii lor care fac legea, la vedere, fara nicio teama de lege, de autoritati. 

 

All Urban Channels Rtg% Shr% Rtg(000)
  Kanal D 2,0 8,2 187
  Romania TV 1,8 7,5 172
  Antena 3 1,4 5,9 134
ASTA-I ROMANIA Pro TV 1,4 5,8 132
14:30-16:00 Antena 1 1,3 5,3 122
Source: Kantar Media Romania        
Date: 28.06.2020        
         
         
National Channels Rtg% Shr% Rtg(000)
  Kanal D 3,4 12,4 593
  Romania TV 2,0 7,3 349
  National TV 1,5 5,7 272
ASTA-I ROMANIA Antena 1 1,4 5,1 245
14:30-16:00 Pro TV 1,3 4,8 231
Source: Kantar Media Romania        
Date: 28.06.2020        

 

Comentarii

Continue Reading

Analize

Kanal D a dat din nou lovitura, statia a fost lider de audienta

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Stirile Kanal D de la ora 12:00, in preferintele telespectatorilor. Kanal D, pe primul loc, la nivel National si All Urban

Stirile Kanal D de la ora 12:00 de ieri, 25 iunie, a fost prima optiune a telespectatorilor, Kanal D clasandu-se pe primul loc in topul televiziunilor din Romania. Conform  datelor furnizate de Kantar Media, Kanal D a fost lider de piata cu Stirile Kanal D, atat in randul publicului din intreaga tara, cat si la orase. In ceea ce priveste targetul Comercial, statia s-a pozitionat pe locul doi in preferintele telespectatorilor.

            Stirile Kanal D de pranz, prezentate de Ilinca Obadescu au fost urmarite ieri, in medie, in fiecare minut al difuzarii, de peste 398.000 de fani. Minutul de maxima audienta, atins la 12:57, a adunat in fata micilor ecrane, la Kanal D, peste o jumatate de romani (509.000).

            ​Joi, in intervalul orar  12:00 – 13:00, Kanal D a inregistrat 2,3% rating si 14,9% cota de piata, pe targetul National, 1,9% rating si 14,0% cota de piata, pe targetul All Urban, si 1,6% rating si 17,4% cota de piata, pe targetul Comercial.

Comentarii

Continue Reading

Analize

Kanal D, lider absolut de audienta cu „Teo Show”!

Avatar

Published

on

        „Teo Show”,  emisiunea prezentata Teo Trandafir si Bursucu, la Kanal D,  se afla pe primul loc in preferintele telespectatorilor, fiind urmarita de sute de mii de romani la fiecare difuzare.

        Luni, 22 iunie, Kanal D s-a clasat pe primul loc in topul televiziunilor din Romania, cu „Teo Show”, pe toate categoriile de public monitorizate, conform datelor furnizate de Kantar Media.

        Aproape o jumatate de milion de fani (456.000) au urmarit editia de ieri a show-ului, in medie, in fiecare minut al difuzarii. Minutul de aur (15:00) a adunat in fata micilor ecrane, la Kanal D, peste 677.000 de telespectatori din intreaga tara.

        ​Ieri, in intervalul orar 15:00 – 17:00, Kanal D si-a adjudecat pozitia de lider de piata, inregistrand 2,6% rating si 13,1% cota de piata, pe targetul National, 2,4% rating si 11,5% cota de piata, pe targetul All Urban, si 1,7% rating si 15,2% cota de piata, pe targetul Comercial.

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0