Connect with us

BAZAR

„Brigada sinucigaşilor” este din nou filmul nr. 1 în box office-ul românesc

Avatar

Published

on

 

Pentru al doilea weekend consecutiv, elita anti-eroilor din „Brigada sinucigaşilor”, prezentată de regizorul David Ayer, este filmul numărul unu în România, unde conduce box office-ul românesc cu încasări de peste 1.156.779 de lei şi 52.637 de spectatori, în cel de-al doilea weekend petrecut pe marile ecrane din ţară.  

Scenarist şi regizor, David Ayer introduce pentru prima dată la cinema echipa celor mai mari infractori DC Comics, interpretaţi de o distribuţie excepţională din care fac parte actorii Will Smith, Margot Robbie, Jared Leto, Joel Kinnaman şi Viola Davis.   

Nenumăratele reacţii de pe reţelele de socializare din jurul celor mai răi anti-eroi DC au devenit un adevărat fenomen şi s-au concretizat într-un succes de casă spectaculos, atât în România cât şi la nivel internaţional, în doar cateva zile de la lansare. Recordurile din premieră sunt dovada popularităţii personajelor negative, a umorului şi acţiunii atât de magistral prezentate publicului de către David Ayer şi echipa sa de actori.  

„E atât de bine să fii rău”… Cei mai periculoşi anti-eroi încarceraţi sunt selectaţi şi forţaţi să lucreze împreună pentru guvernul american care îi trimite în misiunea de a învinge o entitate malefică misterioasă. Cu o mână de fier, Amanda Waller a decis care sunt cei mai odioşi indivizi capabili să ducă misiunea la bun sfârşit, fără să rişte pierderi însemnate. Totuşi, când realizează că nu au fost aleşi să câştige, ci pentru caracterul malefic irecuperabil, deci uşor de sacrificat, brigada trebuie să decidă dacă să lupte pentru supravieţuire în echipă sau să-şi încerce norocul pe cont propriu.

Will Smith, Jared Leto, Margot Robbie, Joel Kinnaman şi Viola Davis interpretează rolurile principale în „Brigada sinucigaşilor”, un film regizat şi scris de David Ayer, reputatul cineast care a semnat „Fury: eroi anonimi” şi „Ultima razie”, având la bază personajele DC Entertainment. Din distribuţia filmului mai fac parte Jai Courtney, Jay Hernandez, Adewale Akinnuoye-Agbaje, Ike Barinholtz, Scott Eastwood, Cara Delevingne, Adam Beach şi Karen Fukuhara, aflată la debut.   

Filmul este produs de Charles Roven şi Richard Suckle, cu Zack Snyder, Deborah Snyder, Colin Wilson şi Geoff Johns în calitate de producători executivi. Echipa de creaţie cu care a lucrat Ayer este formată din: directorul de imagine Roman Vasyanov, scenograful Oliver Scholl, editorul John Gilroy, designerul de costume Kate Hawley şi Jerome Chen, responsabil de efectele vizuale. Muzică este asigurată de compozitorul Steven Price.

Warner Bros. Pictures prezintă „Brigada sinucigaşilor”, o producţie Atlas Entertainment, un film de David Ayer, disponibil din 5 august la cinema, în 3D, IMAX 3D, 4DX şi Dolby Atmos.

 

Lasa un comentariu aici!

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

Între 21 și 27 noiembrie la Zilele Filmului German #ZFG14 te poți întâlni cu realizatorii filmelor din selecție

Robert Mutes

Published

on

Organizată de Goethe-Institut, cea de-a 14-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN va avea loc între 21 și 27 noiembrie la Cinema Elvire Popesco. Selecția de anul acesta este realizată de Andrei Șendrea și cuprinde 12 dintre cele mai noi producții sau coproducții germane.

Ca în fiecare an, spectatorii vor putea întâlni o parte dintre realizatorii filmelor proiectate și vor putea discuta cu aceștia la finalul lor. Astfel, anul acesta îi vom avea la București pe: Claus Reichel – producătorul filmului Oray, Christian Klandt – regizorul filmului Leif in Concert – VOL.2 și producătorul acestuia – Martin Lischke, Lucia Chiarla și Eva Löbau – regizoarea și, respectiv, actrița din rolul principal din Reise Nach Jerusalem și regizorul filmului Sunset Over Mulholland DriveUli Gaulke. Vă veți putea întâlni cu toți la Cinema Elvire Popesco, după proiecțiile filmelor lor.
Întregul program al #ZFG14 este disponibil pe: https://eventbook.ro/program/zilele-filmului-german de unde puteți deja achiziționa bilete.

Ediția de anul acesta se va încheia cu proiecția filmului Der Junge muss an die frische Luft | Băiatul trebuie să iasă la aer ce urmărește povestea lui Hans-Peter, un băiat de nouă ani, ușor cam grăsuț, care are o mare pasiune: să-i facă pe oameni să râdă. În urma pierderii simțului mirosului și al gustului ca urmare a unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o, mama sa cade într-o depresie profundă ceea ce îl aduce pe tatăl său în pragul disperării. Hans-Peter se simte însă mai motivat ca niciodată să-și dezvolte talentul comic.
Filmul, distins cu Premiul pentru regie la Bavaria Film Award 2018, Premiul German pentru comedie în 2019, descrie cu simplitate o ipostază a mediului mic-burghez, bazându-se pe autobiogrfia cu același nume a cunoscutului comic Hape Kerkeling, devenită bestseller.
Luise Heyer, interpreta rolului principal, este prezentă în festival și cu Leif in Concert – VOL.2 și Das schönste Paar | Cel mai frumos cuplu.

Filmul va fi urmat de petrecerea de închidere #ZFG14, HIT PARADE, ce va avea loc în Pavilion 32 (Goethe-Institut, Calea Dorobanți 32) începând cu ora 22:30. Intrarea este liberă.

“Cel mai important aspect pentru noi este ca festivalul, rezultat al colaborării strânse dintre echipa Goethe-Institut și curatorul nostru român, să reflecte interesul publicului pentru anumite teme, tehnici și perspective specifice filmului german contemporan. Veți avea surpriza să descoperiți, în acest sens, o multitudine de noutăți în cadrul ediției de anul acesta” spune Dr. Joachim Umlauf, Directorul Goethe-Institut București.

Cea de-a 14-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București începând de joi și până pe 27 noiembrie.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. ZILELE FILMULUI GERMAN este unul dintre programele culturale cu tradiție pe care le desfășoară în România.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Agerpress, Zile și Nopți, Cinemap, Ziarul Metropolis, The Institute, Librăriile Cărturești, AARC – All About Romanian Cinema, MovieNews, CineGhid, CineFan, Munteanu, Radio România Cultural, Film Menu, LiterNet. Mulțumiri: Becks, Brot Manufactur, Bad Unicorn.

Citește și „Carmen Sylva versus Regina Elisabeta a României”.

Foto: PR

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Carmen Sylva versus Regina Elisabeta a României

Avatar

Published

on

Lansarea colecției ” În Memoriam Carmen Sylva ” a celebrului desinger Delia Lazăr în orașul natal Câmpina, a fost nu numai un VIS împlinit ci și apogeul unei cariere de succes în domeniul designului vestimentar !

Invitații speciali al acestui manifest cultural au fost artiști de elită ai scenei muzicale românești: Dragos Cicu, Ruxandra Brezeanu, Livia Maria Pisalita, Naomi Prie, Ștefan Carpen care prin a lor interpretare au făcut din acest eveniment unul cu adevărat magic.

Evenimentul a avut loc, vineri 15 noiembrie, la Casa Casatoriilor de la Campina.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Muzica

Dă play la cea noua și așteptată piesă a lui Billie Eilish, „Everything I Wanted”

Robert Mutes

Published

on

Billie Eilish a lansat cea mai aşteptată piesă a săptămânii, “Everything I Wanted”. Noul track este un tribut pentru fratele artistei, Finneas. Tânăra de 17 ani revine la un sound mai molatec şi blând pe noul single, pe care îl puteţi asculta în cadrul articolului.

„Everything I Wanted” începe cu un pian în surdină şi vocea şoptită a lui Billie Eilish, care ne cântă despre visele sale. Un bas discret şi o percuţie abia simţită se strecoară pe instrumental pentru a anima un peisaj sonic visător. Rezultatul este o melodie minimalistă şi hipnotică, care ar putea foarte bine să apară într-un trailer al unui film de dragoste sau într-o prezentare de modă.

Piesa a fost coprodusă şi compusă de Billie alături de fratele său Finneas, căruia îi este dedicată aceasta creaţie. Cei doi au înregistrat melodia la studioul de acasă şi o parte din compoziţie a fost realizată pe parcursul turneului din vară. Eilish a dezvăluit că are o legătură foarte specială şi profundă cu fratele său şi că se poate baza pe el indiferent de situaţie. Billie a lansat la început de toamnă piesa “All the Good Girls Go to Hell”, în care cântă despre efectele negative ale încălzirii globale, prezentate şi de un videoclip întunecat.

În vară tânăra remixa mega hitul său “Bad Guy”, într-o variantă cu Justin Bieber drept colaborator. Primul album al pop star-ului adolescentin a debutat în acest an în fruntea topului Billboard 200. A confirmat astfel că avem de-a face cu o viitoare figură importantă din industria muzicală. Billie este de altfel primul şi singurul artist născut în anii 2000 care a înregistrat un single aflat pe locul întâi în topurile din SUA.

Pe numele său real Billie Eilish Pirate Baird O’Connell, această personalitate neconvenţională care a dansat cu capul în jos la Saturday Night Live şi se îmbracă mereu în haine foarte largi are o carieră muzicală de doar 4 ani. Luna viitoare, pe 18 decembrie, Billie Eilish va împlini 18 ani şi chiar dacă nu a sărbătorit încă majoratul a atins praguri la care alţi artişti doar visează: are 8 single-uri care au primit discul de aur şi 4 cu disc de platină în Statele Unite.

Citește și „România – Suedia 0-2. Ultima șansă pentru a merge la EURO 2020, play-off-ul din martie! Luni, de la 21:45, Spania – România, în direct la PRO TV!”.

Foto: PR

Sursa: infomusic.ro

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: