EVENTS
Bucharest Jazz Festival 2014: Un public numeros în prima zi de concerte
Marți seară au avut loc primele concerte din această ediție a Bucharest Jazz Festival. În fața unui public numeros, membrii septetului Iordache au prezentat abordări inedite ale jazzului, prin improvizațiile de inspirație afro-funk, cu nuanțe de post-punk jazz, se arată într-un comunicat emis de ARCUB.
Al doilea moment al serii i-a aparținut grupului Bucharest Jazz Orchestra, condus de reputatul trompetist Sebastian Burneci. Muzica lor, cu adevărat smooth, a dovedit că poate să reprezinte spiritul contemporan al Capitalei într-o manieră surprinzătoare, orchestrală, fără să se dezică de elementele de improvizație.
Pe 2 iulie, la Hanul Gabroveni, a avut loc proiecția filmelor „All the Notes“ și „Paul Bley“, care a deschis seria de evenimente conexe Jazz on Film. Oamenii de presă și iubitori de muzică au urmărit cu interes proiecțiile și au ascultat prezentarea criticului și scriitorului Virgil Mihaiu, referitoare la cele două mari legende ale pianului jazz.
Seria Jazz on Film continuă sâmbătă, 5 iulie, cu documentarele din arhiva TVR, dedicate Miracolului de Jazz de la Sibiu și personalității lui Richard Oschanitzky, o un reprezentant de seamă al jazzului românesc. În plus, duminică, 6 iulie, ARCUB, în partneneriat cu Institutul Polonez din București, prezintă documentarul multiplu premiat „Iubire / Miłość“, pe tema mișcării ideologico-artistice Yass, din anii ’90.
În zilele următoare, bucureștenii vor putea urmări concertele unor maeștri ai jazzului contemporan, precum Julia Hülsmann Quartet, Carmen Lundy, Dave Douglas Riverside Quartet sau John Scofield.
De asemenea, azi, 4 iulie, va avea loc primul showcase și colocviu pe tema producției de jazz din România, Discul Românesc de Jazz, adresat în egală măsură mass-mediei, industriei muzicale, precum și publicului larg. Acesta va fi adus în atenția celor interesați de reprezentanți ai: Fiver House Records, A&A Records, Soft Records, Green Records, 7Dreams Records.
În plus, în Piața George Enescu, poate fi vizitat standul Jazz Made in Romania, unde sunt prezentate materiale interesante ale caselor de discuri și editurilor ce publică titluri de jazz autohton
Accesul la toate evenimentele este gratuit.
ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.
ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.
Mihai Știrbu este Senior Editor și îi poți scrie la contact(a)radardemedia.ro
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău