Roxana Robotin şi Roxana Codreanu şi-au luat joi seară rămas bun de la burlac. Decizia a fost foarte dificilă mai ales că Bote a trebuit de această dată să aleagă dintre cele mai frumoase şi interesante 4 femei rămase în competiţie. Deşi criteriile de selecţie ale designerului sunt bazate pe modul în care a interacţionat cu domnişoarele, trebuie remarcat un aspect interesant în alegerea burlacului: blondele au rămas în competiţie, brunetele au plecat acasă.
Despărţirea a fost emoţionantă mai ales că designerul le-a luat prin surprindere pe cele 4 domnişoare când a scos din rucsac 2 trandafiri pentru a-i înmâna aleselor sale. Roxana Codreanu cu care Botezatu se întâlnise între patru ochi de mai multe ori, dovedindu-i concurentei că o preferă în faţa altor domnişoare, a pierdut de această dată lupta pentru inima burlacului. Alături de Roxana, burlacul a petrecut momente de neuitat în Turcia când i-a oferit un trandafir în timpul unei şedinţe de scuba diving sau când a zburat cu elicopterul deasupra cetatăţii Râşnov şi castelului Bran pentru un picnic la mare altitudine.
Relaţia celeilalte Roxane cu burlacul s-a construit însă diferit, fiind mult mai conflictuală decât în cazul altor concurente. Atitudinea de neîţeles a Roxanei Robotin a fost poate şi elementul care l-a intrigat pe designer şi l-a determinat să-şi dorească să o cunoască mai bine. Însă aproape fiecare discuţie privată între cei doi s-a finalizat cu o situaţie tensionată. La ultima lor întrevedere din Austria, Roxana a reuşit să-l enerveze atât de tare pe designer încât acesta s-a ridicat şi a lăsat-o singură la masă.
După multe peripeţii alături de burlac, în competiţie au mai rămas acum Violeta Babliuc şi Mihaela Stanciu. Pentru decizia finală cele două frumoase blonde vor zbura alături de Cătălin pentru o nouă aventură în Paris.
Săptămâna următoare se pregăteşte marea finală din Burlacul. Cătălin Botezatu se află în faţa alegerii vieţii lui: care dintre concurente îl va convinge să-şi ia adio de la viaţa de burlac? Cele mai frumoase şi puternice femei din competiţie aşteaptă decizia lui.