Ziua de ieri a fost una a surprizelor! Cu două meciuri în care, la prima vedere, câștigătoarele păreau a fi cunoscute înainte de începere, frumusețea fotbalului a fost în prim plan, suporterii având parte de scoruri neașteptate.
De la ora 19:00, echipa Țărilor de Jos a întâlnit Cehia după o serie de victorii care i-a dus pe primul loc în grupe. De cealaltă parte, Cehia s-a calificat de pe locul 3 din grupă, având o singură victorie în etapa anterioară. Partida disputată pe stadionul din Budapesta a demonstrat că niciun calcul nu-și are locul atunci când jucătorii sunt deciși să facă surprize. Prin golurile lui Holes și Schick, Cehia a eliminat Țările de Jos și așteaptă întâlnirea cu Danemarca din etapa sferturilor.
La ora 22:00 a început și cea de-a doua partidă din optimi, dintre Belgia și Portugalia. Belgia, una dintre marile favorite ale turneului, venită după trei victorii în etapa grupelor, a întâlnit campioana europeană și a demonstrat că voința și forța echipei fac diferența. Hazard a marcat unicul gol în minutul 42 și a reușit să reducă la tăcere campioana en titre, condusă de Ronaldo, care părăsește competiția extrem de devreme. Pentru belgieni, în sferturi, urmează o nouă întâlnire de foc, cu Italia.
Victoria obținută de Cehia în fața echipei Țărilor de Jos a fost lider de audiență în intervalul 19:00 – 20:55. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 7.5 puncte de rating și 29.3% cotă de piață, în timp ce locul 2 avea doar 3.9 puncte de audiență și 15.4% share. În același interval, la nivelul publicului cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din mediul urban, PRO TV a înregistrat 7.0 puncte de audiență și 32.4% share, în timp ce locul 2 avea 3.4 puncte de audiență și 16.0% share.
Meciul dintre Belgia și Portugalia a condus topul audiențelor! Disputa a înregistrat 10.5 puncte de rating și 29.0% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 7.2 puncte de rating și 19.9% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 22:00 – 23:55, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 10.1 puncte de audiență și 31.5% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 6.1 puncte de rating și 19.1% share.
Etapa optimilor continuă și astăzi!
Au mai rămas două zile din etapa optimilor. Astăzi, de la ora 19:00, fosta finalistă a Campionatului Mondial, Croația, va întâlni o fostă câștigătoare, Spania, într-un duel care se anunță extrem de puternic. De la ora 22:00, în direct de pe Arena Națională, de la ultimul meci disputat în România, Franța va întâlni Elveția.
Meciurile fără egal pot fi văzute, în direct, de oriunde, la PRO TV și pe VOYO!