Connect with us

Premieră TV

Campionatului Mondial de gimnastică artistică de la Doha, in direct la TVR 2

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Finalele Campionatului Mondial de gimnastică artistică de la Doha 2018 se văd în direct şi în exclusivitate la TVR 2 şi TVR HD.

Pentru şase zile, de luni, 29 octombrie şi până sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 15.00, telespectatorii vor fi martorii unui maratorn al celor mai buni gimnaşti din întreaga lume în finalele întrecerii mondiale, care reprezintă și prima etapă de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Rezumatul zilnic al evoluţiei sportivilor va putea fi urmărit pe TVR 2 şi TVR HD de marţi, 30 octombrie şi până vineri, 2 noiembrie, de la ora 9.30, iar sâmbătă şi duminică de la ora 7.10.

„Organizate în premieră în Orientul Mijlociu, mondialele de gimnastică au o miza deosebită în primul rând pentru că echipele medaliate se califică direct la Jocurile Olimpice din 2020, iar gimnaștii vor fi tentați să riște  pentru punctaje cât mai mari. Va fi, fără doar și poate, spectacol în cele 6 zile de transmisiuni directe la TVR2 și TVR HD.  Campioanei olimpice Simone Biles i-a priit pauza făcută după Rio și a revenit mai puternică decât oricând, Kohei Uchimura își dorește cel de-al 7-lea titlu mondial individual, iar Oksana Schusovitina și Marian Drăgulescu, la 43, respectiv 37 de ani, vor demonstra că în gimnastică nu există limită de vârstă atunci când pasiunea este infinită”, a spus Monica Bucur, comentator TVR.

Campionatul Mondial de gimnastică artistică de la Doha 2018 reuneşte peste 500 de gimnaşti ai lumii care vor concura pentru 42 de medalii puse în joc, dintre care 14 sunt titluri mondiale.

Speranţele fanilor gimnasticii româneşti se întreaptă către delegaţia tricoloră, compusă din 12 sportivi (10 titulari şi 2 rezerve). Obiectivul celor două echipe conduse de antrenorii Nicolae Forminte (coordonator feminin) şi Marius Urzică (coordonator masculin), este o clasare în primele 24 de echipe, rezultat care ar aduce şi calificarea echipelor pentru Campionatele Mondiale de la Stuttgart din 2019 şi păstrarea şanselor de a ajunge la Tokyo.

„În ceea ce îi privește pe reprezentanții României mi-aș dori că lacrimile neputinței pe care le-am văzut în ochii antrenorilor Marius Urzică și Nicolae Forminte la naționalele de la Ploiești să se transforme  în bucurie și speranță. Bucuria unui concurs fără accidentări și fără ratări și speranța că anul viitor vor reuși să obțină calificarea la Tokyo”, a adăugat Monica Bucur.

 

Programul Campionatului Mondial de gimnastică 2018

Luni, 29 oct    Finala masculină pe echipe      15:00 – 17:35

Marți, 30 oct   Finala feminină pe echipe       15:00 –  16:50

Miercuri, 31 oct        Finala masculină la individual compus   15:00 – 17:35

Joi, 01 nov     Finala feminină la individual compus    15:00 – 16:50

Vineri, 02 nov  Finale pe aparate, ziua 1       15:00 – 18:00

Sâmbătă, 03 nov Finale pe aparate, ziua 2       15:00 – 18:00

 

Schimbări în grila TVR 2 în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie

 

Având în vedere importanţa evenimentului sportiv mondial şi pentru ca fanii sportului din România să se poată bucura în direct de Finalele Campionatului Mondial de gimnastică artistică de la Doha 2018, TVR 2 îşi modifică grila de programe în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie. Astfel, de luni până vineri, pe tronsonul orar al emisiunilor „Chef de vedete” (ora 15.30), al serialului „Cele şase surori” (ora 16.30), dar şi pe spaţiul emisiunii  „Toamna amintirilor” (17.30 – în zilele de luni, 29 octombrie, miercuri, 31 octombrie şi vineri, 2 noiembrie) se vor difuza în direct imagini de la Campionatul Mondial de gimnastică.

Sâmbătă, 3 noiembrie, imagini din finalele întrecerii mondiale de la Doha se vor transmite pe tronsonul orar al programelor „Cap compas”, „Zile cu stil”, „Memorialul durerii”, „Motor Vlog”, „Primăverii” (r), „E vremea ta”.

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Premieră TV

Fotbal de legendă, la TVR – Ioan Andone & Friends, meci amical

Published

on

Foto Credit: TVR
 

TVR 1 şi TVR Internațional vor transmite, în direct şi în exclusivitate, duminică, 24 martie, de la ora 14:20, Gala Ioan Andone – partida Dinamo-Steaua Oldboys, organizată cu prilejul aniversării a 40 de ani de la debutul în Liga Naţională de Fotbal a cunoscutului jucător şi antrenor. Meciul de fotbal va fi urmat de o licitaţie în scop caritabil, iar încasările vor fi direcţionate către patru copii cu nevoi speciale.

Luna martie este pentru Ioan Andone prilej de dublă sărbătoare: aniversarea a 59 de ani de viaţă (15 martie) şi 40 de ani de la debutul în Liga Naţională de Fotbal (7 martie), moment pe care îl va marca alături de prietenii şi colegii cu care a scris istorie în fotbalul românesc.

Readucerea în arenă a unui derby de tradiţie al Fotbalului Românesc, partida Dinamo-Steaua Oldboys este organizată de Liga Legendelor şi va avea loc pe arena ,,Anghel Iordanescu”, din Voluntari. Meciul demonstrativ old-boys va fi transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1 şi TVR Internațional, duminică, începând cu ora 14:20. Comentator, Marian Olaianos. Intrarea va fi liberă, iar în incinta stadionului vor fi amplasate urne pentru donaţii. Încasările vor fi direcţionate către trei copii cu nevoi speciale din comuna Voluntari, dar şi către Kassandra Rotariu, fetiţa fotbalistului Iosif Rotariu, care urmează să treacă printr-o nouă intervenţie chirurgicală. Partida va fi urmată de un dineu caritabil unde se vor scoate la licitatie tricourile cu autograf ale jucătorilor. Banii obţinuţi în urma licitaţiei, la care vor participa oameni de afaceri, fotbalişti, artişti şi oficialităţi, vor fi donaţi celor patru cazuri umanitare. Maeştrii de ceremonie: Florin Călinescu şi Virgil Ianţu.

„Se împlinesc 40 de ani de când am debutat în Liga I şi, sincer, mă temeam să organizez un eveniment atât de mare. Sper că va fi unul reuşit. M-am consultat cu Victor Piţurcă asupra loturilor, iar la eveniment va participa şi Mircea Lucescu, pentru că este antrenorul alături de care am debutat şi care m-a ajutat în cariera mea de jucător. I-am invitat şi pe foştii mei antrenori, Remus Vlad, Mircea Rădulescu şi Florin Cheran şi, din lumea Dinamo, oameni care şi-au pus amprenta asupra carierei mele”, a spus Ioan Andone, manager cu atribuții de director tehnic la FC Voluntari.

Duminică, 24 martie, pe terenul ,,Anghel Iordanescu” din Voluntari vor păşi cei mai titraţi sportivi din cele două echipe, atât din perioada de jucător cât şi din perioada de antrenor a lui Ioan Andone.

În echipa STELEI vor juca: Stelea, Tudor, Florentin Dumitru, Bălan, Daniel, Belodedici, Bumbescu, Goian, Ghionea, Miu, Petre Marin, Stoica Tudor, Paraschiv, Stan Ilie, Iosif Rotariu, Majaru, Panduru, Bănel Nicoliţă, Adrian Ilie, Neaga, Sabin Ilie, Aliuţă, Ciocoiu, Dică, Iovan, Lăcătuş, Piţurcă şi Ilie Bărbulescu.

„Am rămas surprins când am primit propunerea, apoi mi-am dat seama că este un eveniment bun, pentru că generaţia tânără nu-i cunoaşte pe marii jucători care au trecut prin curtea lui Dinamo şi a Stelei şi care au realizat performanţe extraordinare. Sper să vină lume multă, chiar şi cele două galerii… Îmi pare bine că din generaţia Stelei, care a făcut performanţă, vor veni mulţi sportivi. Unii dintre noi vor intra în teren, ceea ce va face deliciul publicului. Mi-aş dori ca stadionul să fie arhiplin”, a spus Victor Piţurcă.

Printre jucătorii lui DINAMO îi vom recunoaşte pe: Câmpeanu, Cristi Munteanu, Dolha, Mihăiescu, Florentin Petre, Mihali, Bărcăoan, Kiriţă, Rednic, Selymeş, Tâlvan, Pulhac, Grigorie, Vaişcovici, Mateuţ, Alexa, Iftodi, Daniel Munteanu, Iulian Tameş, Munteanu Cătălin, Lupu, Cernat, Marica, Liviu Ganea, M. Niculae, Dănciulescu. Pe teren va intra şi Ioan Andone.

 

Donaţiile pentru cazurile umanitare se pot face în conturile:

KASSANDRA

CONT TRANSILVANIA RON: RO19BTRL03601201617102XX CONT BRD RON: RO41BRDE360SV41649753600 CONT BRD EUR: RO70BRDE360SV80487003600 ALEXANDRU

RO34 RZBR 0000 0600 1739 9835

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Sâmbătă, de la ora 19:00, Suedia – România, în direct la PRO TV

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

După 25 de ani, România vrea să își ia revanșa în fața Suediei, coșmarul Generației de Aur de la Mondialul din `94, când nordicii au eliminat naționala la penalty-uri în sferturile de finală, iar Hagi și Popescu au ratat o semifinală istorică împotriva Braziliei.

Cu o nouă generație și un nou spirit la națională, Cosmin Contra are ca obiectiv calificarea la EURO 2020, mai ales că acest Campionat European va fi unul istoric: se va desfășura în 12 țări, printre care și România, iar capitala este gazda acestui mare eveniment, urmând ca pe Arena Națională să se desfășoare patru partide.

Cel mai mare vis al meu a fost să mă așez pe banca naționalei ca antrenor la un turneu final. Dacă va fi și în fața propriilor suporteri, va fi un vis cu atât mai frumos.”, a declarat selecționerul României, Cosmin Contra.

Sâmbătă, 23 martie, de la ora 19:00 la PRO TV, naționala României se va duela cu Suedia. Tricolorii vor începe calificările în Suedia și le vor încheia în luna noiembrie, în Spania. România a fost repartizată într-o grupă alături de Spania, Suedia, Norvegia, Feroe și Malta în preliminariile EURO 2020. La turneul final se vor califica doar primele două echipe din grupă, iar toate meciurile României vor putea fi urmărite la PRO TV!

Imediat după meci, toate reacțiile sunt în direct la PRO TV! Cosmin Contra și eroii generației spun TOT, live, la câteva minute după finalul jocului!

Toată România vede România, în direct la PRO TV sâmbătă, 23 martie, de la 19:00, Suedia – România!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

În exclusivitate la Digi Sport 2 Duelul Begu – Andreescu la Miami Open 2019

Published

on

Foto Credit: DIGI
 

Turneul de tenis feminin Miami Open debutează astăzi, de la ora 17:00, în exclusivitate la Digi Sport 2, cu o întârziere de o zi, cauzată de vremea ploioasă. Pentru fanii tenisului din România, cea mai așteptată confruntare va fi cea dintre câștigătoarea trofeului Indian Wells din acest an, Bianca Andreescu (CAN), locul 24 WTA, și Irina Begu (ROU), locul 70 WTA, care se vor întâlni în prima zi la Miami Open.          

Simona Halep va juca primul meci din acest turneu la dublu alături de germanca Julia Goerges, numărul 15 mondial la simplu. În primul tur, cele două le vor întâlni pe favoritele numărul 2 ale turneului, Timea Babos (HUN) și Kristina Mladenovic (FR). Dacă vor trece de primul tur, Halep și Goerges ar putea să le întâlnească pe Monica Niculescu și pe Abigail Spears.

Programul primei zile WTA Miami, 20 martie 2019, pe Digi Sport 2

  • Maria SAKKARI (GRE) vs. Olga DANILOVIC (SRB) – 17:00
  • Victoria AZARENKA (BLR) vs. Dominika CIBULKOVA (SVK) – 18:00
  • Andrea PETKOVIC (GER) vs. Amanda ANISIMOVA (USA)
  • Samantha STOSUR (AUS) vs. Evgeniya RODINA (RUS)
  • Monica PUIG (PUR) vs. Xiyu WANG (CHN)
  • Irina-Camelia BEGU (ROU) vs. Bianca ANDREESCU (CAN) – nu înainte de 01:30

 

Monica Niculescu, locul 138 WTA, își va disputa șansa calificării în turneul american împotriva sportivei ucrainence Katerina Kozlova, locul 101 WTA, iar Marius Copil, locul 73 ATP, va juca primul său meci la Miami Open 2019 împotriva lui Albert Ramos Vinolas, locul 86 ATP.

Digi Sport difuzează, în exclusivitate, în fiecare an până în 2021, câte 50 de turnee WTA, în care, printre protagoniști, se numără Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu și Sorana Cîrstea. Tot la Digi Sport, fanii tenisului se pot bucura de meciurile din ATP 1000 și 500, Fed Cup și Cupa Davis.

Telespectatorii Digi Sport au acces, datorită celor patru posturi tematice ale grupului Digi | RCS & RDS, la cele mai urmărite competiții sportive. Alături de Liga 1, Liga 2 și Cupa României, canalele Digi Sport transmit cele mai importante competiții fotbalistice europene, UEFA Champions League și UEFA Europa League, La Liga, Serie A, Ligue 1 și Bundesliga, cupele europene, campionatele mondiale și continentale de handbal, Euroliga de baschet, Liga Campionilor la volei și Formula 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending